Friday, April 17, 2020

ABC: Années folles

Imediat după încheierea Primului Război Mondial, Europa este cuprinsă de o frenezie creativă și de un optimist greu de imaginat astăzi. O generație întreagă simte că a scăpat definitiv de spectrul războiului, al naționalismului dezlănțuit, iar revoluția rusă este văzută ca o întinerire la față a Europei. Serge Diaguilev entuziasmează Parisul cu baletele rusești, Expoziția de Arte decorative din 1925 aduce în prim-plan arta africană, mișcarea cubistă se afirmă, Japonia este la modă.

Parfumeria va cunoaște în timpul acestor „ani nebuni” o mutație fără precedent. Revoluționând imaginea femeii, Coco Chanel este prima care dă tonul. Ea își dorește un parfum care să nu aibă notele dulcege de trandafir sau de flori albe impuse de Poiret, așa că lansează Chanel No 5, în 1921, primul parfum aldehidic. Tot pentru prima dată, în 1924, o casă de modă creează o societate de parfumuri – Parfums Chanel –, care ia naștere din asocierea lui Coco Chanel cu frații Wertheimer, industriași întâlniți pe terenul de curse de la Deauville. Exemplul lui Chanel este urmat în curând și de alți creatori de modă: Patou lansează Amour Amour și Que Sais-Je? în 1925, apoi Joy în 1929; Jeanne Lanvin creează Arpège în 1927. Marile nume ale parfumeriei, cum ar fi Caron sau Guerlain, urmează și ei noua tendință: Guerlain lansează Shalimar în 1925. Chanel No 5, Shalimar, Joy și Arpège se află încă și astăzi pe lista scurtă a capodoperelor olfactive, contribuind de-a lungul anilor la transformarea parfumului artizanal, de autor, într-o industrie care depășește cadrul alchimiei mirosurilor.

 
…artistul desăvârșește inițiala mireasmă naturală, o fasonează și o înnobilează,
așa precum giuvaergiul purifică apele unei pietre prețioase, ridicându-i valoarea. 
 
Joris-Karl Huysmans, În răspăr
traducere de Raul Joil, prefață și tabel cronologic de Georgeta Horodincă, Biblioteca pentru toți, Minerva, București, 1974
 

Musée International de la Parfumerie - Grasse

Thursday, April 16, 2020

Miresme suprarealiste — „Shocking”, parfumul Elsei Schiaparelli

un articol de Monica Neațu

Istoria modei interbelice a fost dominată de câteva personalități feminine memorabile: Madelaine Vionnet, Jeanne Lanvin, Coco Chanel, Elsa Schiaparelli, Madame Grès. Inventive, independente, tenace, ele au propus garderoba femeii moderne, dornică să se emancipeze și să își afirme propria identitate socială și culturală.

Vionnet a fost regina bieului, iar Chanel ne-a oferit rochia neagră, minimalistă, impecabil croită. Elsa Schiaparelli a fost regina extravaganțelor din anii ‘30. „Italianca”, cum o numea cu ironie și nedisimulată răutate Chanel, și-a început aventura în lumea modei sub influența lui Paul Poiret. Inspirată de ținutele colorate, somptuoase și teatrale ale acestuia, Elsa a creat o colecție de pulovere sport pe gustul americancelor fascinate de mitul Parisului elegant și dezinvolt. Lucrate manual, cu diverse modele în trompe l’œil, ele devin foarte repede imaginea unei noi siluete feminine. Talia joasă este dată uitării, haina se adaptează trupului, silueta clepsidră și umerii pronunțați își fac apariția.

Elsa Schiaparelli

Micuță de înălțime, cu ochi negri pătrunzători, ambițioasă și plină de idei pe care dorea cu orice chip să le pună în practică, Schiaparelli a fost figura insolită a modei interbelice. Contribuția ei este definitorie pentru spiritul modei moderne și poate fi caracterizată de două concepte-cheie: extravaganță și utilitate. Colaborările cu Dalí, Cocteau, Picabia sau Leonor Fini i-au inspirat accesorii, broderii și au introdus imaginația, hazardul și spiritul iconoclast al avangardei în lumea modei și parfumeriei.

Pălăria-pantof inventată de Dalí (1938) este integrată în colecțiile casei, iar taiorul cu buzunare aplicate, practic și ușor de purtat, a fost inspirat de corpurile cu sertare care populează universul pictorului catalan în perioada 1936-1939. Să șochezi este o artă, iar Schiaparelli s-a lăsat inspirată de maeștrii provocărilor: suprarealiștii. Imaginație, ironii, materiale și accesorii inedite (plexiglas, materiale cauciucate, fermoare aparente, inserții și aplicații inedite, nasturi în formă de insecte), toate au transformat prezentările ei în adevărate spectacole. Marie Laure, vicontesă de Noailles, protectoarea și admiratoarea suprarealiștilor, renunță în anii ‘30 la rigorile stilului Chanel, mult prea auster și lipsit de imaginație pentru a se supune jocului hazardului propus de Schiaparelli. Vedetele timpului – Arletty, Marlene Dietrich, Maria Casares, Katharine Hepburn – frecventează casa de modă din Place Vendôme, dar cea care i-a adus celebritatea a fost Wallis Simpson, controversata ducesă de Windsor. Rochia-homar, purtată de Wallis cu ocazia logodnei din 1937, ilustrează cel mai bine spiritul casei Schiaparelli: o eleganță sofisticată, dar nu lipsită de ironie, senzualitate și imaginație artistică.

