Am tot încercat să ajung la diverse personalități, specialiști în lumea arabă, ca să-mi răspundă la câteva întrebări pe o temă care-mi ocupă mintea de ceva timp. Relația dintre miros și diversele spații de locuit este una construită în timp și definește și diferențiază locuirile în sine. Omul ajunge astfel și destinatar, dar și inițiator al unei relații care se schimbă foarte mult de la epocă la epocă, dar care, în același timp, păstrează niște date esențiale în matricea ei. După un refuz categoric și două apeluri care nu s-au concretizat nicicum, când eram gata să abandonez ideea cu totul, iată că primesc de la Lia Faur răspunsurile. Îi mulțumesc foarte mult pentru disponibilitate și pentru surpriza fantastică de duminică seara. Lia Faur este scriitoare și lector de limba română la Institutul Limbii Române din București, locuiește în Arad, dar din toamna trecută predă limba română ca limbă străină în Tunisia, la Universitatea El Manar, Institutul de Limbi Moderne „H. Bourguiba”. — Nona Rapotan
Cum ai descoperit lumea arabă? Cum ți-a fost în Tunisia din punct de vedere senzorial?
Lumea arabă e una specială. De cum aterizezi pe aeroportul Tunis Carthage se deschide o cu totul altă perspectivă asupra cerului. Cobori din aer, dar nu te trezești brusc într-o civilizație a clădirilor cu acoperișuri ascuțite care sfidează norii. Cerul e larg și generos deasupra zidurilor albe, înconjurate de palmieri aliniați ca pentru salut. În Tunisia am cunoscut cel mai albastru cer posibil, asortat perfect cu albul strălucitor al pereților și solul galben-cărămiziu. Un asemenea cer peste orașul Sidi Bou Saïd, la apus, oglindit în mare, cu ferestre albastre și coridoare ascunse sub o vegetație luxuriantă de bougainvillea roz, albă, galbenă sau roșie, îți poate crea o ușoară halucinație. Lumea e ori puțin prea grăbită, ori plictisită de căldură, ca adormită după-amiază. Pentru mulți oameni din aceste părți pare să nu conteze că mai există și alte continente, alte țări. Pământul lor e unic, și asta se simte în orice discuție. Piețe lungi cu mărfuri întinse pe tarabe, femei și bărbați care discută aprins, cafenele scăldate în aromele narghilelei, parfumuri grele, ce răzbat de sub șaluri de mătase. Când am ajuns eu, stive de rodii „aurite” te îmbiau în piață alături de curmale grase și dulci. Oriunde văd grămezi de fructe, de portocale și mandarine, struguri sau smochine, pepeni, migdale, caju, fistic, nefle sau la figue de Barbarie înseamnă că acolo e un colț al raiului pierdut, dar regăsit de mine. În Tunisia se importă prea puține fructe, astfel că poți găsi imperfecțiuni care pe piața europeană au dispărut demult, și gusturi diferite de cele ale fructelor pe care noi le importăm în România. Cu alte cuvinte, totul are gust. Aromele se combină cu zahărul și devin dulci până și lămâile, pe care le consum fără să mă strâmb. Miroase acrișor a măslin și a casă veche, cu sobă de pământ. Asta am simțit imediat după ce am ajuns. Miroseam a fum la fel ca în copilărie când bunica făcea focul din așchii și aerul se impregna cu izul diverselor seve de copaci. M-am simțit mică din cauza palmierilor foarte înalți și a ficușilor monstruoși din preajma moscheilor. Deodată au dispărut teii și plopii. Vegetația munților noștri s-a pierdut într-o mare de verde, rămasă în interiorul unui contur văzut din avion: harta României. În toată perioada de nouă luni mi-au lipsit limba română, vorbită pe stradă și în piețe, și anumite gesturi ale oamenilor, de care nu fusesem conștientă până acum. Aici lumea este grăbită și, dacă nu intri în ritm, atragi atenția. Grăbești pasul pe trecerea de pietoni, te strecori printre trecătorii prinși în discuții, te târguiești cu vânzătorii, scazi prețul la jumătate, joci ping-pong, urci, scazi, până găsiți cea mai bună variantă pentru amândoi. Am călătorit și mi-am desenat o hartă personală a Tunisiei, trasând contururi pentru locurile pe care le-am vizitat. Posed aproape o jumătate din partea nord-estică a țării. Este fascinantă întâlnirea cu civilizațiile trecute, mai ales cu cea romană. Te simți cumva acasă, printre cunoscuți, când vizitezi amfiteatrul El Djem, al treilea ca mărime în fostul Imperiu Roman, după Colosseum-ul din Roma și amfiteatrul Santa Maria Capua Vetere. O lumină aproape ireală se răspândește la apus printre coloanele și arcadele bine păstrate. Peste arena unde avuseseră loc execuțiile creștinilor și luptele gladiatorilor în secolul al III-lea, d.Hr. Gurile bune spun că amfiteatrul nu a fost finalizat niciodată și că nu ar fi avut loc nicio execuție. Dedesubt însă, dorm așezările punice împreună cu sufletele care le-au locuit. Aceasta este Tunisia, o întindere de istorie, de imperii apuse, peste care flutură la tot pasul steagul roșu cu semilună și stea, după modelul Imperiului Otoman.
