Marshall McLuhan
Să înțelegem media. Extensiile omului
(1964)
traducere de Ovidiu George Vitan
Curtea Veche Publishing, București, 2011, p. 200
Simțul integral al timpului este cel exprimat în culturile chineză și japoneză. Până la sosirea misionarilor în secolul al XVII-lea și introducerea ceasurilor mecanice, chinezii și japonezii măsuraseră timpul, vreme de mii de ani, cu ajutorul gradațiilor bețigașelor parfumate care ardeau. Nu numai orele și zilele, dar chiar și anotimpurile și semnele zodiacale erau indicate simultan printr-o succesiune de mirosuri atent ordonate. Simțul olfactiv, considerat de multă vreme rădăcina memoriei și baza unificatoare a individualității, a ieșit din nou în prim-plan în experiențele lui Wilder Penfield. În timpul chirurgiei pe creier, stimularea electrică a țesutului creierului a trezit la viață amintiri ale pacienților. Aceste evocări erau dominate și unificate de arome și mirosuri unice care structurau experiențele trecute. Mirosul nu este numai cel mai subtil și mai delicat dintre simțurile umane; el este, de asemenea, și cel mai reprezentativ prin faptul că implică întreg sistemul senzorial al omului mai mult decât oricare alt simț. Nu e de mirare, în aceste condiții, că societățile puternic alfabetizate iau măsuri pentru reducerea și eliminarea mirosurilor din mediul înconjurător. Mirosul corporal, semnătura unică și declarația individualității umane, este o sintagmă dezagreabilă pentru societățile alfabetizate. Mirosul este mult prea intim pentru obiceiurile noastre de detașare și atenție specializată. Societățile care măsurau timpul prin mirosuri tindeau să fie coezive și unificate atât de profund, încât să reziste la orice schimbare.
(cap. „Ceasurile: mirosul timpului”)
No comments:
Post a Comment