Wallis Simpson

Conștientă că o gamă de parfumuri și cosmetice poate crește faima casei de modă, Schiaparelli a lansat în 1934 prima colecție de parfumuri. O lovitură de marketing, femeii moderne și emancipate îi erau propuse trei arome distincte care să-i înmiresmeze cotidianul și să marcheze momentele importante ale zilei. Salut, Schiap și Soucis erau dedicate seratelor, activității sportive și cocktailuri. Schiaparelli a numit toate parfumurile cu un nume care începea cu litera S (de la Succes sau Schiaparelli), iar reclamele pline de imaginație și nonșalanță ale lui Marcel Vertès au completat lansările.

În 1937, casa Schiaparelli a lansat un experiment cromatic și olfactiv. Rozul șocant (rose shocking – roz fucsia) își face apariția în colecțiile de modă, dar și într-un flacon de parfum. Un flacon avangardist creat de artista suprarealistă Leonor Fini. În formă de manechin de atelier, sticla de parfum a fost inspirată de mofturile și formele unei cliente celebre: Mae West. Vedeta hollywoodiană și-a comandat garderoba la casa Schiaparelli, dar a refuzat să se prezinte la probe trimițând, în schimb, un manechin care-i evoca formele voluptoase. În ciuda stăruințelor creatoarei, actrița nu a probat niciodată piesele propuse, manechinul nu era măsura potrivită și hainele erau mult prea mici. În urma acestei întâlniri ratate a rămas fantasma unui trup senzual și un parfum suprarealist, de o culoare stranie. Un trandafir dominat de note verzi și calde de miere, ce evoluează somptuos și aproape indecent, pe un fond de paciuli și ambră. Fondul pudrat evocă o feminitate elegantă și emancipată. Tenace și învăluitor, Shocking a fost creația lui Jean Carles (în cadrul laboratoarelor Roure) și avea să inspire mai târziu cultissimul Magie Noire (Lancôme). Lansarea, organizată pe măsură, în stil avangardist de către Dalí, a devenit rapid un happening. În centrul atenției a fost un imens urs împăiat, vopsit în roz șocant de către pictor, iar trupurile cu sertare nu au lipsit din peisaj. Din toată lansarea, celebru a rămas soclul roz ce avea să fie integrat în ambalajul parfumului.

Clientele erau sfătuite să-și parfumeze jupele și furourile din belșug și să-l poarte asociat cu machiajul și creațiile vestimentare ale casei. O gamă cosmetică dominată de rozul șocant – rujuri, pudre, farduri de obraz, parfumuri solide – a însoțit lansarea parfumului. În 1943, Shocking Radiance, patru uleiuri parfumate pentru corp și ten, le ofereau clientelor fidele posibilitatea să beneficieze de calitățile curative și olfactive ale parfumului. Colecția cuprindea flacoane-amuletă, în forma unui trup feminin, ele puteau fi purtate precum colierele și utilizate în orice moment al zilei. Abilitatea Elsei de a fermeca clientela a rămas legendară. În anii ‘50, când parfumul nu se mai vindea atât de bine, iar casa de modă aproape că falimentase, Shocking a fost infuzat cu clorofilă, a apărut astfel un lichid verde, cu puteri regeneratoare și aromatice. Toată lansarea a fost însoțită de o gamă de accesorii parfumate: nasturi, agrafe, bijuterii fantezie, bureți de baie, mănuși pentru toaletă etc.

După război, casa lansează Le Roy Soleil, o colecție olfactivă și vestimentară. Piesa de rezistență a fost flaconul de cristal de Baccarat, desenat de Salvador Dalí. Pictorul împrumută din tabloul lui Botticelli, Nașterea Venerei, motivul valurilor și al scoicii, iar soarele domină compoziția.

În 1954, casa de modă s-a închis, colecția de parfumuri a mai continuat un timp, dar extravaganțele interbelice nu mai atrăgeau publicul. Astăzi, Shocking poate fi mirosit în forma lui inițială doar în bibliotecile dedicate parfumurilor rare sau dispărute.