Am călătorit și mi-am desenat o hartă personală a Tunisiei,
trasând contururi pentru locurile pe care le-am vizitat.
A ce miroase deșertul? Dar marea?
Deșertul miroase a nisip și a vânt, cred. Nu l-am explorat încă decât prin poveștile spuse de studentele mele Inès și Imen, ai căror părinți locuiesc la Tataouine. În 1931, acolo a căzut un meteorit de culoare verde și fragmente din el încă mai există, iar numele Tatooine este preluat în filmul Războiul stelelor, fiind planeta-mamă a lui Anakin și Luke Skywalker. Filmările s-au realizat în Matmata, tot un orășel sud-tunisian care găzduiește locuințele subpământene ale troglodiților.
Marea Mediterană este ca o femeie ce îmbracă ținute diferite ca să fie mereu alta. La Marsa, un orășel de coastă, situat în nord-est, aduce cu Marea Neagră, dar la Bizerte sau Kelibia, situate în nord, devine cristalină, cu transparențe turcoaz. E blândă, te îmbie să intri, să te arunci în limpezimea ei fără pericole și să înoți o zi întreagă. La Capul Bon, la El Hauaria, e vijelioasă, când se lovește de stâncile peninsulei. Cum am mai spus, istoria este prezentă peste tot. Aici, de exemplu, marea intră în grotele unei foste cariere din secolul al VII-lea, î.Hr, menționată de Strabon și Diodor de Sicilia. Piatra a servit la construcția orașelor punice, mai apoi, romane, o supraetajare de culturi, care se descoperă la tot pasul. Iar ca imaginea să fie completă, în jurul stâncilor, femei învăluite în șaluri pregătesc grătare deasupra unor butoiașe umplute cu jăratec, în timp ce copiii se pierd prin ascunzișuri concave.
Marea Mediterană este ca o femeie ce îmbracă ținute diferite ca să fie mereu alta.
Cum ai defini, din punct de vedere olfactiv, Tunisia și lumea ei?
Uneori simți că e prea mult, că te ia o ușoară amețeală când intri în lift după o frumusețe autohtonă sau când mergi pe stradă în urma unui bărbat ca pregătit pentru întâlnire. E o lume a olfactivului, dar și a vizualului, a senzațiilor. Nisipul din fața unei clădiri în construcție este galben ca turmericul așezat grămezi, în piață. Colinele sunt roșii de parcă s-ar fi mărunțit cărămizile unor orașe întregi. Întinderile de măslini au un verde diferit de verdele-smarald sau turcoaz al mării. În țările cu patru anotimpuri, bine definite, verdele variază de la anotimp la anotimp. Unul e verdele-crud și altul verdele-ruginiu. Aici, pentru că temperaturile nu coboară sub 10°C, se păstrează un verde al verilor noastre, dar cumva prăfuit din cauza nisipurilor aduse de vânturile puternice din sud. Un verde de stepă. Vântul puternic (sirocco) ridică nisipul deșertului încât, după fiecare ploaie, peste oraș se așază un strat de pulbere galbenă. Miroase a toate parfumurile și izurile Africii, a condimente, a boia, harissa, piper alb și negru, chimen, sumac, cimbru, chilli, busuioc, curry, cardamom, mentă, verbină, anason, ghimbir, coriandru, rozmarin, scorțișoară, nucșoară, lămâie, vanilie și a multe alte mirodenii, ascunse sau la vedere, în coșuri împletite din iarbă de mare și fibră vegetală.
Mirosuri grele, mirosuri încărcate, dulci sau sărate? Descrie-ne un pic lumea de peste mări și țări și din această perspectivă, a unui olfactiv asaltat din toate părțile de nou.
Floare de iasomie, de la vânzătorul ambulant, purtată după ureche de băiatul care vinde bambalouni rostogolit în zahăr, în Sidi Bou Saïd. Aer marin din golf, răspândit în Le Café des Délices, printre sunetele piesei lui Patrick Bruel. Ceai de mentă cu migdale crude, băut în restaurantul de pe acoperișul Medinei din Tunis, în murmur de voci. Miros de ardei copt și salata mechouia, de la restaurantul din colțul străzii. A chapati tunisien, cu omletă preparată direct pe plita fierbinte, cu ton, măsline verzi și harissa, de un băiat care își șterge de șorț mâinile pline de aluat. A brick scăldat în ulei. A fricassee, oferit de bărbatul cu mustață albă și chechia vișinie. A dulciuri cu nuci, miere și migdale. A smirnă, a trandafir, a tămâie, a santal și a alte minunății ce plutesc în jurul moscheii din Keirouan sau în jurul altor locuri de rugăciune. Mirosurile sunt diferite când se întâlnesc la un loc, dar nici nu te aștepți la altceva. Mi s-a întâmplat să merg după miros într-o direcție sau alta. Iasomia înflorită are un parfum delicat, la fel ca petalele ei, dar uleiul din parfum o face puternică și greu de respirat.
