Jean-Baptiste Del Amo este deja un nume bine cunoscut pe scena literară franceză și, prin traduceri, pe aceea internațională, fiind recompensat cu prestigioase premii: Premiul Goncourt pentru debut, pentru Une éducation libertine (2008), și Premiul Sade, pentru Pornographia (2013). Cel de-al treilea roman al său – Règne Animal (2016) – a primit Prix du Livre Inter. Primele sale două romane au apărut în traducere românească la Editura Vellant: Pornographia (2017, traducere de Aurelia Ulici) și O educație libertină (2012, traducere de Alexandru Matei).
 |
 |
Redăm mai jos un fragment din interviul publicat pe site-ul Liquides Imaginaires (2018), cu prilejul lansării parfumului Désert Suave. Continuarea, în franceză, o puteți citi aici.
***
În romanele tale, majoritatea senzațiilor conduc spre evocări de natură olfactivă. Cuvintele și zgomotele, culorile și luminile, texturile și asperitățile, toate aceste elemente lasă în urma lor o dâră care provoacă adesea o puternică experiență olfactivă, chiar și în cazul evocării unor locuri sau a unor fapte aparent anodine. Ce face ca mirosul să fie atât de prezent în scrierile tale?
Nu reflecția m-a condus spre scris. Nu scriu romane teziste, nu pornesc de la un postulat teoretic care să-mi dicteze că trebuie să spun o poveste ce va servi unei idei. Am ajuns să scriu doar prin prisma senzației. Raportarea mea la lume, în copilărie, s-a construit prin prisma senzației. Am crescut la țară, unde am fost foarte solicitat – poate mai mult decât un copil de la oraș – de simțuri, de mirosuri... iar asta mi-a modelat deplin imaginația. Pentru mine, scrisul a fost mereu o încercare de a recupera ceva din copilărie. Aproape toate amintirile mele din perioada copilăriei sunt legate de un miros. Mirosurile sunt mediul prin care reușesc să ajung la acea perioadă din viața mea, care este iremediabil pierdută.
Care sunt mirosurile care compun cadrul olfactiv al copilăriei tale?
Tot ce e legat de pământ, de recolte, de mirosul pământului lucrat și al florii-soarelui uscate, toate aceste mirosuri de la țară, mirosul de fân și de îngrășământ de pe câmpuri. Mirosul animalelor, al cailor, al vitelor, al porcilor. N-am crescut deloc la oraș, așa că îmi sunt prea puțin cunoscute mirosurile acestuia. Tocmai de aceea am ales Parisul secolului al XVIII-lea în O educație libertină – pentru că îmi era mult mai ușor să adopt acel Paris și să-mi proiectez acolo fantasmele. N-aș fi în stare să scriu o carte despre Parisul de astăzi, fiindcă mi-ar lipsi materia. Deci da, întâi de toate amintirile copilăriei mele sunt amintiri legate de viața la țară, de natura înconjurătoare.
Crezi că suntem condamnați să iubim sau să detestăm mirosuri sau gusturi iubite sau detestate în copilărie?
Nu cred... Oricum, ceea ce am învățat din colaborarea mea cu parfumierii este că mirosul este un simț care se cizelează, se modifică, care se cultivă. La fel cum nu ne place vinul la vârsta de opt ani, dar putem să-l apreciem la douăzeci sau la treizeci de ani. Cred că gusturile pot evolua. Pe de altă parte însă, există mirosuri care sunt atât de profund corelate unor amintiri viscerale, încât ele nu mai pot fi separate, deconectate. Da, putem avea o repulsie față de mirosuri sau fascinații de durată.
Poți să ne dai câteva exemple de mirosuri deranjante care te-au marcat sau te-au stârnit să scrii?
Ah, sunt numeroase! De exemplu, mirosul corpului în descompunere, mirosul de hoit. Când eram puști și trăiam la țară, găseam mereu animale moarte, care putrezeau în șanțuri, pe marginea drumului... Acesta este, cred, unul dintre cele mai insuportabile și mai unice mirosuri din câte există, pentru că îl poți recunoaște imediat. Există ceva în noi care ne spune că așa miroase moartea. Asta m-a și atins când am descoperit Florile răului de Baudelaire, în special poemul Un hoit: ideea că putem face să izvorască frumusețe din ceva așa de trivial.
Mai puteți citi și articolul despre Del Amo scris de Karin Budrugeac pentru sub25.ro.
Și un cântec interpretat de Sébastien Grandgambe, pe versuri de Jean-Baptiste Del Amo.
No comments:
Post a Comment