Vine o vreme când, oricât de repede ai alerga, oricât te-ai vaccina, oricât te-ai masca, virusul COVID te bate pe umăr și se autoinvită la tine acasă. Așa m-am trezit și eu cu el: pe nepusă masă. Eram cu totul nepregătit. M-am culcat cu o vagă senzație de răceală, dar cu gânduri de mai bine, și m-am trezit amețit, cu febră, cu trupul greu, de parcă aș fi tras la fiare săptămâni la rând, iar în curând mirosul și gustul s-au evaporat, lăsând în urma lor un spațiu anost.
Auzisem de simptomul anosmiei în cazul infectării cu COVID, făcusem un exercițiu de imaginație și filosofasem cu detașare: uite, măi, ce nasol e să-ți pierzi mirosul și gustul! Dar chiar nu știam cum este cu adevărat. Nu e tocmai simplu să te pui în pielea cuiva lipsit de miros și gust. De fapt, nu e simplu să te pui în pielea altcuiva... punct. Pentru că este imposibil.
Dar iată că mi-a venit și mie rândul... COVID-ul a fost darnic, mi-a adus chiar mai multe decât Moș Crăciun: muci, transpirație, amețeală... – dar și mi-a luat câte ceva, și anume mirosul și gustul. Știu, nu e ca și cum ai rămâne fără vedere sau auz, dar tot o privare este și asta.
Întâi și-ntâi, ca să nu par o victimă de tot plânsul, care se lamentează din orice, trebuie să spun că lipsa celor două simțuri nu provoacă nici o durere. Nu e ca și cum te-ar durea capul sau vreo altă parte a corpului. E mai degrabă un gol, o privare care creează în jurul tău un spațiu al tăcerii. Tot ceea ce intră în legătură cu tine, ba chiar intră în tine – alimentele, băuturile –, devine surd, bidimensional, își pierde ceva din haloul care dădea profunzime lumii. E ca și cum ai pluti la suprafața lucrurilor sau ca și cum ai fi scufundat în apă, cu gura și nasul astupate. Nimic nu ajunge la tine, nimic nu intră în tine. Singurele simțuri funcționale, care mediază legătura ta cu exteriorul, au rămas cele ale distanței. Cu alte cuvinte, lumea se oprește la suprafața pielii tale.
Fumul de țigară rămâne tăcut și el, sticluțele cu parfumuri sunt doar niște obiecte de decor reduse la tăcere, totul în jur e tăcut și anost. Poate nici un cuvânt nu e mai potrivit aici decât „anost”; format dintr-un „a-” privativ (care indică lipsa) și nostos, el spune, de fapt, că nimic nu mai are puterea de a te chema înapoi, nimic nu mai e nostim, nici o amintire nu mai este în stare să se coaguleze în camera memoriei. Pe scurt, nu mai există condițiile de posibilitate pentru nostalgie. Au și cuvintele tragismul lor...
Dar... ușor-ușor, COVID-ul bate în retragere și, odată cu plecarea lui, se întorc și simțurile chimice. Ca scăpate prin ochiurile unei draperii groase, care blochează lumina, dâre de mirosuri și de gusturi se strecoară înăuntru, luminând spațiul tern ocupat înainte de savoarea lucrurilor. Crâmpeie de mirosuri și de gusturi apar și dispar rapid, mai mult subliniază absența chinuitoare, dar anunță recuperarea viitoare. E ca și cum lumea cu care fuseseși obișnuit până nu demult să fii într-un dialog continuu reîncepe să vorbească, gângurind primele sunete cu sens despre farmecul pe care îl aduc mirosurile și gusturile în viața noastră.
Va urma...
Cu ocazia aniversării a șaizeci de ani de existență, Diptyque, marca franceză de parfumuri și de obiecte de lux, creată în 1961 de trei prieteni, Desmond Knox-Leet, Yves Coueslant și Christiane Montadre, celebrează o idee ce a stat la baza întregii ei activități: dragostea pentru tărâmurile îndepărtate, pentru artă și pentru parfumuri. Cum? Printr-o serie de călătorii imobile, sub forma unei expoziții: Voyages Immobiles – Le Grand Tour.
În cadrul expoziției îngrijite de Jérôme Sans, nouă artiști contemporani își prezintă propria perspectivă asupra călătoriei reinterpretând destinații reprezentative Diptyque. O călătorie punctată de parfumuri, care duce din Franța în Japonia, trecând prin Italia, Grecia și Liban.