Monica Neațu a absolvit Facultatea de Istorie, cu o teză dedicată identităților confesionale la începutul secolului al XIII-lea (2001). Proiectul a continuat, apoi, cu un master în istoria Europei de Sud-Est (2001-2003) şi cu un doctorat terminat tot la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, în 2008 (Ortodoxie şi catolicism în Europa Sud-Estică în prima jumătate a secolului al XIII-lea). Aventura universitară a continuat cu un master la Facultatea de Limbi Străine (2010-2012). Din 2011, a început colaborarea cu Fundația „Calea Victoriei”, unde ține prelegeri pornind de la teme dintre cele mai variate  – istorie, antropologie sau chiar istoria parfumului. O puteți citi și pe blogul Istorii la feminin.

Wednesday, April 15, 2020

PE URMELE PARFUMULUI | Nona Rapotan

PARFUM DE SĂRBĂTOARE
FLORIILE ȘI SĂRBĂTORILE PASCALE
 
 
un articol de Nona Rapotan
editor coordonator la Bookhub
 

 

Spre deosebire de Crăciunul însoțit de mirosul de rășină, bradul fiind copacul-simbol al venirii lui Moș Crăciun, Paștele aduce miros de floare, adică de înnoire. Este vremea când copacii înfloresc și natura se încarcă de un miros floral greu de așezat în memoria olfactivă. Nu poți defini prea bine ce miros predomină – al florii de cireș, al celei de măr, al verdelui crud, habar n-ai! Ce știi cu siguranță e că vrei să-ți lași deschiși plămânii și să inspiri cu nesaț aerul de primăvară.

Interesant este faptul că printre primii vestitori ai primăverii olfactive nu sunt florile încărcate de miros, ci cele cu parfumuri suave, care aproape că nu se simt. Ghiocelul, brândușa, magnolia sau mâțișorii n-au un parfum propriu. Cum poți să descrii parfumul de magnolie altfel decât „proaspăt și suav”? Nici măcar să-l asociezi cu ideea de verde-crud nu poți, pentru că magnolia înflorește înainte ca frunzele să-și ițească vârfurile din muguri. Simboluri ale renașterii, ghioceii au fost dintotdeauna ofrande aduse primăverii; scoși cu grijă din pământul încă înghețat și așezați cu gest pios în glastra mică, dar obligatoriu transparentă, ei scot la iveală nevoia omului de a se primeni, de a se scutura de toată inerția iernii.

Ieri mi-am luat primul buchet de narcise din primăvara aceasta. Asta după ce nici lalele nu prea mi-am cumpărat, din pricini ce țin de pandemie. Mi-am luat narcisele dintr-un soi de răzbunare: de Florii n-am reușit să-mi iau măcar o ramură de salcie, să o aduc în casă ca să-mi miroasă a primăvară și a sărbătoare. E complicat anul acesta cu primăvara! Pare că trece pe lângă noi, lăsându-ne mai obosiți și mai nepregătiți decât oricând pentru vara ce va veni. Floarea de magnolie n-am vrut niciodată să o rup, am preferat să o las în copac și să o admir la fiecare trecere, pretext pentru plimbarea cotidiană. Zambila nu mi-a plăcut niciodată – prea încărcat mirosul ei și mult prea agresiv pentru nasul meu. Lalelele le doresc pentru culoare și pentru rezistență – când crezi că, gata, asta e ultima zi, le vezi că se deschid mai abitir la prima rază de soare. În schimb freziile... ei da, cu ele e altă poveste! Ani de zile am presat frezii între file de cărți, le-am lăsat de la an la an în glastre speciale, păstrate într-un colț de bibliotecă. De ziua noastră (a mea și a surorii mele), în februarie, tata ne aducea întotdeauna frezii. Nu știu cum de-i reușea, pentru că pe vremea aceea uneori era de-a dreptul misiune imposibilă să ai frezii în februarie. Care mai era și al naibii de geros! Rari au fost anii în care să nu fi fost frig de ziua noastră! Așa că freziile făceau un contrast puternic vremii și frigului! Erau un fel de presimțire a ceea ce urma să vină – primăvara!

Cu mâțișorii de Florii e altă poveste! Țin minte că în primii ani ai copilăriei nu-mi plăcea puful lor nicicum! Mi se părea ciudat de-a dreptul ca mugurul să aibă puf! Și nici nu mirosea! Unde mai pui că aveam o mătușă care era înnebunită după ei, deși în toată casa mirosea a naftalină!

Venind mai încoace cu amintirile, mi-am dat seama că sărbătorile pascale le-am asociat dintotdeauna nu cu mirosul de mâncăruri speciale și cu cel de cozonac (deși mama  gătește dumnezeiește și acum, dar despre asta povestesc cu alt prilej), ci cu mirosul de verde crud. Cu cel de salcie. Pentru mine  mâțișorii înseamnă că vin Floriile! Ei da, altă viață! Altă perspectivă! Se schimbă deja și aerul! Devine încărcat de verde! Verde crud! De promisiuni amestecate cu pioșenie și niscavai smerenie! Cu îngăduința unei renașteri dictată de o sfințenie mai mult sau mai puțin manifestă. În paranteză fie spus, am copilărit în Galați, unde faleza este generoasă cu copacii și plină de sălcii. Era ritual ca de Florii să iasă lumea pe faleză la salcie, vedeai pâlcuri venind spre casă cu fire de salcie verde-crud, bucuroși că au ce pune la tocul ușii; rarisime ocaziile când mergeau cu ele la sfințit, la biserică, din motive de regim politic.

