Nu doar banii au miros, ci și cărțile. Asta o știe oricine e îndrăgostit de ele. Sunt convins că mulți dintre voi, atunci când răsfoiesc o carte nouă, o apropie de nas și inspiră amestecul acela de cerneală și hârtie, un miros între natural și artificial, ușor de recunoscut. Dacă Gutenberg ar fi fost pasionat și de parfumuri, mai mult ca sigur ar fi scos o linie exlusivă de produse cu miros de carte proaspăt tipărită. Ce n-a făcut însă Gutenberg, fac pasionații de astăzi, prin intemediul inovațiilor din parfumeria sintetică.
Cartea nu este singurul obiect de care suntem atașați și pe care am vrea să-l recuperăm olfactiv și emoțional. La fel sunt, de exemplu, orașele pe care le-am vizitat, fiecare dintre acestea fiind impregnat de acel ceva care-l face de neuitat. O astfel de încercare de transpunere a mirosurilor orașelor le aparține celor de la The Scent of Departure, aceasta fiind de pus alături de inițiativa companiei Demeter de a crea o „librărie” a mirosurilor, în care își au locul și orașele. Printre alte transpuneri, mai amintim, înainte de a ne întoarce la cărțile noastre, produsele companiei Blood Concept, care interpretează varietățile „sanguine” potrivit infinitelor – potrivit declarației lor – nuanțe ale identității umane, fără a lăsa deoparte experimentele olfactive ale celor de la Êtat Libre d’Orange. Lista, în ultima vreme, devine tot mai lungă, așa că abandonez enumerarea.
Să ne întoarcem, așadar, la cărți și la mirosul lor, pentru a aminti o creație notabilă, și anume parfumul cu numele mai mult decât sugestiv de Paper Passion – creat de parfumierul Geza Schoen împreună cu Gerhard Steidl, în colaborare cu revista Wallpaper –, care își propune să capteze senzația olfactivă unică ofertă de o carte recent ieșită din tipar, și anume acel amestec de hârtie și cerneală despre care pomeneam mai sus. Potrivit declarațiilor de presă, Schoen și-a petrecut zile întregi în depozitele Steidl din Göttingen, unde a putut mirosi cărți, hârtie și cerneluri, pentru a-și găsi inspirația necesară creării unui parfum al cărții, care să poată fi purtat și care să evolueze plăcut în timp.
După șaptesprezece încercări, Schoen a reușit să surprindă echilibrul perfect între mirosul unei cărți și estetica olfactivă a unui parfum plăcut. Procesul a fost unul dificil, după cum declara Schoen. „Mirosul de hârtie tipărită este uscat și unsuros; acestea nu sunt note cu care se lucrează de obicei”. Pentru a reda acest miros, Schoen a recurs la o rețetă ce cuprinde doar cinci ingrediente lemnoase.
Pentru ambalarea și prezentarea esenței, Karl Lagerfeld a conceput un ambalaj sub formă de carte, de o estetică desăvârșită. Paginile cărții-ambalaj cuprind texte despre plăcerile oferite de hârtie și despre proiectul Paper Passion, semnate de Günter Grass, Karl Lagerfeld, Geza Schoen și editorul-șef al revistei Wallpaper, Tony Chambers.
*
Produsul poate fi găsit pe site-ul Steidl, la secțiunea Books. Dacă sunteți curioși să aflați comentariile celor care l-au încercat, puteți consulta pagina parfumului de pe Fragrantica.
Pour un homme pare a fi luat naștere de nicăieri, o insulă într-o mare de produse care își împrumută unul altuia caracteristicile. Grație simplității sale, acest parfum se situează în vârful unui posibil clasament al rafinamentului, devenind o trăsătură inconfundabilă a omului cultivat, care se bucură pentru sine de plăcerile olfactive și nu dă buzna în intimitatea celuilalt. Asta îl și face să fie, la optzeci și șase de ani de la creația sa, cel mai bine vândut parfum al casei Caron, ocupând mereu primele locuri în topurile parfumurilor masculine clasice indispensabile garderobei unui domn care se respectă și dorește să fie respectat.
