Tot mai multă lume se plânge de persistența scăzută a parfumurilor. Majoritatea comentariilor de pe forumurile specializate, cum ar fi Fragrantica sau Basenotes, conțin observații despre persistență și siaj, cu punctaje acordate și uneia, și celeilalte calități. De obicei, persistența scăzută este pusă pe seama concentrației reduse de parfum (esența propriu-zisă sau „jus”/ „juice”-ul), a reformulărilor, a noilor reglementări IFRA.
Unde sunt concentrațiile de altădată, unde sunt parfumurile persistente ale trecutului, se întreabă toată lumea. Anii ’70-80 ne învățaseră cu parfumuri puternice, cu bombe olfactive care aveau o persistență ridicată și cu un siaj imens. Însă anii ’90 deja (re)deschid calea spre mirosurile curate, minimaliste, mic-burgheze, care să nu epateze, încadrându-se cuminte în contextul tot mai dezodorizat al lumii moderne.
Poate că, alături de scăderea concentrației de parfum, care este un rezultat al industrializării produsului parfumat și al creșterii galopante a profitului – și ea, la scară industrială –, trebuie amintite dezodorizarea și reodorizarea de care tot mai mulți specialiști fac caz.
Sporirea numărului de produse parfumate de igienă personală (detergenți, balsamuri de rufe, after-shave-uri, body mist, hair mist, loțiuni de corp, creme de mâini etc.) redefinesc identitatea trupurilor noastre, ajungând chiar să le depersonalizeze olfactiv. În fiecare dimineață, trupurile noastre își rescriu istoria, redevin – iarăși și iarăși – proaspete și lipsite de miros, pe scurt, se regenerează olfactiv. Persistența – pe trup și pe haine – a parfumului cu care ne-am dat ieri este interpretată drept un semn al lipsei de igienă. Ciclul zilnicei primeniri a mirosului corporal trebuie să înceapă de la zero, pentru a se încheia tot acolo. Rezultatul este un trup lipsit de mirosul care să-i confere identitate, iar parfumul devine un accesoriu pe care îl poți schimba în fiecare zi, în funcție de nevoi (contexte sociale, vestimentație, dispoziție etc.).
Nu mai suntem fideli unui parfum și mirosului acestuia, pentru că am ajuns să fim deposedați de reperul olfactiv care, înainte vreme, ni se impregna în trup și în haine. Ne trezim în fiecare dimineață lipsiți de istoria zilei de ieri, gata să îmbrăcăm identitatea zilei de astăzi. În acest context, persistența parfumului nu este altceva decât o rămășiță nedorită a trecutului, o piedică în continua preschimbare a vieții noastre. Parfumul a încetat să mai fie a doua noastră piele, el se consumă ca orice alt produs. Cine, de altfel, mai păstrează recipientele parfumurilor preferate? E adevărat că, odată cu industrializarea parfumeriei, atât parfumul, cât și recipientul lor și-au pierdut unicitatea, ele putând fi înlocuite oricând cu altul asemenea sau cu altul diferit.
Pierderea persistenței se prezintă, astfel, ca un efect nu doar al strategiilor de marketing sau management al companiilor din domeniu, ci și al dorinței trupului modern dezodorizat, care (se) consumă zilnic, pentru a o lua de la capăt, în fiecare dimineață, mai proaspăt, altul de fiecare dată, fără a mai privi înapoi – nici cu mânie, dar nici cu nostalgie.
No comments:
Post a Comment