Anul acesta n-am crenguțe de salcie, dar am narcise. Mâine-poimâine o să înceapă să plutească peste tot și toate mirosul de cozonac bine frământat și copt cu mare atenție. Verdele crud va începe să se coacă și el, semn că viața merge mai departe. Aștept ceasul de sărbătoare pentru că știu că anul acesta verdele va mirosi mai puternic ca niciodată!

Tuesday, April 14, 2020

Interviu Osmé, cu Alexandra Moraru


Alexandra Moraru (perfume storyteller) și Valentina Băințan (producător de televiziune) sunt călăuzele seminariilor parfumate create de Artizanii Olfactivi, prin intermediul cărora poartă publicul în minunate călătorii senzoriale. Artizanii Olfactivi dorește să facă cunoscut din aproape în aproape universul parfumurilor și al creațiilor olfactive de referință din istorie, al esențelor, al ingredientelor știute și neștiute din care parfumurile se compun. Acest proiect aduce în fața iubitorilor de frumos povești și emoții parfumate, istorii, dar și materiale vizuale, înregistrări video și interviuri cu ajutorul cărora oamenii pot descoperi și înțelege fascinantul univers al parfumurilor. Acest demers a fost construit în așa fel încât rolul educativ să fie pe primul plan, toate întâlnirile derulându-se însă într-un cadru lejer, într-o atmosferă relaxantă, inedită și interactivă. 


Încep prin a te felicita pentru inițiativa proiectului „Artizanii Olfactivi”. Pentru cine nu știe despre ce e vorba, spune-ne când, cum și de ce a luat naștere această idee.

Proiectul „Artizanii Olfactivi” a debutat oficial în iulie 2016, dar nașterea lui s-a întâmplat undeva în 2015. Atunci am întâlnit-o pe Valentina Băințan, producător la TVR, care își dorea să creeze o emisiune dedicată parfumurilor de nișă. Ne-am dat seama că ar fi fost dificil să ia ființă o astfel de emisiune, așa cum am proiectat-o noi la nivel de comunicare și experiență. Motiv pentru care s-a născut o altă idee: să mergem direct în fața oamenilor și să construim o serie de întâlniri dedicate fascinantului univers al parfumurilor, prin care oamenii să interacționeze direct cu parfumurile prin experimentarea celor cinci simțuri. Văzul, auzul, simțul tactil, simțul gustativ și, bineînțeles, simțul olfactiv.

Am beneficiat și de sprijinul necondiționat al minunaților prieteni de la Cărturești Verona, cu care Valentina colabora deja de câțiva ani pentru interviurile Festivalului Internațional „George Enescu”. Așadar, ușa ne-a fost deschisă cu bucurie și, din luna iulie 2016, cu o frecvență bilunară, ne desfășurăm întâlnirile olfactive în acel spațiu de poveste. Iar pentru selecția parfumurilor de nișă de la fiecare seminar avem bucuria de a avea sprijinul parfumeriei MADISON, cea mai importantă și prima parfumerie de nișă din România.

Care sunt curiozitățile celor care frecventează atelierele voastre de la Cărturești Verona?

În primul rând toți cei care ne calcă pragul sunt intrigați de specificul seminariilor propuse de noi. Unii sunt mai sceptici, alții se lasă în voia noastră încă de la începutul întâlnirii olfactive. Iar surpriza vine la final: scepticii sunt întotdeauna cei cu reacțiile cele mai spectaculoase. Interesant, nu?

Iar curiozitățile vin ca o avalanșă către noi, pe paliere extrem de diverse. De la întrebări de genul „Ce sunt feromonii în parfum?” – este o discuție puțin mai amplă legată de acest subiect (poate într-un interviu viitor povestim și despre asta) – până la declarații intense în momentul în care participanții descoperă un parfum care îi seduce total și iremediabil, cu toții sunt intrigați de câte ceva. Unii sunt pasionați de parfumurile Orientului, alții, de diafanele creații italiene sau de complicatele esențe franțuzești. Cu toții sunt unici în felul lor. Și asta e minunat.

Ești consultant într-un magazin de nișă. Care sunt întrebările cel mai des puse de clienți? Cum se orientează ei în alegerea unui parfum? Ce repere au?