Dar cum nimic nu se naște din nimic, tot astfel și Pour un homme ia naștere în contextul unei epoci, fiind creația deloc accidentală a unui parfumier care și-a lăsat amprenta în lumea parfumeriei moderne. Născut în 1867, Ernest (Léon René Lucien) Daltroff este fiul unor evrei de origine rusă stabiliți în Franța. Legenda spune că mama sa, Ida-Caroline Bing, avea obiceiul să-i pună fiului său câte un strop de parfum în spatele urechii înainte de culcare. Cu un asemenea început, ne imaginăm că destinul lui Ernest era deja pecetluit. Istoria o confirmă, de altfel. După ce a călătorit mult în tinerețe, ajungând din America de Sud până în Orientul Mijlociu, și căpătând preferința pentru lemnul exotic și florile tropicale, Ernest Daltroff revine în Franța, unde se lansează în afaceri preluând, împreună cu prietenul său Kahann, Parfumeria „Emilia” din Asnières-sur-Seine, din apropierea Parisului, producând la început diverse sortimente de pudră. Tot legenda spune că, aflat în căutarea unei titulaturi pentru afacerea sa, Daltroff alege numele unui acrobat celebru în vremurile acelea, Caron, a cărui sonoritate i se pare simplă și ușor de reținut, însă la scurt timp află că la Paris exista deja o companie aparținându-i lui Anne-Marie Caron. După ce cumpără marca, Daltroff se asociază fratelui său, Raoul, și mută atelierul la numărul 10 de pe Rue de la Paix, zonă cu renume în domeniul parfumeriei, dată fiind prezența acolo a unor case celebre: Guerlain, Hermès sau Boucheron.
Primele creații nu întârzie să apară, acestea fiind Royal Caron și Radiant. Însă anul decisiv pentru Daltroff și pentru recent înființata sa companie este 1906, când Daltroff o întâlnește pe modista Félicie Wampouille, cu care începe să colaboreze în crearea de noi parfumuri. Simțul estetic al lui Wampouille își spune cuvântul în alegerea cutiilor de împachetare, a panglicilor și a formei flacoanelor. Rezultatul imediat al colaborării celor doi este adăugarea a numeroase parfumuri în portofoliul companiei: Bel Amour, Ravissement, Modernis, Chantecler, Affolant, Extrait Caron, Souvenance, Delette, Parflor și Enivrement.
Alături de parfumuri, atenția lui Daltroff se îndreaptă și spre produsele cosmetice, el fiind cel care introduce pe piață Le Pompon-Poudre, o cutiuță cu săculețe conținând pudră de orez parfumată cu trandafir bulgăresc, un produs inovator pentru acele vremuri.
În curând, echipei de creație de la Caron i se alătură ca asistent un tânăr parfumier, Michel Morsetti, care contribuie la crearea unui stil olfactiv „tipic” Caron, de buchete florale complexe, la fel de recognoscibil precum era, pentru casa Guerlain, celebra Guerlinade.
După 1920, apar alte creații care au creat istorie: Bellodgia, Acaciosa, Nuit de Noël, lansat într-un flacon de cristal de Baccarat, sau En Avion, care celebrează femeile pilot, urmat de primul parfum mai lejer și mai dinamic de la Caron, Fleur de Rocaille, în care este folosită și o descoperire de dată recentă, dar deja folosită de alte case de parfumuri: aldehidele.
Deși nici una dintre aceste „bijuterii” olfactive nu părea însă să anunțe apariția, în 1934, a primei ape de toaletă masculine: Pour un homme, totul conducea firesc spre această esențializare a acordului final. Cele două direcții devenite deja tradiționale – notele proaspete, florale și cele orientale – se intersectează în parfumul Caron, se îngemănează, devenind un întreg ce înglobează și, totodată, lasă să se exprime și să respire contrariile.
