Wednesday, April 15, 2020

PE URMELE PARFUMULUI | Nona Rapotan

PARFUM DE SĂRBĂTOARE
FLORIILE ȘI SĂRBĂTORILE PASCALE
 
 
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
 

 

Spre deosebire de Crăciunul însoțit de mirosul de rășină, bradul fiind copacul-simbol al venirii lui Moș Crăciun, Paștele aduce miros de floare, adică de înnoire. Este vremea când copacii înfloresc și natura se încarcă de un miros floral greu de așezat în memoria olfactivă. Nu poți defini prea bine ce miros predomină – al florii de cireș, al celei de măr, al verdelui crud, habar n-ai! Ce știi cu siguranță e că vrei să-ți lași deschiși plămânii și să inspiri cu nesaț aerul de primăvară.

Interesant este faptul că printre primii vestitori ai primăverii olfactive nu sunt florile încărcate de miros, ci cele cu parfumuri suave, care aproape că nu se simt. Ghiocelul, brândușa, magnolia sau mâțișorii n-au un parfum propriu. Cum poți să descrii parfumul de magnolie altfel decât „proaspăt și suav”? Nici măcar să-l asociezi cu ideea de verde-crud nu poți, pentru că magnolia înflorește înainte ca frunzele să-și ițească vârfurile din muguri. Simboluri ale renașterii, ghioceii au fost dintotdeauna ofrande aduse primăverii; scoși cu grijă din pământul încă înghețat și așezați cu gest pios în glastra mică, dar obligatoriu transparentă, ei scot la iveală nevoia omului de a se primeni, de a se scutura de toată inerția iernii.

Ieri mi-am luat primul buchet de narcise din primăvara aceasta. Asta după ce nici lalele nu prea mi-am cumpărat, din pricini ce țin de pandemie. Mi-am luat narcisele dintr-un soi de răzbunare: de Florii n-am reușit să-mi iau măcar o ramură de salcie, să o aduc în casă ca să-mi miroasă a primăvară și a sărbătoare. E complicat anul acesta cu primăvara! Pare că trece pe lângă noi, lăsându-ne mai obosiți și mai nepregătiți decât oricând pentru vara ce va veni. Floarea de magnolie n-am vrut niciodată să o rup, am preferat să o las în copac și să o admir la fiecare trecere, pretext pentru plimbarea cotidiană. Zambila nu mi-a plăcut niciodată – prea încărcat mirosul ei și mult prea agresiv pentru nasul meu. Lalelele le doresc pentru culoare și pentru rezistență – când crezi că, gata, asta e ultima zi, le vezi că se deschid mai abitir la prima rază de soare. În schimb freziile... ei da, cu ele e altă poveste! Ani de zile am presat frezii între file de cărți, le-am lăsat de la an la an în glastre speciale, păstrate într-un colț de bibliotecă. De ziua noastră (a mea și a surorii mele), în februarie, tata ne aducea întotdeauna frezii. Nu știu cum de-i reușea, pentru că pe vremea aceea uneori era de-a dreptul misiune imposibilă să ai frezii în februarie. Care mai era și al naibii de geros! Rari au fost anii în care să nu fi fost frig de ziua noastră! Așa că freziile făceau un contrast puternic vremii și frigului! Erau un fel de presimțire a ceea ce urma să vină – primăvara!

Cu mâțișorii de Florii e altă poveste! Țin minte că în primii ani ai copilăriei nu-mi plăcea puful lor nicicum! Mi se părea ciudat de-a dreptul ca mugurul să aibă puf! Și nici nu mirosea! Unde mai pui că aveam o mătușă care era înnebunită după ei, deși în toată casa mirosea a naftalină!

Venind mai încoace cu amintirile, mi-am dat seama că sărbătorile pascale le-am asociat dintotdeauna nu cu mirosul de mâncăruri speciale și cu cel de cozonac (deși mama  gătește dumnezeiește și acum, dar despre asta povestesc cu alt prilej), ci cu mirosul de verde crud. Cu cel de salcie. Pentru mine  mâțișorii înseamnă că vin Floriile! Ei da, altă viață! Altă perspectivă! Se schimbă deja și aerul! Devine încărcat de verde! Verde crud! De promisiuni amestecate cu pioșenie și niscavai smerenie! Cu îngăduința unei renașteri dictată de o sfințenie mai mult sau mai puțin manifestă. În paranteză fie spus, am copilărit în Galați, unde faleza este generoasă cu copacii și plină de sălcii. Era ritual ca de Florii să iasă lumea pe faleză la salcie, vedeai pâlcuri venind spre casă cu fire de salcie verde-crud, bucuroși că au ce pune la tocul ușii; rarisime ocaziile când mergeau cu ele la sfințit, la biserică, din motive de regim politic.

Anul acesta n-am crenguțe de salcie, dar am narcise. Mâine-poimâine o să înceapă să plutească peste tot și toate mirosul de cozonac bine frământat și copt cu mare atenție. Verdele crud va începe să se coacă și el, semn că viața merge mai departe. Aștept ceasul de sărbătoare pentru că știu că anul acesta verdele va mirosi mai puternic ca niciodată!