Artiștii prezenți în expoziția Voyages Immobiles sunt Joël Andrianomearisoa, Gregor Hildebrandt, Johan Creten, Ange Leccia, Andreas Angelidakis, Hiroshi Sugimoto, Chourouk Hriech, Rabih Kayrouz și Zoë Paul.
Jérôme Sans, curatorul expoziției
❞
With reference to the new realities of the contemporary world, the utopias of the 1960s—diptyque’s early years—and the Beat Generation, a nomadic generation seeking spaces of freedom, Voyages Immobiles is a synaesthetic immersion into the universes of nine artists from around the world. From road trips to today’s virtual journeys, from Lebanon to France, Greece to Italy to Japan, five iconic destinations are connected to the dimension of a global world. Like a cadavre exquis connecting the universes of Joël Andrianomearisoa, Andreas Angelidakis, Johan Creten, Gregor Hildebrandt, Chourouk Hriech, Rabih Kayrouz, Ange Leccia, Zoë Paul and Hiroshi Sugimoto, each work is a still journey, like an oxymoron, a territory expanding through space and time.
❞
Mai multe informații, pe site-ul expoziției:
exposition-voyages-immobiles.diptyqueparis.com
După o perioadă de restricții, când simțurile – și, în special, mirosul – au fost puse între paranteze, un eveniment de lansare a unui parfum ne redă speranța că lucrurile reintră pe făgașul lor. Așa s-a și întâmplat vineri, 27 august, pe Calea Dorobanților 111, unde se află buticul de parfumuri 50ml Artistic Fragrance Bar, o prelungire olfactivă a magazinului Niche Parfumerie, cu sediul în Timișoara.
Proprietarii lui, Dani și Andreea, sunt doi oameni prietenoși, mânați de pasiune, dar și de o discreție plăcută și binevenită într-o lume care poate fi extrem de glamour și cu nasul pe sus. I-am cunoscut în urmă cu doi ani, când eram în căutarea unui distribuitor în România al casei de parfumuri Nicolaï, care, trebuie s-o recunosc, se numără printre preferatele mele. Patricia de Nicolaï, descendentă a familiei Guerlain, duce mai departe tradiția familiei, ba chiar o face mai bine decât familia, întrucât este ghidată de valori și idealuri artistice greu de găsit astăzi în parfumeria mass market. Și nu face doar asta, ci a reușit să capete o voce proprie în lumea parfumeriei, grație talentului ei de a crea armonii fine, foarte proporționate, care amintesc de marile compoziții intrate deja în catalogul capodoperelor olfactive ale secolului al XX-lea. Căci, da, Patricia de Nicolaï este creatoare de capodopere.
Le sunt recunoscător, deci, lui Dani și Andreei că au adus și la noi produsele casei Nicolaï. Și, din câte am înțeles, există deja clienți fideli, care abia așteaptă noile creații ale Patriciei. Iar asta s-a văzut chiar la lansare, unde au fost prezenți destui pasionați de lumea parfumurilor.
Din partea casei Nicolaï a fost prezent Damien Flyn, senior manager, care, volubil, prietenos și relaxat, a lansat, în premieră mondială, noul parfum cu un nume numai bun să-ți stârnească visarea: Poudre de Musc. Cei prezenți au putut afla informații despre produsele Nicolaï, despre creșterea companiei, care se extinde tot mai mult, fiind foarte îndrăgită în Orientul Mijlociu și în cel Îndepărtat, precum și despre ingredientele noului parfum: două tipuri de mosc (sintetic, desigur — Galaxolide și Muscone), santal, trandafir sau aldehide, pe care le-au putut mirosi separat. În felul acesta, au putut aprecia încă și mai bine talentul parfumierului de a orchestra notele individuale și de a le găsi locul și tonul potrivite în compoziția sa.
Despre cum miroase noul parfum Nicolaï nu are rost să vorbesc, este o chestiune pur subiectivă, așa că, dacă sunteți curioși, el și gazdele lui, Dani și Andreea, vă stau la dispoziție pe Calea Dorobanților 111. Nu pot decât să-mi doresc la cât mai multe lansări și evenimente olfactive.
Nu închei înainte de a-i lăuda – încă o dată – pe Dani și Andreea și pentru inițiativa lor de a aduce în magazinele fizice și online cărți, cum ar fi versiunea în engleză a primei reviste olfactive Nez. La Revue Olfactive / The Olfactory Magazine, dar nu numai. Asta arată o grijă pentru cultura olfactivă a clienților lor.
Și nu, acest articol nu este plătit. E o bucurie să vorbesc despre lucrurile frumoase pe care le fac prietenii.
Vezi și articolul ”A LITTLE BIT OF PARADISE IN THE HEART OF THE CITY”.