De fapt, eu sunt cea care pune întrebările. Puțini oameni știu cu adevărat ce să ceară atunci când caută un parfum nou. Majoritatea oamenilor nu știu ce fel de parfum preferă, poate pentru că nu știu să explice singuri în termeni specifici ce anume caută într-un parfum. Și atunci rolul și scopul meu sunt să îi ajut prin întrebări, astfel încât ei să găsească răspunsuri prin intermediul cărora să-și dea seama ce anume le place, ce așteaptă de la un parfum sau ce stare să le ofere parfumul. Îi întreb și despre ingrediente, despre texturi olfactive, despre ce flori sau condimente preferă... Este o conversație relaxantă, presărată cu mirositul parfumurilor. Și din reacția lor eu îmi dau seama dacă ceea ce au enunțat că le place – și mai ales dacă ceea ce au spus că nu le place să găsească într-un parfum – este real. Adică pot fi oameni care spun că nu le plac parfumurile dulci sau care nu vor să miroasă parfumuri care să conțină trandafir... dar sunt atât de multe valențe olfactive plecând de la aceste două idei, încât putem mirosi douăzeci de parfumuri diferite pe tema trandafirului și să descoperim că două-trei dintre ele chiar ne plac și vrem să le purtăm. Tot ce trebuie să facem este să-l descoperim pe cel potrivit nouă. Iar ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cineva care să ne ghideze către parfumul sau parfumurile potrivite nouă. 

Clienții se orientează în funcție de preț? În funcție de brand? Cât timp petrec pentru alegerea unui parfum?

Nu „faima” este ceea ce îndeamnă clientul să descopere brandurile de nișă, ci mai degrabă a altă abordare a acestora: ingredientele folosite, grija și creativitatea cu care ele au fost combinate, unicitatea creației olfactive și faptul ca acestea nu sunt similare parfumurilor pe care le poartă toți cei din jurul nostru. Normal că, și în rândul brandurilor de nișă, sunt unele mai cunoscute și altele cu mai puțină notorietate, însă ceea ce căutăm atunci când intrăm în universul parfumurilor de nișă nu este eticheta, nici forma sticlei.... ci conținutul, lichidul magic care se află acolo, unde cu măiestrie un artizan al simțurilor a combinat zeci sau sute de ingrediente. Și astfel e nevoie de timp, de căutare împreună cu un consilier specializat, alături de care să găsești parfumul cel mai frumos și cel mai potrivit ție la momentul acela. Cât timp petrece cineva în căutarea unui parfum? Pot fi 20-30 minute sau pot fi și două ore. 

Avem nevoie de o cultură olfactivă când ne alegem parfumul? Nu e suficient nasul?

Da, avem nevoie de o cultură olfactivă. Nasul este canalul prin care mirosim, prin care identificăm mecanic mirosurile și parfumurile. Însă întreaga magie a experienței parfumurilor este procesată de creier: el asociază fiecare parfum, fiecare miros, fiecare moleculă odorantă cu emoțiile și amintirile noastre, dar mai ales cu baza de informații stocate în memoria noastră. Dacă vrem să ne dezvoltăm cunoștințele despre parfumuri, capacitatea de a le mirosi și de a le interpreta ingredientele din care sunt alcătuite, este important să mirosim, să experimentăm. Să le analizăm după două minute de difuzie pe blotter, apoi după alte zece minute și, în final, după treizeci de minute. Iar apoi la câteva ore distanță Și, cel mai important, să le analizăm pe piele atunci când le testăm. Un alt lucru extrem de important este să ne documentăm... să căutăm informații la persoanele avizate și cu pregătire în acest domeniu, dacă vrem să construim această „cultură olfactivă”. În România sunt rari oamenii cu adevărat pregătiți în acest domeniu, uneori unii spun jumătăți de adevăr sau chiar fac greșeli. Chiar și cei pasionați și colecționari sau mari consumatori de parfumuri. Cumva, acesta este și motivul pentru care s-a născut „Artizanii Olfactivi”: acela de a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine universul parfumului, să-i înțeleagă istoria, evoluția, să înțeleagă cum să interpreteze ingredientele, cum să le descifreze, să-și construiască un limbaj specific universului parfumurilor... și multe altele.

Ai observat vreo modificare în alegerile/ preferințele românilor în ultimii ani?

Lucrez de nouă ani în acest domeniu. Da, normal că a existat o evoluție. Aș spune că românii au început să fie din ce în ce mai dornici să descopere acest tip de creații olfactive, să le cunoască și să le caute tot mai mult. Sunt încă mulți cei care nu cunosc acest univers și nici de ce parfumurile numite de „nișă” sunt diferite de cele „prestige” sau „mass-market”.

Ce înseamnă a avea o „semnătură olfactivă”? Cât de importantă e ea?

Semnătura olfactivă nu trebuie să fie văzută egală cu „parfumul meu pentru întreaga viață”. Adică să nu căutăm obsesiv un singur parfum, și acela să fie singurul din garderoba noastră. Este părerea și recomandarea mea. Sunt atât de multe parfumuri minunate, iar noi evoluăm constant de-a lungul vieții, încât nu trebuie să alegem un singur parfum prin care cei din jur să ne identifice „semnătura olfactivă”. Normal că putem avea parfumul preferat, cel mai drag sufletului nostru... dar chiar și așa mie mi se întâmplă să nu simt nevoia să-l port mereu pe acela.