Tuesday, April 14, 2020

Interviu Osmé cu Alexandra Moraru


Alexandra Moraru (perfume storyteller) și Valentina Băințan (producător de televiziune) sunt călăuzele seminariilor parfumate create de Artizanii Olfactivi, prin intermediul cărora poartă publicul în minunate călătorii senzoriale. Artizanii Olfactivi dorește să facă cunoscut din aproape în aproape universul parfumurilor și al creațiilor olfactive de referință din istorie, al esențelor, al ingredientelor știute și neștiute din care parfumurile se compun. Acest proiect aduce în fața iubitorilor de frumos povești și emoții parfumate, istorii, dar și materiale vizuale, înregistrări video și interviuri cu ajutorul cărora oamenii pot descoperi și înțelege fascinantul univers al parfumurilor. Acest demers a fost construit în așa fel încât rolul educativ să fie pe primul plan, toate întâlnirile derulându-se însă într-un cadru lejer, într-o atmosferă relaxantă, inedită și interactivă. 


Încep prin a te felicita pentru inițiativa proiectului „Artizanii Olfactivi”. Pentru cine nu știe despre ce e vorba, spune-ne când, cum și de ce a luat naștere această idee.

Proiectul „Artizanii Olfactivi” a debutat oficial în iulie 2016, dar nașterea lui s-a întâmplat undeva în 2015. Atunci am întâlnit-o pe Valentina Băințan, producător la TVR, care își dorea să creeze o emisiune dedicată parfumurilor de nișă. Ne-am dat seama că ar fi fost dificil să ia ființă o astfel de emisiune, așa cum am proiectat-o noi la nivel de comunicare și experiență. Motiv pentru care s-a născut o altă idee: să mergem direct în fața oamenilor și să construim o serie de întâlniri dedicate fascinantului univers al parfumurilor, prin care oamenii să interacționeze direct cu parfumurile prin experimentarea celor cinci simțuri. Văzul, auzul, simțul tactil, simțul gustativ și, bineînțeles, simțul olfactiv.

Am beneficiat și de sprijinul necondiționat al minunaților prieteni de la Cărturești Verona, cu care Valentina colabora deja de câțiva ani pentru interviurile Festivalului Internațional „George Enescu”. Așadar, ușa ne-a fost deschisă cu bucurie și, din luna iulie 2016, cu o frecvență bilunară, ne desfășurăm întâlnirile olfactive în acel spațiu de poveste. Iar pentru selecția parfumurilor de nișă de la fiecare seminar avem bucuria de a avea sprijinul parfumeriei MADISON, cea mai importantă și prima parfumerie de nișă din România.

Care sunt curiozitățile celor care frecventează atelierele voastre de la Cărturești Verona?

În primul rând toți cei care ne calcă pragul sunt intrigați de specificul seminariilor propuse de noi. Unii sunt mai sceptici, alții se lasă în voia noastră încă de la începutul întâlnirii olfactive. Iar surpriza vine la final: scepticii sunt întotdeauna cei cu reacțiile cele mai spectaculoase. Interesant, nu?

Iar curiozitățile vin ca o avalanșă către noi, pe paliere extrem de diverse. De la întrebări de genul „Ce sunt feromonii în parfum?” – este o discuție puțin mai amplă legată de acest subiect (poate într-un interviu viitor povestim și despre asta) – până la declarații intense în momentul în care participanții descoperă un parfum care îi seduce total și iremediabil, cu toții sunt intrigați de câte ceva. Unii sunt pasionați de parfumurile Orientului, alții, de diafanele creații italiene sau de complicatele esențe franțuzești. Cu toții sunt unici în felul lor. Și asta e minunat.

Ești consultant într-un magazin de nișă. Care sunt întrebările cel mai des puse de clienți? Cum se orientează ei în alegerea unui parfum? Ce repere au?

De fapt, eu sunt cea care pune întrebările. Puțini oameni știu cu adevărat ce să ceară atunci când caută un parfum nou. Majoritatea oamenilor nu știu ce fel de parfum preferă, poate pentru că nu știu să explice singuri în termeni specifici ce anume caută într-un parfum. Și atunci rolul și scopul meu sunt să îi ajut prin întrebări, astfel încât ei să găsească răspunsuri prin intermediul cărora să-și dea seama ce anume le place, ce așteaptă de la un parfum sau ce stare să le ofere parfumul. Îi întreb și despre ingrediente, despre texturi olfactive, despre ce flori sau condimente preferă... Este o conversație relaxantă, presărată cu mirositul parfumurilor. Și din reacția lor eu îmi dau seama dacă ceea ce au enunțat că le place – și mai ales dacă ceea ce au spus că nu le place să găsească într-un parfum – este real. Adică pot fi oameni care spun că nu le plac parfumurile dulci sau care nu vor să miroasă parfumuri care să conțină trandafir... dar sunt atât de multe valențe olfactive plecând de la aceste două idei, încât putem mirosi douăzeci de parfumuri diferite pe tema trandafirului și să descoperim că două-trei dintre ele chiar ne plac și vrem să le purtăm. Tot ce trebuie să facem este să-l descoperim pe cel potrivit nouă. Iar ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cineva care să ne ghideze către parfumul sau parfumurile potrivite nouă. 

