Nathaniel Hawthorne ✎ „Litera stacojie”

Nathaniel Hawthorne

Litera stacojie

(1850)

traducere de Alexandru Macovescu
Litera, București, 2019, pp. 23-27

 

 

Cel mai în vârstă din vamă – nu doar patriarhul unui mic batalion de funcționari, dar îndrăznesc să spun că și al respectabilului corp de vameși portuari de pe toată întinderea Statelor Unite – era un anumit inspector permanent. [...]

Obișnuiam să-l privesc atent și să-l urmăresc pe acest patriarh cu ceea ce cred că era o curiozitate mai mare decât pe orice altă ființă umană care îmi ieșise vreodată în cale. Era într-adevăr un fenomen rar; atât de desăvârșit, într-un sens; atât de superficial, amăgitor și insesizabil, așa o nulitate, în oricare altul. Am ajuns la concluzia că nu avea suflet, nici inimă sau minte; așa cum am spus și înainte, nimic în afară de instincte... [...] Putea fi greu – și așa și era – să-i concepi existența pe cealaltă lume, căci părea atât de legat de cea de aici prin simțuri... [...]

Într-o privință, era mult mai avantajat decât suratele lui patrupede, și anume având capacitatea de a-și aminti mesele îmbelșugate pe care le luase, căci mâncatul îl făcea fericit într-o mare măsură. Lăcomia era la el o trăsătură de caracter foarte plăcută; și îți trezea la fel de mult pofta de mâncare fie că vorbea de fripturi, fie de murături și de stridii. Întrucât nu avea nici o calitate mai de seamă, așa că nu își altera și nici nu își jertfea vreo eventuală înzestrare a spiritului, mobilizându-și toată energia și ingeniozitatea în slujba plăcerilor pe care i le oferea mâncarea, mă bucura și îmi dădea satisfacție să-l aud vorbind pe larg despre pește, carne de pasăre, de vită sau de miel, precum și despre cele mai bune moduri de a le găti. Amintirile sale despre bucuriile din trecut, oricât de îndepărtate în timp ar fi fost ospețele la care fusese, parcă îți aduceau în nări aromele fripturii de porc sau de curcan. Încă simțeai în gură gusturi vechi de cincizeci sau șaizeci de ani cu aceeași intensitate de parcă ar fi fost vorba de cotletul de berbec tocmai înfulecat la micul-dejun. L-am văzut lingându-se pe buze la dineuri la care toți musafirii, în afară de el, erau de mult hrană pentru viermi. Era minunat să observi cum spectrele ospețelor de odinioară se înălțau în fața lui – nu mânioase sau răzbunătoare, ci parcă recunoscătoare pentru aprecierile lui din trecut, încercând să readucă la viață un șir nesfârșit de bucurii uitate, dar senzuale: un mușchi de vită, un antricot de porc, o pulpă de vițel, un anumit pui sau un curcan vrednic de toată lauda, care poate îi împodobiseră masa pe vremea unor adami mai vârstnici ca el, să le fie țărâna ușoară; între timp, întreaga existență ulterioară a speciei noastre și toate evenimentele care îi luminaseră sau umbriseră drumul în viață trecuseră peste el cu la fel de puține urmări ca o adiere de briză.