Parfumul este strâns legat de stările noastre de spirit, îl putem asocia cu persoane dragi sau cu perioade din viața noastră... iar atunci când îl alegem și apoi îl purtăm, putem fi influențați de tot felul de coordonate emoționale. Rolul parfumului este să ne dea o stare de bine, de confort, de siguranță, de bucurie. Iar parfumul care îmi dădea această stare de bine acum un an... sau acum cinci ani poate că azi nu-mi mai trezește aceeași emoție și simt nevoia unei alte aure parfumate care să mă însoțească în viața de zi cu zi.

Ca să dau un răspuns clar: da, este important să avem o semnătură olfactivă, dar aceasta trebuie să se traducă prin compoziția olfactivă care ne este nouă cea mai apropiată și cea mai dragă. Unele persoane pot avea ca „semnătură olfactivă” parfumul de tip floral... vara, un floral efervescent, cu valențe citrice, iar iarna, un floral dulce și condimentat.

Încotro se îndreaptă parfumeria contemporană? Mai are ea farmecul și misterul parfumeriei clasice?

„Un parfum clasic este acela care a forțat creativitatea la momentul apariției sale, aducând inovație, și care le-a asigurat faima și forța financiară acelor case suficient de norocoase să fi fost binecuvântate cu un astfel de parfum”, spune maestrul parfumier Roja Dove, în cartea sa The Essence of Perfume

Un parfum clasic este acela care a șlefuit industria parfumeriei așa cum o cunoaștem astăzi, care a rămas în memoria colectivă ca un pilon important al parfumeriei sau care a trecut proba timpului. Astfel, un parfum clasic poate fi și unul creat acum, contemporan cu noi. În cartea sa, Roja Dove dedică o mare parte din paginile sale celor mai deosebite, mai spectaculoase, mai fascinante parfumuri create vreodată, cu poveștile lor ascunse, de la Fougère Royale, Jicky, Quelque Fleurs, Mitsouko până la Madame Rochas, Eau sauvage, Opium, Angel, plus fotografii de sticle rare, precum superbele creații Lalique sau Baccarat pentru diverse compoziții olfactive.

Parfumeria contemporană nouă trece prin multe faze, dar o direcție importantă este cea a parfumeriei de nișă, care militează tocmai pentru o reîntoarcere la adevăratele valori și motivații de creare a unui parfum, de focusare asupra calității materiilor prime care intră în compoziția parfumurilor, de aducere în fața consumatorului o creație aparte, folosindu-se de toate descoperirile și inovațiile tehnice de care dispune universul aromelor astăzi. 

Putem vorbi despre „a te parfuma prost”, așa cum vorbim despre „a te îmbrăca prost”?

Da, dacă folosim parfumuri luate din surse îndoielnice, există un mare risc ca acele produse să nu fie originale, să nu fie cu adevărat produse de brandul pe care îl cauți. E la fel ca la haine. Se vede și se simte lipsa de autenticitate. Iar asta este o „etichetă” pe care e bine s-o eviți. Mai bine încerci să cauți parfumul care ți se potrivește încadrându-te într-un buget optim pentru tine. Și mai bine avem un parfum bun decât zece contrafăcute. Mai ales că în compoziția parfumurilor intră ingrediente chimice, detaliu față de care nu putem fi nepăsători. Și tocmai de aceea trebuie să apreciem și să respectăm munca parfumierilor și a industriei care produce parfumuri cu grijă, cu atenție și cu pasiune pentru iubitorul de parfum. Trebuie să cumpărăm parfumuri din surse sigure și oneste.

Dacă ar fi să alegi un singur parfum pe care să-l dai unui marțian, ce ai alege?

Parfumul unei grădini după ploaie…

Îmi vin în minte două astfel de parfumuri care creionează mirosul vegetației de după ploaie: Angéliques sous la pluie și Un Matin d’Orage. De ce două parfumuri ? Păi, să ne imaginăm că marțianul nu e singur acolo pe Marte...

Monday, April 13, 2020

POVEȘTILE ARTIZANILOR OLFACTIVI

LOVE IN BLACK – for Jackie Kennedy


Celebra casă de parfumuri House of Creed a lansat în anul 2008 o creație olfactivă dedicată celui mai emblematic chip feminin al anilor ‘60: Jackie Kennedy. Această creație a fost imediat îmbrățișată de toate doamnele care au nutrit o admirație profundă pentru eleganta Primă Doamnă a Americii.

Love in black – căci acesta este numele parfumului – a fost conceput ca o odă adresată celei care, pentru un timp îndelungat, a reprezentat rafinamentul desăvârșit în conștiința tuturor femeilor americane. Clasic, misterios și seducător – la fel ca și ea –, acest parfum spune povestea vieții pline de neprevăzut a acestei enigmatice doamne. Designul sticlei, dar și întreg conceptul evocă eleganța semnăturii ei vestimentare – rochia neagră chic –, ochii misterioși din spatele ochelarilor de soare și părul negru revărsat în cascade sub pălăria de călărie.