Clienții se orientează în funcție de preț? În funcție de brand? Cât timp petrec pentru alegerea unui parfum?

Nu „faima” este ceea ce îndeamnă clientul să descopere brandurile de nișă, ci mai degrabă a altă abordare a acestora: ingredientele folosite, grija și creativitatea cu care ele au fost combinate, unicitatea creației olfactive și faptul ca acestea nu sunt similare parfumurilor pe care le poartă toți cei din jurul nostru. Normal că, și în rândul brandurilor de nișă, sunt unele mai cunoscute și altele cu mai puțină notorietate, însă ceea ce căutăm atunci când intrăm în universul parfumurilor de nișă nu este eticheta, nici forma sticlei.... ci conținutul, lichidul magic care se află acolo, unde cu măiestrie un artizan al simțurilor a combinat zeci sau sute de ingrediente. Și astfel e nevoie de timp, de căutare împreună cu un consilier specializat, alături de care să găsești parfumul cel mai frumos și cel mai potrivit ție la momentul acela. Cât timp petrece cineva în căutarea unui parfum? Pot fi 20-30 minute sau pot fi și două ore. 

Avem nevoie de o cultură olfactivă când ne alegem parfumul? Nu e suficient nasul?

Da, avem nevoie de o cultură olfactivă. Nasul este canalul prin care mirosim, prin care identificăm mecanic mirosurile și parfumurile. Însă întreaga magie a experienței parfumurilor este procesată de creier: el asociază fiecare parfum, fiecare miros, fiecare moleculă odorantă cu emoțiile și amintirile noastre, dar mai ales cu baza de informații stocate în memoria noastră. Dacă vrem să ne dezvoltăm cunoștințele despre parfumuri, capacitatea de a le mirosi și de a le interpreta ingredientele din care sunt alcătuite, este important să mirosim, să experimentăm. Să le analizăm după două minute de difuzie pe blotter, apoi după alte zece minute și, în final, după treizeci de minute. Iar apoi la câteva ore distanță Și, cel mai important, să le analizăm pe piele atunci când le testăm. Un alt lucru extrem de important este să ne documentăm... să căutăm informații la persoanele avizate și cu pregătire în acest domeniu, dacă vrem să construim această „cultură olfactivă”. În România sunt rari oamenii cu adevărat pregătiți în acest domeniu, uneori unii spun jumătăți de adevăr sau chiar fac greșeli. Chiar și cei pasionați și colecționari sau mari consumatori de parfumuri. Cumva, acesta este și motivul pentru care s-a născut „Artizanii Olfactivi”: acela de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine universul parfumului, să-i înțeleagă istoria, evoluția, să înțeleagă cum să interpreteze ingredientele, cum să le descifreze, să-și construiască un limbaj specific universului parfumurilor... și multe altele.

Ai observat vreo modificare în alegerile/ preferințele românilor în ultimii ani?

Lucrez de nouă ani în acest domeniu. Da, normal că a existat o evoluție. Aș spune că românii au început să fie din ce în ce mai dornici să descopere acest tip de creații olfactive, să le cunoască și să le caute tot mai mult. Sunt încă mulți cei care nu cunosc acest univers și nici de ce parfumurile numite de „nișă” sunt diferite de cele „prestige” sau „mass-market”.

Ce înseamnă a avea o „semnătură olfactivă”? Cât de importantă e ea?

Semnătura olfactivă nu trebuie să fie văzută egală cu „parfumul meu pentru întreaga viață”. Adică să nu căutăm obsesiv un singur parfum, și acela să fie singurul din garderoba noastră. Este părerea și recomandarea mea. Sunt atât de multe parfumuri minunate, iar noi evoluăm constant de-a lungul vieții, încât nu trebuie să alegem un singur parfum prin care cei din jur să ne identifice „semnătura olfactivă”. Normal că putem avea parfumul preferat, cel mai drag sufletului nostru... dar chiar și așa mie mi se întâmplă să nu simt nevoia să-l port mereu pe acela.

Parfumul este strâns legat de stările noastre de spirit, îl putem asocia cu persoane dragi sau cu perioade din viața noastră... iar atunci când îl alegem și apoi îl purtăm, putem fi influențați de tot felul de coordonate emoționale. Rolul parfumului este să ne dea o stare de bine, de confort, de siguranță, de bucurie. Iar parfumul care îmi dădea această stare de bine acum un an... sau acum cinci ani poate că azi nu-mi mai trezește aceeași emoție și simt nevoia unei alte aure parfumate care să mă însoțească în viața de zi cu zi.

