Un text de Elena Mădălina Nica
O îmbrățișare în care mă și odihnesc
While the Lily white shall in love delight,/ Nor a thorn nor a threat stain her beauty bright. (William Blake)
Doar că Lys Soleia din linia Aqua Allegoria de la Guerlain, deși are beauty, oferă delight și duce către dragoste, este mai mult decât crini albi. S-a scris despre ea că ar fi parfumul unei zile de vară. Da și nu. Oricum, un parfum drag se poartă atunci când dorința o decide. Despre Lys Soleia nu știu să se fi scris sau vorbit la superlativ, în contextul în care o voce mi-a spus și că ar cam fi „apă de ploaie”, iar altele au afirmat că multe alegorii nu mai sunt cum au fost la început. Nu mă pot pronunța. Singura Aqua Allegoria pe care o dețin (nefericit termen, dar putem conveni că lăsăm deoparte încărcătura peiorativă a posesiei) este Lys Soleia, dedicată crinului, floarea cu care am avut o relație de love-hate, atracție, admirație, respect, temere, reapropiere, redescoperire. Și, în ultima vreme, în parte datorită acestui parfum, de reîndrăgire.
...atracție, admirație, respect, temere, reapropiere, redescoperire...
Vă scriu acestea din brațele unui frig tomnatic insinuant. Vara și acordurile ei aurii au luat deja distanță. Temperatura luminii s-a argintat. Chipul zilelor și-a pierdut bronzul. Mai există însă dulceață, dintre cele nelipicioase și neînecăcioase. Vă scriu din brațele unui frig căruia nu mă opun: există încă atâtea surse de căldură în preajmă. Una dintre ele este chiar Lys Soleia. Pulverizez puțin. Nici nu este nevoie de mai mult. Nu este căldura care rememorează sau reactualizează zile de vară. Este căldura autonomă a unui parfum care nu doar transportă, ci mai ales creează spațiu pentru clipa prezentă, ca ea să se fixeze și să aibă loc să își ofere nectarul. Crin alb, crin galben și ylang-ylang – floarea florilor – se oferă într-un fel lipsit nu doar de agresivitate, ci și de pasivitatea simplei abandonări. Prin Lys Soleia cred că s-a găsit justa măsură a intensității și a temperaturii atingerii, a îmbrățișării și a celor ce îi urmează în felul dictat de dorință. Nici exces de delicatețe, care să necesite reaplicări, nici o strânsoare care, oricât drag sau dragoste ar oferi, ar risca să sufoce.
Când Lys Soleia a intrat în viața mea, a confirmat sfârșitul turbulențelor din relaționarea nu numai cu crinul, ci și cu albinele. De ele am fost învățată și eu să mă feresc, pentru că înțeapă. Apoi mi s-a spus însă că ar fi bine să fiu disciplinată și muncitoare ca ele. Destul de devreme am aflat și de ce sunt atât de importante pentru viața pe pământ. De atunci mi-au fost și mai dragi. De crini m-am ferit cât am putut – apropierea lor mă amețea (uneori, încă o face). Până nu demult, cei albi îmi păreau parcă prea imperiali, dacă mi-este îngăduit „prea”-ul. Fascinanți și intimidanți. Pe cei portocalii îi iubeam pentru noblețea lor accesibilă și întru câtva copilăroasă. Apoi au venit lecturile din care am aflat că poți muri într-o cameră plină cu crini. M-am îndepărtat și mai tare de ei.
...întâmplări care dezmiardă cu o lumină nouă urmele vulnerabile din trecut și le transformă în prezențe prietenoase...
