Thursday, March 17, 2022

ABC: concret și absolut

 

Prin relația ei ambiguă cu timpul și spațiul, arta parfumeriei a fost mereu o provocare pentru spiritul filosofic – de aici, poate, și disprețul acestuia față de orice are legătură cu mirosurile. Difuze, ubicue și evanescente, acestea sunt o sfidare pentru căutătorul conceputului pur. Peste tot și niciunde, aici, dar absente, mirosurile ne scapă printre degete și nu se lasă prinse într-o formă fixă, într-o idee.

Două noțiuni din vocabularul parfumeriei se apropie de acropola gândirii, îi dau înconjurul, fără nici o șansă însă. Absolutul și concretul. Rostite doar, ele ne trimit cu gândul la profunzimi și înălțimi ale spiritului, însă nu sunt altceva decât două rezultate ale unui proces de extracție a materiei prime folosite în parfumerie, urmaș, e adevărat, al unui proces alchimic care împărtășea multe cu filosofia. Astăzi însă, alchimia este doar chimie, o știință practică printre altele, purificată de orice speculație metafizică.

Absolutul și concretul, în ciuda încărcăturii lor filosofice, sunt expresia deplină a reușitei simțului practic, a victoriei chimiei în fața alchimiei. Cu toate acestea, undeva, în spatele cuvintelor și al procedeelor pur mecanice pe care le implică, concretul și absolutul păstrează un ecou al străvechii căutări a esenței lucrurilor.

Concretul este un proces de extracție prin care materia primă — florile, tijele, frunzele – este trecută printr-un solvent volatil, rezultatul fiind o pastă vâscoasă, de consistența cerii, cu un miros puternic, aproape neplăcut. Absolutul, așa cum ne face să visăm și numele lui, este transsubstanțierea concretului: acesta din urmă este purificat, orice reziduu este eliminat, rezultatul având consistența unui ulei esențial. Cu alte cuvinte, este chintesența materiei, exprimată olfactiv.

Între concret și absolut încape o lume întreagă: a oamenilor, a ideilor, a relației lor cu trupul, a unui du-te-vino între materie și spirit, care, în vremurile recente, de exemplu, și-a lăsat amprenta în publicitatea parfumurilor. Aceasta oscilează mereu între accentul pus pe calitatea materiilor prime din care este fabricat un parfum și absolutul unei vieți spirituale care s-a eliberat cu totul de... concretețea materiei.

Poate că, la urma urmei, a mai rămas ceva filosofic într-un simț atât de expus uniformizării și comercialului. 

No comments:

Post a Comment