Ca să dau un răspuns clar: da, este important să avem o semnătură olfactivă, dar aceasta trebuie să se traducă prin compoziția olfactivă care ne este nouă cea mai apropiată și cea mai dragă. Unele persoane pot avea ca „semnătură olfactivă” parfumul de tip floral... vara, un floral efervescent, cu valențe citrice, iar iarna, un floral dulce și condimentat.

Încotro se îndreaptă parfumeria contemporană? Mai are ea farmecul și misterul parfumeriei clasice?

„Un parfum clasic este acela care a forțat creativitatea la momentul apariției sale, aducând inovație, și care le-a asigurat faima și forța financiară acelor case suficient de norocoase să fi fost binecuvântate cu un astfel de parfum”, spune maestrul parfumier Roja Dove, în cartea sa The Essence of Perfume. 

Un parfum clasic este acela care a șlefuit industria parfumeriei așa cum o cunoaștem astăzi, care a rămas în memoria colectivă ca un pilon important al parfumeriei sau care a trecut proba timpului. Astfel, un parfum clasic poate fi și unul creat acum, contemporan cu noi. În cartea sa, Roja Dove dedică o mare parte din paginile sale celor mai deosebite, mai spectaculoase, mai fascinante parfumuri create vreodată, cu poveștile lor ascunse, de la Fougère Royale, Jicky, Quelque Fleurs, Mitsouko până la Madame Rochas, Eau sauvage, Opium, Angel, plus fotografii de sticle rare, precum superbele creații Lalique sau Baccarat pentru diverse compoziții olfactive.

Parfumeria contemporană nouă trece prin multe faze, dar o direcție importantă este cea a parfumeriei de nișă, care militează tocmai pentru o reîntoarcere la adevăratele valori și motivații de creare a unui parfum, de focusare asupra calității materiilor prime care intră în compoziția parfumurilor, de aducere în fața consumatorului o creație aparte, folosindu-se de toate descoperirile și inovațiile tehnice de care dispune universul aromelor astăzi. 

Putem vorbi despre „a te parfuma prost”, așa cum vorbim despre „a te îmbrăca prost”?

Da, dacă folosim parfumuri luate din surse îndoielnice, există un mare risc ca acele produse să nu fie originale, să nu fie cu adevărat produse de brandul pe care îl cauți. E la fel ca la haine. Se vede și se simte lipsa de autenticitate. Iar asta este o „etichetă” pe care e bine s-o eviți. Mai bine încerci să cauți parfumul care ți se potrivește încadrându-te într-un buget optim pentru tine. Și mai bine avem un parfum bun decât zece contrafăcute. Mai ales că în compoziția parfumurilor intră ingrediente chimice, detaliu față de care nu putem fi nepăsători. Și tocmai de aceea trebuie să apreciem și să respectăm munca parfumierilor și a industriei care produce parfumuri cu grijă, cu atenție și cu pasiune pentru iubitorul de parfum. Trebuie să cumpărăm parfumuri din surse sigure și oneste.

Dacă ar fi să alegi un singur parfum pe care să-l dai unui marțian, ce ai alege?

Parfumul unei grădini după ploaie…

Îmi vin în minte două astfel de parfumuri care creionează mirosul vegetației de după ploaie: Angéliques sous la pluie și Un Matin d’Orage. De ce două parfumuri ? Păi, să ne imaginăm că marțianul nu e singur acolo pe Marte...

Monday, April 13, 2020

POVEȘTILE ARTIZANILOR OLFACTIVI

LOVE IN BLACK – for Jackie Kennedy


Celebra casă de parfumuri House of Creed a lansat în anul 2008 o creație olfactivă dedicată celui mai emblematic chip feminin al anilor ‘60: Jackie Kennedy. Această creație a fost imediat îmbrățișată de toate doamnele care au nutrit o admirație profundă pentru eleganta Primă Doamnă a Americii.

Love in black – căci acesta este numele parfumului – a fost conceput ca o odă adresată celei care, pentru un timp îndelungat, a reprezentat rafinamentul desăvârșit în conștiința tuturor femeilor americane. Clasic, misterios și seducător – la fel ca și ea –, acest parfum spune povestea vieții pline de neprevăzut a acestei enigmatice doamne. Designul sticlei, dar și întreg conceptul evocă eleganța semnăturii ei vestimentare – rochia neagră chic –, ochii misterioși din spatele ochelarilor de soare și părul negru revărsat în cascade sub pălăria de călărie.

Parfum floral, plin de căldură și mister, Love in black vine într-o sticlă elegantă și rafinată, creată din nisip fin negru, identic cu cel din insulele grecești unde Jackie Kennedy s-a căsătorit cu magnatul transportului maritim, Aristotel Onasis. Frumos, elegant si sincer, Love in Black poartă forța interioară a unui spirit războinic, înarmat însă cu mănuși de catifea.