Se spune că în materialul de construcție al unei moschei se presară și mosc, astfel că în zilele călduroase, în cea mai mare parte a anului, zidurile răspândesc un parfum nedefinit. Se creează o magie între vocea muezinului, minaret și parfum.
Ai vizitat și minarete sau moschei? Dacă da, atunci ce miros(uri) poartă cu și în ele zidurile moscheilor sau al minaretelor?
Am vizitat mai multe moschei, dar cea care mi-a atras atenția prin miresmele sale este la Keirouan. Am respirat parfumuri străine sau în combinații pe care nu le-am simțit niciodată la un loc. Le-am căutat cu ochii aproape închiși, de la soarele puternic, și mi-am cumpărat mostre din fiecare, pentru micul meu altar de apartament. Se spune că în materialul de construcție al unei moschei se presară și mosc, astfel că în zilele călduroase, în cea mai mare parte a anului, zidurile răspândesc un parfum nedefinit. Se creează o magie între vocea muezinului, minaret și parfum. E ceva care încetinește pasul, zgomotul poate fi supărător pentru un străin, dar este parte din muzica acestei lumi.
Ce parfumuri învăluie femeile Tunisiei?
Ambră, mosc, tămâie, cuișoare, nucșoară, vanilie, paciuli, migdale, mirt, cedru, lămâie, trandafir, iasomie, scorțișoară, piper, cardamom, mandarine, ghimbir, bergamotă, smirnă, tămâie, vetiver, caramel, măslin, miere, flori albe, mentă, lavandă, piele, tutun, garoafe, mușcate. Repet cam aceleași componente, pentru că uneori poți confunda aromele unui produs alimentar cu cele al parfumului. În perioada Ramadanului am savurat niște prăjituri cu gust de miere și trandafiri, o nebunie de senzații. Iar tunisiencele gătesc foarte bine.
Dacă ar fi să aduni într-o sticlă de parfum toate notele caracteristice lumii Tunisiei, care ar fi cele de bază, cele de mijloc și cele de vârf?
Într-o țară arabă parfumurile sunt intense și variate și se amestecă după finețea percepției olfactive a fiecăruia. Mie îmi place mirosul de piele pe tarabele din Medina, amestecat cu aburul din narghileaua vânzătorilor obosiți și al ceaiului de mentă servit în pahare de sticlă sau vase de alamă. Inspir puternic când trec pe lângă grămezile de mandarine și îmi atrage atenția parfumul de bergamotă, din mâna vreunui copil. Nu mi-am preparat niciodată un parfum și este posibil ca orice combinație aș gândi să fie stridentă, înțepătoare. Îmi plac câteva esențe, dar nu aș putea anticipa rolul lor în ierarhia stabilită de mine. Să zicem, note de bază: ambră, mosc, cedru. De mijloc: piele, tutun, mirt. De vârf: ghimbir, caramel, trandafir.
Mie îmi place mirosul de piele pe tarabele din Medina, amestecat cu aburul din narghileaua vânzătorilor obosiți și al ceaiului de mentă servit în pahare de sticlă sau vase de alamă.
Te întorci în această toamnă în Tunisia. Ce iei cu tine de acasă ca să duci acolo? În ce mirosuri vei fi învăluită? Cum se vor împăca cu cele ale locului?
Iau cărți în limba română și suveniruri din România. Apoi, amintirile acestei veri petrecute acasă, o vară nouă cum n-a mai fost alta. O hartă fizică a Europei noastre, hărți mici ale României mele. Metri întregi de panglică tricoloră de dimensiuni diferite, pe care le voi împărți minunaților mei studenți de Ziua României sau vom realiza mici cocarde, cu alte ocazii. Cărți poștale cu Sulina veche. Albume cu orașul Arad sau Sibiu. Mirosul de citrice și ulei de măsline din părul meu a fost înlocuit cu mirosul de iarbă și frunze de nuc de la țară. Voi mirosi o vreme, probabil, a zacuscă și a dulcețuri, dar, în materie culinară, aromele nu sunt mult diferite de cele din Tunisia. Am regăsit în Tunis prăjituri din copilărie, coșulețe cu nucă, biscuiți șprițați, tort „Ziua și noaptea”, cu foi din pișcot, nuci din aluat, chec, tarte cu fructe sau brânză, halvaua cea atât de râvnită, cu fel și fel de arome și semințe, plăcinte cu nuci sau jeleuri de trandafiri. Bucătăria noastră din Transilvania, mai cu seamă cea de pe granița maghiară, este condimentată, la fel cum sunt multe mâncăruri, cu harissa tunisiană, o pastă iute de chili. Ciorba ne este comună, ca denumire, ca obicei. Și nouă, și lor ne place aroma de ardei copt, doar că ei îl preferă verde, iar noi, roșu. Fac o salată mechouia foarte gustoasă, pe care o ador, la fel și salata tunisiană, cu ton untos și rozaliu.
Când trăiești o asemenea experiență, te încarci cu energia a două țări. Când ești acasă, te gândești la țara de adopție, când ești acolo, vizezi mai mult decât de obicei câmpuri verzi întinse pe mii de kilometri.