Distanța a durat până ce am trăit întâmplări dintre cele care dezmiardă cu o lumină nouă urmele vulnerabile din trecut și le transformă în prezențe prietenoase, mulțumită cărora se poate cunoaște mai bine. Și trăi altfel. Dar nu despre ele vă voi face confesiuni de astă dată. Întâmplarea prin care am descoperit Lys Soleia s-a petrecut într-o zi și ea friguroasă, cu ceva – nu puțină – neliniște, în martie anul acesta. Și ceva tristețe din cauza pierderii unei broșe în formă de albină. Ca de atâtea ori, căutam altceva, când am zărit, într-o sacoșă rătăcită, un parfum. Stătea acolo de mult, mi s-a spus. Era un cadou ce avea să-mi fie oferit de către persoana care îl primise. Cu emoție l-am scos din sacoșa de hârtie și, imediat după logo-ul Guerlain, auriu pe cartonul alb texturat ca un fagure, o albină. Aurie și ea, încremenită în zbor, cu aripile desfăcute. Am îndepărtat celofanul și am mângâiat-o încet. Știam că nu va umple nici golul lăsat de albina din broșa pierdută, nici pe acela săpat de faptul că-n primăvara acestui an nu am putut urmări albine zumzăind, indiferente la starea de urgență care a ținut oamenii pe loc. Am simțit că această albină va avea un loc doar al nostru.
Caresse du soleil sur la peau
Fleurs de lys en colliers
S’évader sous les alizés.
Lys Soleia
L’esprit du lys
et une note d’ylang-ylang
Am întors cutia și am citit: „Caresse du soleil sur la peau/ Fleurs de lys en colliers/ S’évader sous les alizés.// Lys Soleia/ L’esprit du lys/ et une note d’ylang-ylang”. Și mi-a fost iarăși un strop de teamă. De crin. Am inspirat, cu încredere în nota de ylang-ylang și cu speranța că va prilejui destulă deschidere cât să pot accepta, fără ezitări, frumusețea crinilor, consistența lor statuară și năucitoare. Am apăsat și am așteptat ca lichidul mieriu să se așeze. Senzualitatea prezenței lui, tipică multor parfumuri Guerlain, mi-a mers drept la inimă. De acolo a iradiat peste tot. Nimic violent. Fără preaplin. Și nimic diafan. Totodată, deloc între, în sensul vreunei indecizii. Doar justa măsură, cum spuneam. O senzualitate de un catifeliu ca de carne de crin și corp de albină acoperit cu polen, de o căldură ca de degete curioase, pudrate de soare, de o consistență ca de miere topită încet pe limbă, înainte să fie înghițită, de o intensitate ca de sărut și îmbrățișare anunțând, fără stridență, celelalte fuziuni din înlănțuirea firească, dorită, anticipată. Posibilă datorită pasiunii ce luminează și încălzește tenebre. Sunetul ei nealterat de vreo nesiguranță. Un nectar al cărui gust și miros sunt pe măsura dorinței la capătul căreia nu doar cei ce o consumă se odihnesc, ci și florile, și albina din preajmă. Lys Soleia este un spațiu secret unde se-ntâmplă și apropierea insinuantă și asumată, și fuziunea, cu tumultul ei, și desprinderea pentru odihna fără de care nu ar fi posibilă o nouă apropiere. Lys Soleia rămâne nectarul împreunării dintre floarea florilor și crini – umple și hrănește –, nicicum otrava unei pierderi a vreuneia în cealaltă. Și locul unde e posibil ca toate acestea să se întâmple neplictisitor, deși lipsit de răsturnări de situație. În așa fel încât să nu vrei mai mult sau altfel. Ci să vrei să rămâi și totul să se tot repete.
Lys Soleia rămâne nectarul împreunării dintre floarea florilor și crini – umple și hrănește –, nicicum otrava unei pierderi a vreuneia în cealaltă.
Așa că n-am să vă repet citatul cu vara din mijlocul iernii, nici să parafrazez și să înlocuiesc vara cu alt anotimp. Am să spun, acum că brațele frigului și-au mai pierdut din putere, că pentru mine Lys Soleia rămâne un loc al unui timp indiferent la variațiunile, ciclurile și capriciile vremii și atent să primească cu brațele deschise persoana care alege să-l locuiască. Deschise atât cât este nevoie pentru ca frumusețea din el să nici nu intimideze și să nici nu țină captiv împotriva voinței de a-i permite dorinței să se trăiască.
(Încă ceva: dacă florile s-ar putea îmbrățișa singure, fără albine, poate exact așa ar mirosi îmbrățișarea crinilor cu floarea florilor.)
No comments:
Post a Comment