Creat de a șasea generație de maeștrii parfumieri ai celebrei House of Creed, Love in black a fost lansat la 40 de ani de la celebra nuntă din insulele grecești și mixează ingrediente din locuri pe care Jackie Kennedy le-a păstrat aproape de sufletul ei. Violete italiene, cedru de Virginia, iris florentin și coacăze negre de pe Coasta franceză sunt doar câteva dintre mirosurile ce fac aluzie la emoțiile trăite de această frumoasă femeie în călătoriile sale. Notele de vârf ne alintă cu inserții fine de violetă albă italiană și cedru de Virginia, dar și cu flori sălbatice înflorite în tumultul nopților grecești. Notele de mijloc se joacă cu purtătoarea parfumului prin atingeri fine de iris florentin, cuișoare și mosc. Apoi, notele de bază mângâie delicat prin profunzimea esențelor de coacăze franțuzești și trandafir bulgăresc.

Acest parfum o îmbrățișează pe purtătoarea sa precum o aură. Este misterios și profund, dar și jucăuș și incitant. După un timp ajungi să te întrebi dacă Jackie Kennedy Onasis a fost la fel de profundă și complicată ca acest parfum… și, desigur, răspunsul este „Da, a fost”.

Senzual, ca o șoaptă moale, Love in black pătrunde în inimi prin intermediul simțurilor, ca apoi să nu-i mai dea drumul sufletului.

Saturday, April 11, 2020

Hanya Yanagihara ✎ „O viață măruntă”

„O viață măruntă” (“A little life”) ar putea fi titlul vieții multora dintre noi. Însă viețile noastre mărunte ar putea fi descrise ca vieți lipsite de evenimente majore, vieți care au curs lin, fără întreruperi, fără vârtejuri, fără cascade, fără nimic care să le tulbure nici adâncurile, nici suprafața. O viață măruntă poate fi și viața aceea care încape într-un pumn strâns cu putere, o viață chircită și atât de sugrumată, încât printre degete i se scurge sângele. Despre primele vieți nu există mărturii, documente, nu există o literatură care să le salveze de propria micime. În fond, ce ne-ar putea oferi în plus nouă, celor care ducem o viață la fel de măruntă? Despre celelalte vieți mărunte – aș zice „mărunțite” (de Viață, în genere, dar și de viața altora) – s-au scris cărți care alcătuiesc marea literatură a lumii. Din această categorie face parte și cartea Hanyei Yanagihara, A Little Life/ O viață măruntă, publicată în traducerea Adrianei Bădescu la Editura Litera (ediția a II-a, în 2019). A rezuma o carte de 1024 de pagini ar fi cu totul nepotrivit. Ce e de știut, pe scurt, pentru a pricepe pasajul de mai jos, este faptul că Willem, partenerul de viață a lui Jude, a decedat în urma unui accident de mașină, iar Jude se trezește singur, încercând să recupereze amintirea celui care i-a fost o viață întreagă cel mai apropiat prieten – de fapt, sinele său mai luminos.

 

În seara aceea, înainte să se culce, intră în jumătatea de dressing a lui Willem, pe care încă n-a golit-o. Sunt aici cămășile lui, pe umerașe, puloverele, pe rafturi, şi pantofii înșirați dedesubt. Ia cămașa de care are nevoie, una rubinie cu dungulițe galbene pe care Willem obișnuia s-o poarte prin casă primăvara, şi şi-o trece peste cap, dar nu-şi trage mânecile pe mâini, ci le leagă în fața pieptului, încât arată ca şi când ar fi într-o cămașă de forță, doar că, dacă se concentrează, el poate pretinde că sunt brațele lui Willem înfășurate în jurul lui. Se așază pe pat. Ritualul i se pare jenant şi rușinos, dar îl practică doar când are cu adevărat nevoie de el, iar în seara asta chiar are.

Stă treaz în pat. Din când în când își înfundă nasul în gulerul cămășii, ca să simtă ce a mai rămas din mirosul lui Willem pe ea, dar, cu fiecare purtare, izul devine mai slab. E a patra cămașă a lui Willem pe care a folosit-o, şi are mare grijă să-i păstreze mirosul. Primele trei, pe care le-a purtat luni de zile aproape în fiecare noapte, nu mai miros a Willem; acum miros a el, a Jude. Uneori încearcă să găsească mângâiere în faptul că însuși mirosul lui e un dar de la Willem, dar niciodată mângâierea asta nu e de durată.

Chiar dinainte ca ei doi să fie împreună, Willem îi aducea de fiecare dată ceva de pe unde filma, şi, când se întorsese de la Odiseea venise cu doua flacoane de colonie pe care i le preparase un celebru parfumier din Florența.

– Știu că poate o să ți se pară ciudat, îi spusese, dar mi-a povestit cineva (el zâmbise atunci pentru sine, știind că acel cineva era o fată) despre chestia asta, şi mi s-a părut interesant.

Şi-i explicase cum i-1 descrisese pe el ca om parfumierului – ce culori îi plăceau, ce gusturi, ce regiuni ale lumii – şi cum specialistul crease parfumul special pentru el.

Jude îl adulmecase: era proaspăt şi ușor piperat, cu o notă de bază aspră.

– Vetiver, precizase Willem. Încearcă-l!