„Pour un homme înseamnă întâlnirea improbabilă, dar reușită, dintre gheață și foc, dintre prospețime și senzualitate. E vorba despre albastrul glacial al lavandei însoțit cu galbenul solar al vaniliei, de yinul și yangul aromelor, de misterul unei alchimii a contrastelor, totodată angelic și demoniac.”
Anne Davis și Bertrand Meyer-Stabley Parfumuri de legendă Baroque Books & Arts, 2017 traducere de Ines Hristea
De fapt, aceasta este măiestria, dar și farmecul ce stă în spatele noii creații – armonizarea a două contrarii atât de întâlnite în parfumeria de până atunci: nota proaspătă, verde, rece și ușor metalică a lavandei – asociată până nu demult produselor bărbătești de igienă și de bărbierit, ceea ce trimite și la etimologia cuvântului: lavare (latină), care înseamnă „a spăla” – și nota orientală, caldă și feminină a vaniliei, cărora li se subîntind ambra și accentele moscate. Acordul nu este întru totul original, de vreme ce el putea fi întâlnit în creația din 1889 a lui Aimé Guerlain, Jicky, numai că, în cazul creației sale, Daltroff îndepărtează notele însoțitoare și esențializează acordul parfumului de la Guerlain, rezultatul fiind un joc continuu între cele două note, care trec dintr-una într-alta, neputând fi disociate, întocmai ca într-o solifloră, pe care o poți privi fie ca pe o lavandă vanilată, fie ca pe o vanilie cu iz de lavandă.
Alți doi precursori, destinați uzului femeilor, care ar trebui amintiți aici sunt Lavande Royale de la Roger&Gallet, creat în 1899, în care nota de lavandă este însoțită de portocală, mandarină, condimente, cu un fond cald, oferit de rășina benzoică sau vanilie, și clasicul parfum English Lavender, lansat în 1913 de compania londoneză Yardley, care avea, și el, în inima lui, cum indică, de altfel, și numele, tocmai lavanda, căreia i se asociau, în notele de vârf, rozmarinul, bergamota și eucaliptul, iar în bază, boabele de tonka moscul și lichenul.
Deși adresat bărbaților, Pour un homme păstrează o referință la creațiile feminine ce îl precedă, și tocmai această ambiguitate a acordului, reflectată în oscilațiile între rece și cald, săpun și pomezi, face din Pour un homme o creație extrem de versatilă, foarte apreciată și de către femei. De altfel, aceasta este și marca unei creații atemporale și universale: depășirea categoriilor, a modelor și a genurilor.
La vremea ei, creația lui Daltroff a fost foarte îndrăzneață, fiindcă, pe de o parte, întrebuința o materie banalizată de utilizarea ei în saloanele de bărbierit și în produsele de igienă (așa cum era trandafirul în produsele adresate femeilor), în al doilea rând, fiindcă le propunea bărbaților o apă de toaletă de care se puteau folosi în orice moment al zilei, în ciuda obișnuinței lor de a recurge doar la mirosurile discrete și curate ale apelor de colonie din timpul zilei.
Masculinitatea produsului era subliniată – dacă mai exista cumva vreo îndoială sau vreo reținere din partea clientelei masculine – și de forma recipientului, cu linii drepte, fără ornamentații, asemenea unei coloane antice, cu o etichetă minimalistă, iar invitația la împrospătare și aluzia la natural erau – așa cum sunt până azi – întărite de culoarea verde a lichidului. Și, de parcă această masculinitate ar fi putut fi subminată atât de folosirea mirosului cald de vanilie, precum și de preeminența produselor parfumate destinate femeilor, numele noii esențe trebuia să conțină însuși destinatarul – „homme” –, un mesaj liniștitor pentru publicul masculin. Dar nu e vorba de bărbatul generic, ci de un bărbat anume, bărbatul creat (sau imaginat) de Caron. Numele vag va crea o tendință reflectată mai târziu pe etichete: Pou homme, Pour l’homme sau Pour Monsieur.
