Chantal Jaquet este specialistă în filosofia lui Spinoza, căruia i-a dedicat câteva cărți de referință (Spinoza ou la Prudence, Paris, Éditions Quintette, 1997, L’unité du corps et de l’esprit. Affects, actions passions chez Spinoza, Paris PUF, 2004, Les expressions de la puissance d’agir chez Spinoza, Publications de la Sorbonne, 2005, Spinoza à l’œuvre, composition des corps et force des idées, Éditions de la Sorbonne, 2017), fiind interesată totodată de problematica simțurilor, a corpului și a raportului acestuia cu sufletul (Le Corps, PUF, 2001).
În aceeași arie de interes se înscrie și abordarea filosofică a mirosului expusă cu eleganță în Philosophie de l’odorat (PUF, 2010), o carte de neocolit pentru oricine dorește să înțeleagă statutul și relevanța mirosului în context filosofic. Deplângând disprețul sau neîncrederea cu care filosofia clasică și modernă – cu câteva excepții – se apropie de acest simț, autoarea își construiește sistematic discursul, pornind de la prejudecățile care s-au adunat în jurul acestuia (un simț slab și, deci, failibil, primitiv, incomod sau imoral) și examinându-i relevanța socială, antropologică și culturală.
Întrebându-se dacă o artă și o estetică olfactive sunt posibile și dacă lui „miroase bine” i se poate substitui „miroase frumos”, Chantal Jaquet le investighează condițiile de posibilitate prin ilustrări literare (Huysmans, Balzac și Proust) și artistice conexe (muzică – Debussy, pictură – Gauguin sau sculptură – Rodin), dar și prin invocarea unor realizări artistice pure, centrate pe miros și/sau parfumuri, cum ar fi arta tradițională japoneză a parfumului (Kōdō) sau instalațiile unor artiști contemporani.
Partea a treia a cărții le este dedicată filosofiilor olfactive, cu mențiunea că existența unei filosofii olfactive nu presupune prezența mirosului în nucleul ei, ci mai curând o adaptare a discursului și a metodologiei lor la dinamica și funcțiile mirosului. Particularitățile mirosului – efemeritatea, subtilitatea, volatilitatea, invizibilitatea (atât de prezentă, totuși) sau instantaneitatea lui – pot fi atuuri pentru o filosofie care nu neglijează materialitatea, ci o ia drept fundament și tinde, totodată, spre spiritual și ideal. Pentru a depista mecanismul unei filosofii olfactive paradigmatice, Jaquet reface parcursul speculației filosofice din jurul mirosului, interogând autori precum Parmenide, Heraclit, Empedocle (sesizând aici o trecere de la anosmie la panosmie), pentru a ajunge, în cele din urmă, la cele trei figuri reprezentative pentru filosofia olfactivă – Lucrețiu, Condillac și Nietzsche, ultimul încarnând figura gânditorului sagace, care se ajută de nas pentru a depista adevărul.
Simplu, dar substanțial scrisă, cartea lui Chantal Jaquet este, din păcate, singura încercare de acest fel de evidențiere a naturii filosofice a unui simț prea ușor disprețuit și trecut la indexul superficialității. Tocmai de aceea studiul lui Jaquet trebuie să facă parte din bibliografia oricărui pasionat de estetica și filosofia mirosurilor.
No comments:
Post a Comment