Albert Camus
Le premier homme
(1954*-1960 / 1994 — data primei publicări)
Gallimard, 1994/2000
Când ajungea în fața ușii, mama lui îi deschidea și i se arunca în brațe. Și acolo, ca de fiecare dată când se reîntâlneau, ea îl săruta de două sau trei ori, îl strângea cu putere, iar el îi simțea sub brațe coastele, oasele dure și proeminente ale umerilor ușor tremurători, în timp ce-i respira mirosul plăcut al pielii ce îi amintea de acel loc de sub mărul lui Adam, între cele două ligamente ale gâtului, pe care acum nu mai îndrăznea să-l sărute, dar pe care îi plăcea să-l respire și să-l mângâie în copilărie, în rarele dăți când ea îl lua pe genunchi și el se prefăcea că doarme, cu nasul în mica scobitură care, pentru el, avea mirosul — rar, în anii copilăriei sale — al tandreții.
(cap. V)
* Camus menționează proiectul publicării unui trilogii (Le premier homme urma să constituie prima parte a acesteia) într-un interviu publicat în La Gazette de Lausanne (28 martie 1954).
No comments:
Post a Comment