Parfum floral, plin de căldură și mister, Love in black vine într-o sticlă elegantă și rafinată, creată din nisip fin negru, identic cu cel din insulele grecești unde Jackie Kennedy s-a căsătorit cu magnatul transportului maritim, Aristotel Onasis. Frumos, elegant si sincer, Love in Black poartă forța interioară a unui spirit războinic, înarmat însă cu mănuși de catifea.

Creat de a șasea generație de maeștrii parfumieri ai celebrei House of Creed, Love in black a fost lansat la 40 de ani de la celebra nuntă din insulele grecești și mixează ingrediente din locuri pe care Jackie Kennedy le-a păstrat aproape de sufletul ei. Violete italiene, cedru de Virginia, iris florentin și coacăze negre de pe Coasta franceză sunt doar câteva dintre mirosurile ce fac aluzie la emoțiile trăite de această frumoasă femeie în călătoriile sale. Notele de vârf ne alintă cu inserții fine de violetă albă italiană și cedru de Virginia, dar și cu flori sălbatice înflorite în tumultul nopților grecești. Notele de mijloc se joacă cu purtătoarea parfumului prin atingeri fine de iris florentin, cuișoare și mosc. Apoi, notele de bază mângâie delicat prin profunzimea esențelor de coacăze franțuzești și trandafir bulgăresc.

Acest parfum o îmbrățișează pe purtătoarea sa precum o aură. Este misterios și profund, dar și jucăuș și incitant. După un timp ajungi să te întrebi dacă Jackie Kennedy Onasis a fost la fel de profundă și complicată ca acest parfum… și, desigur, răspunsul este „Da, a fost”.

Senzual, ca o șoaptă moale, Love in black pătrunde în inimi prin intermediul simțurilor, ca apoi să nu-i mai dea drumul sufletului.

Saturday, April 11, 2020

Hanya Yanagihara ✎ „O viață măruntă”

„O viață măruntă” (“A little life”) ar putea fi titlul vieții multora dintre noi. Însă viețile noastre mărunte ar putea fi descrise ca vieți lipsite de evenimente majore, vieți care au curs lin, fără întreruperi, fără vârtejuri, fără cascade, fără nimic care să le tulbure nici adâncurile, nici suprafața. O viață măruntă poate fi și viața aceea care încape într-un pumn strâns cu putere, o viață chircită și atât de sugrumată, încât printre degete i se scurge sângele. Despre primele vieți nu există mărturii, documente, nu există o literatură care să le salveze de propria micime. În fond, ce ne-ar putea oferi în plus nouă, celor care ducem o viață la fel de măruntă? Despre celelalte vieți mărunte – aș zice „mărunțite” (de Viață, în genere, dar și de viața altora) – s-au scris cărți care alcătuiesc marea literatură a lumii. Din această categorie face parte și cartea Hanyei Yanagihara, A Little Life/ O viață măruntă, publicată în traducerea Adrianei Bădescu la Editura Litera (ediția a II-a, în 2019). A rezuma o carte de 1024 de pagini ar fi cu totul nepotrivit. Ce e de știut, pe scurt, pentru a pricepe pasajul de mai jos, este faptul că Willem, partenerul de viață a lui Jude, a decedat în urma unui accident de mașină, iar Jude se trezește singur, încercând să recupereze amintirea celui care i-a fost o viață întreagă cel mai apropiat prieten – de fapt, sinele său mai luminos.

 

În seara aceea, înainte să se culce, intră în jumătatea de dressing a lui Willem, pe care încă n-a golit-o. Sunt aici cămășile lui, pe umerașe, puloverele, pe rafturi, şi pantofii înșirați dedesubt. Ia cămașa de care are nevoie, una rubinie cu dungulițe galbene pe care Willem obișnuia s-o poarte prin casă primăvara, şi şi-o trece peste cap, dar nu-şi trage mânecile pe mâini, ci le leagă în fața pieptului, încât arată ca şi când ar fi într-o cămașă de forță, doar că, dacă se concentrează, el poate pretinde că sunt brațele lui Willem înfășurate în jurul lui. Se așază pe pat. Ritualul i se pare jenant şi rușinos, dar îl practică doar când are cu adevărat nevoie de el, iar în seara asta chiar are.

Stă treaz în pat. Din când în când își înfundă nasul în gulerul cămășii, ca să simtă ce a mai rămas din mirosul lui Willem pe ea, dar, cu fiecare purtare, izul devine mai slab. E a patra cămașă a lui Willem pe care a folosit-o, şi are mare grijă să-i păstreze mirosul. Primele trei, pe care le-a purtat luni de zile aproape în fiecare noapte, nu mai miros a Willem; acum miros a el, a Jude. Uneori încearcă să găsească mângâiere în faptul că însuși mirosul lui e un dar de la Willem, dar niciodată mângâierea asta nu e de durată.

