Interviu Osmé, cu Patricia de Nicolaï

 Sursa fotografiei: Fragrantica

 

Descendentă a familiei Guerlain pe linie maternă, Patricia de Nicolaï a crescut în atmosfera parfumată de celebrul acord guerlinade. Cu toate acestea, nu s-a gândit de la bun început să intre în lumea seducătoare a parfumului, ci s-a îndreptat spre o carieră științifică, studiind chimia. Abia mai târziu află de existența unei școli care formează parfumieri, celebrul Institut Superior Internațional al Parfumului (devenit apoi ISIPCA), întemeiat de unchiul ei, Jean-Jacques Guerlain. Calea este găsită.

Însă lumea parfumeriei era dominată, în acea vreme, de prezența masculină, ceea ce a făcut un pic cam dificile începuturile în această meserie. Mai întâi, Patricia de Nicolaï se angajează pe un post de parfumier junior la compania Florasynth, unde va rămâne timp de doi ani. Bertrand Frères (devenit ulterior Quest, apoi Givaudan) îi propune, în continuare, un post în cadrul companiei, unde Patricia va lucra timp de patru ani alături de o echipă de parfumieri consacrați. După o pauză de un an, împreună cu soțul ei, Jean-Louis Michau, Patricia îndrăznește să pornească într-o aventură care continuă până azi: deschiderea unei case proprii de creație de parfumuri, în 1989. De atunci, paleta olfactivă a devenit tot mai largă, cuprinzând numeroase creații îndrăgite de un public din ce în ce mai numeros. Patricia de Nicolaï este, din 2008, președinta Osmotecii de la Versailles, prima arhivă fizică de parfumuri, care cuprinde peste 3.200 de creații (dintre care 400 nu mai sunt în fabricație astăzi).

O listă a creațiilor Patriciei de Nicolaï puteți găsi pe pagina Fragrantica dedicată brandului.

Parfumurile casei Nicolaï sunt distribuite în România de Niche Parfumerie.

 

---

 

Nu este dificil să rezistați noilor tendințe din domeniul parfumeriei? Pentru o companie de nișă aflată în expansiune, una dintre strategii ar fi aceea de a te conforma exigențelor sau gusturilor clienților, nu-i așa? Nu există riscul de a deveni cam comercial?

Tendințele în parfumerie sunt utile creației. Trebuie să le înțelegi astfel încât să încerci să le sublimezi! Este nevoie să urmărești piața și trebuie să fii la curent cu lansările care au loc și să vezi ce este apreciat (sau nu). În ceea ce mă privește, nu mă las influențată, în sensul că nu încerc să creez ultimul Lancôme sau ultimul Guerlain... Cu toate acestea, mă gândesc că este întotdeauna interesant să faci accesibil propriul parfum. Dacă faci ceva cu mult prea original, provocator, clientului îi va fi greu să înțeleagă... Trebuie știut că, de fapt, primul impuls în cumpărarea unui parfum se petrece în primele secunde. Este nevoie ca nota de vârf să fie captivantă și agreabilă pentru consumator. Atenție însă, acest lucru nu înseamnă că este necesar să faci mereu ceva simplu pentru a atrage interesul consumatorului... Dimpotrivă! Cu siguranță, trebuie să cunoști piața, să-i înțelegi codurile, dar totodată să le depășești.

Ca să revin, nu cred că intru în categoria de „prea comercial” și nu acesta este lucrul pe care îl urmăresc. În ceea ce mă privește, sunt pur și simplu motivată de descoperirea de noi direcții olfactive, care vor fi importante în cucerirea altor piețe sau a unei clientele mai diverse.

 

În procesul de creație, țineți seama de diferențele existente în sensibilitatea consumatorilor? Nu este dificil să împăcați gusturile asiaticilor, ale europenilor și ale americanilor, pentru a atinge un succes global?

Întâi de toate, țin să precizez că niciodată nu creez un parfum cu scopul de a face pe placului unei anumite clientele... Creez în funcție de dispoziție și în funcție de colecția mea, întrebându-mă mereu ce stil de parfum ar spori valoarea colecției mele. Ajungi să atingi succesul global oarecum în mod natural, în sensul în care un parfum nu funcționează la fel în toate zonele geografice. Dat fiind că propunem o colecție atât de largă, avem mult mai multe șanse să avem acces la o piață decât, de pildă, dacă am merge să cucerim o zonă geografică anume cu două sau trei parfumuri... Colecția este pentru noi o modalitate-cheie de a lucra.