Devenit un reper în parfumeria occidentală, Pour un homme, cum era și firesc, a deschis calea unor imitații și reinterpretări, care au, toate, în centrul lor balansul contrariilor, culminând cu o altă operă reprezentativă în parfumeria contemporană, datând din anul 1995 și semnată de Francis Kurkdjian: Le Mâle de la Jean Paul Gautier.
Gusturile se schimbă neîncetat, e adevărat, însă clasicii vor fi mereu la modă.
„Je passe pour un homme
Pas très beau garçon
Pourtant pour un homme
Plein d'séduction
Ce qui fait mon charme
Et c'est là mon arme
Secrète
Pour un homme de Caron”
Serge Gainsbourg și Jane Birkin spot publicitar pentru Pour un homme de la Caron
În cazul în care (încă mai) aveați nevoie să fiți convinși că merită să purtați Pour un homme de la Caron, îl lăsăm aici pe Serge Gainsbourg să vă cânte despre acest parfum care a fost o bornă în parfumeria modernă și a încântat - și continuă să încânte - generații întregi de domni rafinați, fiind adoptat adeseori și de către doamne.
Simțurilor dominante – văzul, auzul –, dar și simțului tactil și celui gustativ, li s-au dedidat, de-a lungul timpului, tratate speciale, care le analizează atât funcționarea și utilitatea, cât și operele (de artă) cărora le-au dat naștere. Mirosul a fost întotdeauna un simt minor și controversat, așadar cam ignorat. În ultimii treizeci-patruzeci de ani însă, au început să apară studii serioase despre acest simt, precum și despre creațiile/ produsele care îi sunt asociate. Pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre universul olfactiv – care nu se reduce, bineînțeles, la parfumuri, văzute ca produse artizanale sau industriale –, fac o recomandare de lectură, care cu siguranță oferă perspective noi, ducând la o înțelegere mai aprofundată a acestei arte. Titlul propus este Odeurs et parfums en Occident de Brigitte Munier, carte publicată în 2017, la Éditions du Félin. Autoarea este instructor-cercetător la Télécom-ParisTech, în domeniul sociologiei și al antropologiei, iar temele ei de interes sunt gândirea mitică și simbolică aplicată literaturii, patrimoniului, tehnicii și, desigur, mirosului.
Lucrarea recomandată aici este mai mult decât o istorie a mirosului și a parfumului și depășește adesea „granițele” Occidentului. O asemenea limitare ar fi fost și dificilă, de altfel, dată fiind dinamica istoriei parfumului, care se constituie din influențe și interferențe încă de la începuturile ei. Firul roșu ce străbate cartea lui Munier – concepută cronologic – și îi ordonează materialul folosit este simbolistica parfumului, ca mijloc de depășire a carnalului și, deci, a animalității și de proiectare a omului în ideal, prin apropierea lui de divin. Parfumul este, încă de la începuturile lui, o cale de transsubstanțiere a omului și de modificare a statului său ontologic, având deci valențe metafizice.
Deși sună ca o lucrare de filosofie complexă și complicată, cartea lui Munier este o călătorie fascinantă prin datele concrete ale istoriei parfumului, cu numeroase povești și „anecdote” din domeniu. Cum spuneam, autoarea nu-și propune să scrie o istorie propriu-zisă, ci recurge la perspectiva istorică tocmai pentru a ilustra mai bine tema centrală a cărții, tratând deopotrivă simbolistica, metaforele și codurile acestui univers. Pentru a urmări evoluția paradoxală a parfumului, considerat mereu în opoziția lui cu duhoarea, Munier pune la bătaie toate abordările posibile, fie ele antropologice, istorice, sociologice, comerciale, religioase sau filosofice, rezultatul fiind o carte a cărei lectură te informează, dar te și încântă.