Chiar dinainte ca ei doi să fie împreună, Willem îi aducea de fiecare dată ceva de pe unde filma, şi, când se întorsese de la Odiseea venise cu doua flacoane de colonie pe care i le preparase un celebru parfumier din Florența.

– Știu că poate o să ți se pară ciudat, îi spusese, dar mi-a povestit cineva (el zâmbise atunci pentru sine, știind că acel cineva era o fată) despre chestia asta, şi mi s-a părut interesant.

Şi-i explicase cum i-1 descrisese pe el ca om parfumierului – ce culori îi plăceau, ce gusturi, ce regiuni ale lumii – şi cum specialistul crease parfumul special pentru el.

Jude îl adulmecase: era proaspăt şi ușor piperat, cu o notă de bază aspră.

– Vetiver, precizase Willem. Încearcă-l!

Şi el își pusese un strop pe mână, fiindcă pe vremea aceea nu-1 lăsa să-i vadă încheieturile. Willem își apropiase nasul.

– Îmi place. Miroase plăcut pe tine.

Şi simțiseră amândoi un fel de sfiiciune reciprocă.

– Mulțumesc, Willem. Şi mie îmi place.

Willem comandase şi pentru el însuși un parfum personalizat. Al lui avea la bază santal, şi, în scurt timp, Jude ajunsese să asocieze lemnul de santal cu Willem; întotdeauna când îi simțea mirosul, mai ales când era undeva departe de casă – în India cu treburi, în Japonia, în Thailanda –, se gândea la Willem şi se simțea mai puțin singur. Cu trecerea anilor, continuaseră amândoi să comande esențele respective de la parfumierul florentin, şi, cu două luni în urmă, unul dintre primele lucruri pe care le făcuse când își recăpătase prezența de spirit necesară fusese să comande o cantitate mare din apa de colonie personalizată a lui Willem. Fusese atât de ușurat şi de surescitat când coletul sosise în sfârșit, încât mâinile începuseră să-i tremure când rupsese ambalajul şi deschisese cutia. Deja îl simțea pe Willem alunecându-i printre degete; deja știa că trebuie să încerce să-l păstreze. Dar, cu toate că pulverizase parfumul – cu grijă, fiindcă nu voia să folosească prea mult – pe cămașa lui Willem, nu fusese același lucru. La urma urmei, nu doar colonia făcuse ca hainele lui Willem să miroasă a Willem; lipsea el, însăși ființa lui. În noaptea aceea se întinsese în pat într-o cămașă leșioasă de atâta esență de santal, cu un parfum atât de puternic, încât acoperise orice alt miros şi distrusese tot ce mai rămăsese din Willem. În noaptea aceea plânsese pentru prima dată după mult timp, iar a doua zi luase cămașa de pe umeraș, o împăturise şi o pusese într-o cutie în colțul dulapului, ca să nu contamineze şi celelalte haine.

Colonia şi ritualul cămășii: două elemente din eșafodajul, așa firav şi fragil cum e, pe care a învățat să-l construiască ca să poată merge mai departe, să-şi trăiască viața în continuare. Deși de multe ori simte că de fapt nu trăiește, ci doar există, împins de la o zi la alta, nu înaintând din proprie inițiativă. Dar nu se pedepsește prea tare pentru asta; simplul fapt de a exista e şi așa destul de dificil. (pp. 615-617)

 

[...]

 

Autoamăgirea e cea care îl susține, şi se teme de ziua în care iluziile își vor pierde puterea de a-l mai convinge. [...] Nu are deloc sentimentul de vinovăție al supraviețuitorului; simte doar incapacitatea de a înțelege a celui rămas în viață: întotdeauna a fost absolut sigur că el va muri înaintea lui Willem. Toți au fost siguri. Willem, Andy, Harold, JB, Malcolm, Julia, Richard: el avea să moară înaintea lor. Singura necunoscută era cum avea să moară – de propria-i mână sau din cauza unei infecții. Dar nimănui, nici unuia dintre ei nu-i trecuse prin cap că Willem, tocmai Willem, ar fi putut să dispară înaintea lui. Nu existaseră planuri pentru o asemenea eventualitate. Dacă ar fi știut că există această posibilitate, dacă ideea ar fi fost mai puțin absurdă, şi-ar fi făcut rezerve, l-ar fi înregistrat pe Willem vorbindu-i şi l-ar fi păstrat. L-ar fi fotografiat mai mult. Ar fi încercat să distileze însăși chimia corpului lui Willem. L-ar fi dus, abia trezit din somn, la parfumierul acela din Florența. „Uite!“ i-ar fi zis. „Ăsta. Mirosul ăsta. Vreau să mi-l îmbuteliezi“. (p. 624)