 

Ce anume vă impulsionează atunci când creați parfumuri? Originalitatea, perfecțiunea viitoarei compoziții, satisfacerea (intenționată?) a gusturilor clienților?

Perfecțiunea viitoarei compoziții este foarte importantă pentru mine. Finisarea parfumului, care presupune multă muncă, contează enorm, întrucât doresc ca parfumul să fie echilibrat și armonios. Trebuie să respecte mai multe criterii: originalitatea este, desigur, avută în vedere, însă ea nu e singura. E nevoie de o notă de vârf care să îndemne la visare și să seducă, cu un siaj vibrant, pentru o difuzare rafinată și elegantă. Tenacitatea notelor de mijloc și de fond este, de asemenea, foarte importantă, astfel încât clientul să vrea să revină la acel parfum. Aceasta este semnătura mea olfactivă!

 

Parfumul este un act de cultură? Dacă ar fi să-l apărați, ce le-ați spune celor care îl denigrează? 

Bineînțeles că este un act de cultură. Parfumul își pune amprenta asupra epocilor și reprezintă societatea în diferitele contexte istorice și culturale ale unei țări. Pentru mine, o lume fără parfum este o lume fără culoare, iar parfumul este sinonim cu viața. A te parfuma este un act civilizator!

 

Dacă ar trebui să vă descrieți parfumul preferat, pe care îl folosiți cel mai adesea, dar fără să-i dați numele, cum l-ați descrie?

Am mai multe! În funcție de dispoziție, de anotimpuri... Însă dacă ar trebui să aleg unul singur – și în special din colecția mea –, aș spune că îmi place nota de floare de portocal, care aduce strălucire, luminozitate și voioșie.

 

În afară de propriul nas, în cine mai aveți încredere? Care este persoana a cărei părere contează cel mai mult atunci când e vorba de aprecierea noilor dumneavoastră creații? 

În cadrul societății noastre, formăm o echipă, iar faptul că sunt înconjurată de toate aceste persoane este foarte important, în special, de fiul meu Axel (directorul general al brandului, care este, în același timp, foarte implicat în procesul de creație). În plus, este întotdeauna interesant de aflat și părerea unui alt parfumier. Întrucât sunt foarte implicată în această profesie, mă întâlnesc adesea cu alți parfumieri, iar atunci când unii își exprimă opiniile cu privire la noile mele creații, aceste opinii mă îmbogățesc întotdeauna, mă încurajează și mă îndeamnă să mă autodepășesc

 

Axel Michau de Nicolaï și Patricia de Nicolaï

 

Care sunt mirosurile copilăriei care persistă încă și astăzi? Vă doriți să le recreați într-un parfum?

Există mai multe mirosuri din copilărie pe care deja mi-am dorit să le recreez în compozițiile mele. De exemplu, cutia de trabucuri a unchilor mei mi-am dorit s-o recreez în Cuir Cuba Intense, sau cutia cu drajeuri, în Kiss Me Intense. Și, desigur, Maharadjah, un parfum de interior reprezentativ pentru noi, este un omagiu fățiș adus vechiului potpuriu de la Guerlain, ale cărui efluvii parfumau toate camerele casei.

 

Dacă ar trebui să-i descrieți unui turist mirosul Parisului, cum l-ați descrie?

Este foarte dificil să răspund la această întrebare... Parisul este un mare oraș cosmopolit, cu mirosuri foarte variate. Iar asta depinde, totodată, de perioadă, de anotimp... De exemplu, după o vară călduroasă și o furtună, se simte un miros al pavajului care nu e dezagreabil. Însă Paris nu înseamnă doar mirosuri plăcute. Există și poluare, țigara... e destul de complex. E dificil de rezumat într-un parfum.

 

Dacă v-ați întâlni cu un extraterestru, ce i-ați da să miroasă pentru a-și face o idee despre umanitate?

Fără ezitare, un miros de floare! Pentru a-i arăta că natura noastră este atât de bogată în miresme. Dacă n-aș putea alege mai multe flori, atunci aș alege-o, probabil, pe regina lor, trandafirul.