Descendentă a familiei Guerlain și crescută într-un mediu în care parfumurile erau, la propriu, ca la ele acasă, Patricia de Nicolaï deține știința armoniilor perfecte, care amintește de clasicismul construcțiilor olfactive reprezentative de la începutul secolului al XX-lea. Chiar și atunci când îmbină universuri olfactive diferite, Patricia de Nicolaï reușește să le armonizeze, să creeze trecerile cele mai subtile, astfel încât coexistența notelor să dea naștere unui univers de sine stătător. Ca și în cazul casei Guerlain, se poate vorbi și aici despre un spirit comun al esențelor produse de casa de Nicolaï, despre o asemănare de familie, ușor recognoscibilă. Poate că ele nu sunt cele mai originale creații de pe piață, însă cu certitudine sunt rezultatul unor preocupări artistice, al unei căutări de durată, care nu ține seama de modă.
Dacă arunci o privire rapidă pe catalogul produselor, un lucru sare în ochi: numele nu sunt cele mai inventive, rareori trimițând la altceva decât la o notă dominantă – sau, mai bine spus, recreată de Patricia de Nicolaï. Alături de Néroli Intense, Ambre Cashmere Intense, Fig-Tea, Rose Pivoine, Musc Intense, Cédrat Intense, Cuir Cuba Intense, Patchouli Intense și altele, care conțin în numele lor nota reinterpretată de parfumieră, mai apar câteva care evocă locuri sau stări: Kiss Me, Odalisque, Weekend in Normandy, Vie de Château Intense etc. Acestora din urmă li se adaugă și un „hit” al casei, și anume parfumul pentru bărbați New-York (care, în versiunea „intensă”, e scris fără cratimă). Lăsăm deoparte atribuirea pe gen, care este, ca în cazul marilor creații, discutabilă, și ne oprim puțin asupra numelui. Cum se întâmplă și cu alte parfumuri de Nicolaï, și acesta poartă un nume înșelător. Patchouli Intense, de exemplu, în ciuda denumirii atât de evidente, mizează pe iluzii și aluzii, esențializând la maximum nota de paciuli. Tot astfel, nici New-York nu trimite la orașul real – sau cel puțin nu la orașul mereu treaz, agitat și aglomerat. El deschide, mai curând, ușile unor cluburi elitiste, din care emană amestecuri de colonii și fum de trabuc, sau ale unor teatre, în care doamne elegante pășesc îmbrăcate în toaletele cele mai rafinate. Orașul New York evocat de Patricia de Nicolaï, de fapt, nu există, e o utopie, în sensul etimologic al cuvântului. Sau, dacă un astfel de loc va fi existat undeva cândva în America, ei bine, el nu mai există astăzi, iar tot ceea ce a rămas e o stare încapsulată în flaconul alungit, ca o clădire impozantă de pe Wall Street.
A ce miroase New-York? A rafinament. Un rafinament ce te îmbracă pe de-a-ntregul, deloc ostentativ, ci mătăsos și intim, chiar senzual. Îmbinând notele proaspete de citrice (bergamotă, lămâie, petitgrain) cu lavanda și mușețelul, ce amintesc de apele de colonie, Patricia de Nicolaï adaugă scorțișoară, cuișoare și piper negru, pentru a înțepa ușor simțurile, făcând însă delicat trecerea spre universul oriental dominat de vanilia, stiraxul și tămâia potențate de licheni, mosc și castoreum. Nici o stridență aici, fiindcă toate ingredientele sunt conduse spre o impresie finală, ce face numeroase trimiteri la universul Guerlain, în special la Shalimar, Habite Rouge și Héritage, care, el însuși, era un summum al tradiției casei Guerlain.
New-York este comercializat în trei concentrații diferite: ca apă de toaletă deodorant (eau de toilette légère déodorante), apă de toaletă și apă de parfum, versiunea Intense. Așa cum se poate bănui, concentrația diferită duce la ușoara tresărire a uneia sau a alteia dintre note, însă impresia finală rămâne aceeași.