Şi el își pusese un strop pe mână, fiindcă pe vremea aceea nu-1 lăsa să-i vadă încheieturile. Willem își apropiase nasul.

– Îmi place. Miroase plăcut pe tine.

Şi simțiseră amândoi un fel de sfiiciune reciprocă.

– Mulțumesc, Willem. Şi mie îmi place.

Willem comandase şi pentru el însuși un parfum personalizat. Al lui avea la bază santal, şi, în scurt timp, Jude ajunsese să asocieze lemnul de santal cu Willem; întotdeauna când îi simțea mirosul, mai ales când era undeva departe de casă – în India cu treburi, în Japonia, în Thailanda –, se gândea la Willem şi se simțea mai puțin singur. Cu trecerea anilor, continuaseră amândoi să comande esențele respective de la parfumierul florentin, şi, cu două luni în urmă, unul dintre primele lucruri pe care le făcuse când își recăpătase prezența de spirit necesară fusese să comande o cantitate mare din apa de colonie personalizată a lui Willem. Fusese atât de ușurat şi de surescitat când coletul sosise în sfârșit, încât mâinile începuseră să-i tremure când rupsese ambalajul şi deschisese cutia. Deja îl simțea pe Willem alunecându-i printre degete; deja știa că trebuie să încerce să-l păstreze. Dar, cu toate că pulverizase parfumul – cu grijă, fiindcă nu voia să folosească prea mult – pe cămașa lui Willem, nu fusese același lucru. La urma urmei, nu doar colonia făcuse ca hainele lui Willem să miroasă a Willem; lipsea el, însăși ființa lui. În noaptea aceea se întinsese în pat într-o cămașă leșioasă de atâta esență de santal, cu un parfum atât de puternic, încât acoperise orice alt miros şi distrusese tot ce mai rămăsese din Willem. În noaptea aceea plânsese pentru prima dată după mult timp, iar a doua zi luase cămașa de pe umeraș, o împăturise şi o pusese într-o cutie în colțul dulapului, ca să nu contamineze şi celelalte haine.

Colonia şi ritualul cămășii: două elemente din eșafodajul, așa firav şi fragil cum e, pe care a învățat să-l construiască ca să poată merge mai departe, să-şi trăiască viața în continuare. Deși de multe ori simte că de fapt nu trăiește, ci doar există, împins de la o zi la alta, nu înaintând din proprie inițiativă. Dar nu se pedepsește prea tare pentru asta; simplul fapt de a exista e şi așa destul de dificil. (pp. 615-617)

 

[...]

 

Autoamăgirea e cea care îl susține, şi se teme de ziua în care iluziile își vor pierde puterea de a-l mai convinge. [...] Nu are deloc sentimentul de vinovăție al supraviețuitorului; simte doar incapacitatea de a înțelege a celui rămas în viață: întotdeauna a fost absolut sigur că el va muri înaintea lui Willem. Toți au fost siguri. Willem, Andy, Harold, JB, Malcolm, Julia, Richard: el avea să moară înaintea lor. Singura necunoscută era cum avea să moară – de propria-i mână sau din cauza unei infecții. Dar nimănui, nici unuia dintre ei nu-i trecuse prin cap că Willem, tocmai Willem, ar fi putut să dispară înaintea lui. Nu existaseră planuri pentru o asemenea eventualitate. Dacă ar fi știut că există această posibilitate, dacă ideea ar fi fost mai puțin absurdă, şi-ar fi făcut rezerve, l-ar fi înregistrat pe Willem vorbindu-i şi l-ar fi păstrat. L-ar fi fotografiat mai mult. Ar fi încercat să distileze însăși chimia corpului lui Willem. L-ar fi dus, abia trezit din somn, la parfumierul acela din Florența. „Uite!“ i-ar fi zis. „Ăsta. Mirosul ăsta. Vreau să mi-l îmbuteliezi“. (p. 624)

Friday, April 10, 2020

Harmonie du soir

Armonie în amurg / Harmonie du soir
Charles Baudelaire

E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cădelniți orice floare;
Acum parfum și sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist și moleșeală ce farmecă și-nfrânge! 

Vibreaz-asemeni unei cădelniți orice floare;
Vioara ca un sunet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist și moleșeală ce farmecă și-nfrânge;
Frumos și grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge,
Un suflet bând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos și grav e cerul ca bolta din altare;
Și soarele în zare s-a înecat în sânge...

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremuri trecute strânge!
Și soarele în zare s-a înecat în sânge...
În mine amintirea-ți e-o lacră de odoare!  

traducere de Al. Philippide
în Charles Baudelaire, Florile răului, Editura pentru Literatură Universală, 1968

 


Claude Debussy
Prelude No.4: Les sons et les parfums tournent dans l'air du soir

 

Thursday, April 9, 2020

Joy de Jean Patou – parfumul crizei

 un articol de Monica Neațu

Perioada interbelică a fost epoca contrastelor, a eleganței epurate propuse de Coco Chanel și Jean Patou, a eliberării trupului de corsetele și constrângerile sociale, a vitezei și automobilului, dar și a crizelor și a derapajelor politice și economice de tot felul. O lume care și-a pierdut inocența în tranșeele Primului Război Mondial, când doamnele trimiteau pe front batiste parfumate cu L’Heure Bleue de la Guerlain, iar mitul Belle Époque era pe cale să intre în mentalul european.

