Émile Durkheim

Émile Durkheim

Formele elementare ale vieții religioase

(1912)

traducere de Magda Jeanrenaud și Silviu Lupescu
Polirom, Iași, 1995, pp. 210-211

 

 

...dacă numim delir orice stare în care spiritul amplifică datele imediate ale intuiției sensibile, proiectându-și în lucruri propriile ei sentimente și impresii, nu ar mai exista, poate, reprezentări colective care, într-un anume sens, să nu fie delirante; credințele religioase constituie doar un caz particular al unei legi foarte generale. Întreg mediul social ne apare populat de forțe care, de fapt, nu există decât în mintea noastră. Drapelul există doar pentru soldat, altminteri el este doar o bucată de pânză. Sângele este doar un lichid organic; totuși, nici astăzi nu-l putem vedea cum curge fără să resimțim o emoție violentă, pe care proprietățile lui fizico-chimice nu ar putea-o explica. Din punct de vedere fizic, omul e un sistem de celule, iar din punct de vedere mental, un sistem de reprezentări: sub ambele raporturi, diferă puțin față de animal. Și totuși, societatea îl concepe și ne obligă să-l concepem ca fiind investit cu un caracter sui generis care îl izolează, care ține la distanță orice uzurpări temerare și impune respectul. Acest rang, care-l face fără egal, ne apare drept un atribut distinctiv, deși ne-ar fi imposibil să găsim în natura empirică a omului elementul pe care se întemeiază. Un timbru obliterat poate valora o avere și este evident că valoarea nu e datorată proprietăților sale naturale. Într-un sens, și reprezentarea noastră asupra lumii exterioare este o urzeală de halucinații; căci mirosurile, aromele și culorile din mintea noastră nu sunt cele, sau, cel puțin, nu sunt identice, celor pe care le percepem. Și totuși, senzațiile olfactive, gustative și vizuale corespund unor stări obiective ale lucrurilor reprezentate; ele exprimă în modul lor specific proprietăți, particule materiale sau mișcări eterice a căror origine se află în corpurile pe care le percepem ca având miros, gust sau culoare. Reprezentările colective însă atribuie frecvent lucrurilor proprietăți care nu există. Din obiectul cel mai vulgar, ele pot face o ființă sacră și atotputernică.