Mirosul sugera prospețime; dar nu prospețimea lămâilor şi a naramzelor, nici a mirtului sau a frunzei de scorțișoară, nici aceea de izmă creaţă, mesteacăn, camfor sau ace de molid, nici prospețimea ploii de mai, a vântului geros sau a apei de izvor… şi avea în același timp căldură, dar nu ca pergamuta, chiparosul sau moscul, nu ca yasminul şi narcisa, nici ca lemnul de trandafir sau stânjenelul… Era în acel miros amestecul a două elemente, unul aerian, altul greu, de fapt nu amestecul, ci unirea lor – şi pe deasupra era fragil, slab, dar totuși tare şi susținut, ca o bucată de mătase subţire, sclipitoare… şi totuşi nici precum mătasea, ci precum laptele dulce ca mierea în care se topeşte un biscuit – ceea ce nu merge nicidecum, cu toată bunăvoința: lapte şi mătase! De neînţeles era acea mireasmă, de nedescris, de neordonat în nici un chip, nici nu s-ar fi cuvenit de fapt să existe.
Profilul lui Marc-Antoine Corticchiato este unul destul de straniu în lumea creatorilor de parfumuri. Studiind și căutând un profil olfactiv profund senzual, oriental, ai fi tentat să spui – dacă asta nu ar însemna să-l restrângi și cataloghezi într-un sertar prea mic – că M.-A. Corticchiato a pornit de la secretele extracției esențelor plantelor aromatice și de la prezența lor în toate culturile pentru a oferi o amprentă olfactivă care depășește bariera simțurilor. De aici poate și direcția, deloc restrânsă și deloc facilă, sub care își va așeza, începând cu 2002, propriul brand - Parfum d'Empire -, un imperiu al simțurilor care readuce sacrul în atenție.
Născut în Maroc, un spațiu care, de-a lungul timpului, a fost o sursă a fanteziei creatoare a multor nasuri celebre, Marc-Antoine Corticchiato a crescut între Italia și Corsica, între plantațiile de citrice și maquisul corsican. După ce a studiat chimia la universitate și a propus, în teza sa de doctorat, o nouă tehnică pentru analiza extractelor de plante, Corticchiato și-a continuat studiile la Institut Supérieur International du Parfum, de la Cosmétique et de l’Aromatique Alimentaire (ISPICA), înființat în 1970 de Jean-Jacques Guerlain, sub numele de Institut Supérieur International du Parfum. Apoi, vreme de câțiva ani, a studiat în laboratoare de cercetare materiile prime și tehnicile de extracție. După o scurtă perioadă de activitate în domeniul aromaterapiei, parfumierul s-a alăturat unei firme de creare a parfumurilor din Paris și a început să predea la ISIPCA. În 2002, a fondat Parfum d’Empire, brandul care i-a oferit libertatea de a se concentra asupra propriei viziuni asupra parfumurilor.
Într-un interviu mai vechi pentru site-ul ÇaFleureBon (cafleurebon.com), Corticchiato relata povestea din spatele poveștii. Parfumul, spunea el, a căutat dintotdeauna să exprime două teme fundamentale: religia și senzualitatea. Căutările sale în universul volatil al parfumului s-au îndreptat spre regăsirea sursei parfumului, iar preluarea acestor două dimensiuni în Parfum d’Empire este evidentă. Senzualitatea căutată, pentru a se întoarce purtând în ea sacralitatea, o află în materiile naturale, care sunt vii și creează viață. Ingredientele naturale sunt și cele care fac ca acest brand să fie unul de lux, un brand care se adresează unui public cu o educație olfactivă.
Cum lucrează, o aflăm din același interviu: pornește mereu de la materia primă, naturală. De aici, dar și de la istoria ei olfactivă, terapeutică, așa cum s-a reflectat ea în toate culturile în care a fost prezentă. Numeroase parfumuri s-au ivit din astfel de note apreciate în mod special de anumite culturi. Pentru că, spune el, marile culturi au folosit întotdeauna cele mai nobile extracte pentru două scopuri: să onoreze divinitatea și să seducă. Limita dintre cele două este subțire. E o graniță flexibilă, care vorbește despre posibila unitate a acestora.