Războiul a schimbat mentalitățile și moda, rochiile doamnelor au pierdut trenele, jerseul, utilizat până atunci în confecționarea lenjeriei intime masculine, devine materialul favorit. Siluete androgine, rochii cu talie joasă, culorile discrete (negru, bej, gri, alb) și un parfum abstract definesc noua feminitate creată de Domnișoara Chanel și înmiresmată de geniul lui Ernest Beaux. Chanel nu a fost prima care să le ofere clientelor un parfum și să asocieze moda cu miresmele. Legătura este veche și datează din Renaștere, când parfumierii fabricau și comercializau mănuși parfumate, din piele fină, dar și alte accesorii parfumate. Conștient de importanța parfumurilor în elaborarea unei apariții în societate și dornic să le ofere clientelor o operă de artă totală, Paul Poiret a fost primul creator de modă care a apelat la serviciile unui parfumier, Henri Alméras (1911 – Les Parfums de Rosine). Parfumul devine accesoriul ultim și inimitabil – clientele nu purtau doar o simplă rochie, ci o semnătura olfactivă gândită special pentru momentul respectiv.

Asocierea propusă de Poiret s-a dovedit inspirată. După război, Chanel și Lanvin le oferă clientelor fidele diverse experiențe olfactive. Ruptura produsă de Chanel No 5, greu de perceput la prima vedere, a constat în elaborarea unui nou univers olfactiv feminin, abstract, departe de imaginea femeii-floare, delicată și supusă precum o violetă.

Mare rival al Domnișoarei, Jean Patou, cel care propune o eleganță epurată, rochii impecabil croite și ținute care evocă avangardele timpului, de la funcționalismul Bauhaus la avangarda cubistă, aduce în prim-planul modei imaginea sportivei elegante. O îmbracă pe campioana de la Wimbledon, Suzanne Lenglen, dar și pe cochetele care își petreceau vacanța pe Riviera franceză. Stilul elegant, funcțional și minimalist propus în arhitectură și în decorațiunile interioare de Le Corbusier, Mallet-Stevens sau Charlotte Perriand își găsește ecoul în creațiile sale. Viteză, soare, sport, vacanță par să fie cuvintele dominante în stilul Patou. Fascinat de creațiile lui Poiret, îl alege pe Alméras parfumierul casei. Tehnicile marketingului nu i-au fost străine lui Patou. Logo-ul vizibil, pentru a satisface capriciile unei clientele cu dare de mână, și un bar dedicat parfumurilor (bar à parfums) sunt marile lui inovații în domeniul luxului.

Primele parfumuri – Amour-Amour, Oue sais-je? și Adieu sagesse (1925) – le erau dedicate blondelor, brunetelor și roșcatelor. Bazându-se pe publicitate și pe un mit care are și astăzi un succes extraordinar în rândul consumatoarelor, parfumurile erau gândite pentru un anumit tip de personalitate și frumusețe feminină. Lovitura de maestru datează din 1927, atunci când lansează uleiul de plajă Chaldée. Stilul de viață modern, vacanțele și călătoriile le puseseră pe multe elegante într-o situație delicată, de vreme ce se întorceau cu pielea iritată și arsă de soare din croaziere. Domnișoara Chanel, se pare, s-a numărat printre victime. Uleiul cu miros de flori de portocal, mosc și narcise proteja pielea și îi dădea și o tentă arămie (acționa precum o protecție solară și autobronzant). Omagiul adus soarelui și frumuseților orientale, Chaldée a fost o reușită comercială, cu toate că lăsa nenumărate pete pe haine. În anul următor, Le Sien, o nonșalantă mireasmă unisex, îl transformă pe Patou în primul creator de modă care propune un parfum dedicat ambelor sexe.

Clientele fidele erau invitate să testeze colecția de haine și parfumuri la un bar în stil cubist, unde puteau să se delecteze cu cocktailuri și șampanie. Păstrată și astăzi la marile case de modă și în zona parfumeriei selective, această tradiție îi permitea clientelei să se familiarizeze cu diverse arome, să experimenteze amestecuri savante, obținând un parfum unic. O linie cosmetică, numită provocator Sex Appeal (săpunuri, creme de față, farduri, rujuri), completa colecția de parfumuri.

Criza economică din Statele Unite (1929) a zdruncinat proiectele lui Patou. Clientele bogate încep să dispară, iar în Europa lucrurile nu merg mai bine. Cu un optimism incurabil și dornic să le ofere clientelor un moment de bucurie într-o epocă sumbră, tandemul Alméras-Patou propune cel mai extravagant experiment olfactiv din perioada interbelică.

Lansat în 1930, Joy a fost proclamat cel mai scump parfum din lume și așa a și rămas pentru o lungă perioadă de timp. Pentru 29 de grame erau necesare 10.600 flori de iasomie și 28 de duzini de trandafiri. Trandafirii și iasomia de la Grasse domină compoziția, un floral somptuos, ce avea o bază lemnoasă și moscată. Excesiv, Joy nu trecea neobservat și inunda cu arome florale somptuoase întâlnirile mondene.

Conform legendei, Alméras a trebuit să accepte sugestiile lui Patou și să modifice cantitățile de arome florale. Flaconul din cristal de Baccarat, conceput de Louis Süe și sigilat cu fir de aur, propunea o experiență estetică influențată de curentul Art Deco. Oferit doar clientelor fidele, inclusiv celor care treceau prin momente financiare delicate din cauza crizei, Joy s-a transformat într-o evocare tandră și extravagantă a Anilor nebuni. Pe etichetă era trecut numele clientei, iar parfumul nu se găsea decât în salonul de pe Rue Saint-Florentin. Casa Patou avea să mai propună în perioada 1935-1936 parfumul Normandie, omagiul adus călătoriilor transatlantice, și Vacances, aroma concediilor plătite, sărbătorite de întreaga Franță.


Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate  – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin.

Wednesday, April 8, 2020

ABC: Familiile de parfumuri

Asemenea materiilor prime – naturale sau sintetice –, clasificate în funcție de 27 de arhetipuri (anisate, balsamice etc.), parfumurile sunt și ele grupate în șapte familii, după natura lor olfactivă.

Parfumurile ciprate (chyprés) sunt construite pe baza acrodului bergamotă-iasomie-licheni de stejar. Categoria și-a căpătat denumirea de la celebrul parfum Chypre, creat de François Coty în 1917.

Parfumurile de tip fugère îmbină notele de lavandă cu cele lemnoase, dedicate în special apelor de toaletă masculine. Mirosul lor amintește de rădăcini, frunze, lemn, note ierboase, licheni de stejar. Prototipul acestora este parfumul creat de casa Houbigand în 1882, Fougère Royale.

Parfumurile cu dominantă de piele (cuirs), și ele masculine, au un miros „sec”, de fum, tutun și piele, dar nu exclud accentele florale. Nota de piele se realizează pe un fond lemnos, ușor verde, de cedru, santal, cu vetiver și scorțișoară, la care se adaugă accente de mesteacăn, styrax, labdanum, mosc, civetă și, mai ales, castoreum. Reprezentative pentru această categorie sunt parfumurile „cuir de Russie”, în special Cuir de Russie de la Chanel (1924), sau Tabac blond de la Caron (1919).

În categoria parfumurilor citrice (hespéridés) intră toate apele de colonie clasice cu buchet citric (bergamotă, mandarine, flori de portocal, petit-grain), cărora li se adaugă notele ierboase (lavandă, rozmarin, melisă, salvie, cimbru) și chiar note picante de cuișoare sau garoafe. Prototipurile acestei categorii sunt 4711 de la Mülhens (1792), continuat acum de Mäurer & Wirtz, sau Farina 1709 Eau de Cologne, a cărui paternitate a fost îndelung dezbătută.

Parfumurile „orientale” sau ambrate (ambrés) sunt impregnate de vanile și/ sau de un fond de esență animală și răspândesc note dulci, pudrate, uneori florale și lemnoase, dar mereu subliniate de cele animalice, ce le conferă tărie și exotism. Un reprezentant de seamă al acestei categorii este Shalimar de la Guerlain.

Parfumurile lemnoase (boisés) sunt dominate de acordurile de santal, cedru, conifere, vetiver sau paciuli. Un reprezentant tipic este Vétiver de la Carven (1957).

Parfumurile florale (floraux) declină fie o singură notă florală (așa-numitele soliflore) sau mai multe, evoluând de la notele cele mai proaspete până la florile grele, intoxicante, de la notele verzi până la cele de fruct sau lemn.

Fiecare dintre aceste familii poate fi divers „colorată”. Astfel, se poate vorbi despre parfumuri florale aldehidice, atunci când în compoziția lor intră aldehide de sinteză, inodore, dar capabile să pună în valoare componentele pe care le însoțesc; despre parfumuri florale verzi, în care mirosul câmpenesc este sporit de prezența galbanumului; despre parfumuri florale fructate, cu note de zmeură, căpșuni, piersică, prună sau pepene etc.

Anumite formule sunt numite figurative atunci când putem identifica în ele cu ușurință o notă dominantă, de exemplu una alimentară sau vegetală. Altele, în compoziția cărora intră aldehidele, sunt numite abstracte.

Dar noi și noi categorii s-au constituit de-a lungul secolului al XX-lea, reflectând experimente și tendințe: parfumurile transparente, cum ar fi Eau sauvage de la Dior, cele lăptoase sau cele gurmande, cu note de praline, ciocolată sau caramel, al cărui prototip este Angel de la Thierry Mugler.

Calea denumirilor și a categoriilor rămâne deschisă, de vreme ce creația poate depăși mereu și mereu noi limite.