Musc Tonkin(Parfum d’Empire):selecționat pentru Prix de la Virtuosité – Olfactorama 2012, selecționat pentru Prix des Experts 2015 – Premiile FiFi pentru Franța, categoria parfumurilor de nișă
Corsica Furiosa(Parfum d’Empire): laureat al Prix des Experts 2015, PremiileFiFi pentru Franța, categoria parfumurilor de nișă
Tabac Tabou (Parfum d’Empire): laureat al Prix des Experts 2016 – Premiile FiFi pentru Franța, categoria parfumurilor de nișă; laureat al Prix de l’Emotion – Olfactorama 2016
Le Cri: laureat al Prix de la Virtuosité – Olfactorama 2018
PARFUMURI PENTRU PARFUM D’EMPIRE:
2003: Eau de Gloire
2005: Eau Suave
2005: Ambre Russe
2006: Iskander
2006: Cuir Ottoman
2007: Osmanthus Interdite
2007: Equistrius
2007: Fougère Bengale
2008: Yuzu Fou
2008: Aziyadé
2009: 3 Fleurs
2009: Wazamba
2011: Azemour Les Orangers
2012: Musc Tonkin
2014: Corsica Furiosa
2015: Tabac Tabou
2017: Le Cri de la lumière
2018: Acqua Di Scandola
2019: Salute!
2019: Immortelle Corse
[update] 2021: Mal-Aimé
[update] 2022: Vétiver Bourbon
PARFUMURI PENTRU ALTE BRANDURI:
2010: semnătura olfactivă pentru centenarul Hotelului Lutetia - Paris
2012: Speakeasy, Frapin
2013: Désarmant, La Parfumerie Moderne
2013: Cuir X, La Parfumerie Moderne
2013: No Sport, La Parfumerie Moderne
2015: Années Folles, La Parfumerie Moderne
2016: Œillères, obiect parfumant pentru expoziția „Œillères” a fotografului Roberto Greco
Cu Eau Capitale, casa de parfumuri Diptyque continuă să exploreze istoria parfumeriei. După notele emblematice de mosc și paciuli, care domină creațiile Fleur de peau și Tempo, urmate de feriga din Eau de Minthé, acum este rândul notelor ciprate să fie redescoperite într-o nouă interpretare. Pentru a celebra aceste note, care și-au căpătat numele de la parfumul Chyphre, creat în 1917 de François Coty, Olivier Pescheux, autor și al altor creații marca Diptyque, cum ar fi Tempo, Fleur de Peau sau L’Eau des Sens, asociază bergamota, piperul roz, trandafirul bulgăresc și turcesc, ylang-ylang din Comore, scorțișoara, paciuli și ambrofixul, pentru a prelucra tema trandafirului, accentuându-i notele fructate. Prin prelucrarea acestei teme olfactive, care a inspirat atâtea creații de-a lungul istoriei recente, compania Diptyque celebrează totodată Parisul, orașul cu o mie de fețe. Pentru ilustrația flaconului, Diptyque și Pierre Marie s-au inspirat din arhitectura Art Nouveau a clădirilor din Orașul Luminilor.
Creația de la Diptyque continuă - prin îmbinarea trandafirului cu paciuli - acordul celebru creat de Bernard Chant în Aromatics Elixir, pe care îl regăsim epurat în Noir Patchouli al casei Histoires de Parfums. Ca și restul creațiilor ce poartă marca Diptyque, Eau Capitale te duce cu gândul - și cu nasul - mai degrabă spre parfumurile de atmosferă, emanate de obiectele din jur, un miros ce s-ar revărsa, de exemplu, dintr-o cutie de lemn cu plante aromate, ținută multă vreme închisă, iar într-o zi, ca din întâmplare, ar fi descoperită ascunsă în șifonier și deschisă. Este genul de miros care se impregnează în haine și în lucrurile din jur, mai puțin un parfum așa cum îl concepem azi, ca un înveliș artificial, cât mai curând o emanație naturală a mediului familiar.