 

 

Parfumul călătoriilor lui H.C. Andersen

Despre Bazarul unui poet (ediție integrală) de H.C. Andersen, volum în pregătire la Editura Humanitas

un text de Grete Tartler

 

 

În curs de apariție la editura Humanitas (noiembrie 2021), ediția integrală a Bazarului unui poet de H.C. Andersen (traducere din daneză de Grete Tartler și Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann) prezintă amintirile celebrului povestitor din călătoria sa prin Europa, în 1841. Străbătând Germania, Italia, Grecia, Turcia și atingând, prin călătoria cu vaporul, țările dunărene, inclusiv Dobrogea, pe atunci sub stăpânire otomană, și Valahia, autorul a poposit deseori prin porturi, de la Constanța la Orșova, unde a stat mai multe zile în carantină. A bătut cu piciorul tot ce s-a putut din țărmurile Dunării până la Viena, adunând impresii pe care le-a transformat uneori în crâmpeie de ficțiuni, iar alteori le-a redat ca atare, cu un neașteptat realism jurnalistic.

Întrucât subiectul acestui text este expresia olfactivă anderseniană, mă voi referi doar pe scurt la câteva amprente pe care diferitele mirosuri întâlnite le-au lăsat asupra călătorului.

 

Călătoria, un buchet

 

Andersen repetă această metaforă și încheie întregul volum cu propoziția: „Prima clipă a sosirii acasă e chiar buchetul întregii călătorii”. Dorul de meleagurile daneze l-a însoțit tot drumul și a izbucnit cu atât mai puternic la întoarcere, cu cât, înaintând spre Nord, a fost întâmpinat de mireasma socului înflorit: „Într-acolo trebuie să ajung! ciripește rândunica, într-acolo mă mână dorul, de am plecat de lângă înaltul palmier şi platanul umbros! Tufa de soc are-o mireasmă atât de dulce; pe treptele ușii stă bunicuța, în raza caldă a soarelui şi se uită după vapoare”.

Metafora buchetului e însă folosită și într-un sens mai larg, de pildă incluzând muzica, „buchete de sunet, mireasma poeziei peste viața de zi cu zi”, de care s-a bucurat ascultându-l în Germania pe Liszt.

 

Teiul, mireasma libertății și a țărmurilor valahe

 

Pe lângă florile de soc, în buchetul amintirilor anderseniene au loc și cele de tei, pe care le asociază țărmurilor valahe, alături de adierea fânului proaspăt cosit. Iată cum se transfigurează, datorită miresmei de tei, carantina din Orșova (unde trebuiau să aștepte vaporenii venind din Orient, spre a nu răspândi ciuma,): „În curtea noastră se aflau doi tei parfumați; i-am îmbrățișat de atâtea ori, că până la urmă m-am trezit cățărându-mă pe-o cracă şi apoi pe următoarea. De acolo puteam zări peste zid o bună bucată de costișă, cu pădure şi ogor, iar între cele două – o casă țărănească de lemn, care-mi părea paradisul! Fiindcă acolo era libertate”.

 

Sudul, dominat de salcâmi, trandafiri, dafini, mirți și migdali înfloriți

 

La Roma, călătorul e surprins de „tineri salcâmi parfumați” care „formează alei, una deasupra alteia, în zigzag”, în Campagna, duhoarea unui râu sulfuros e acoperită de aroma migdalilor înfloriți, frigul iernii e alungat de miresme: „Oricât de rea ar fi iarna la Roma, aduce totuși zile frumoase precum cele mai minunate zile de primăvară din Nord; ți se face chef să ieși la iarbă verde, care se găsește aici din plin! Trandafirii sunt în floare, gardurile vii de dafin își răspândesc parfumul; aveam multe locuri din care puteam alege să mergem la plimbare. Am hotărât să vizităm ruinele cetății imperiale. Se întind pe întreaga latură a unei coline în mijlocul orașului. Sunt acolo plantații de viță-de-vie, grădini, ruine şi case prăpădite, lanuri mănoase, dar şi pârloage unde măgarul roade câte un ciulin, iar caprele caută iarba ce seamănă cu mușchiul”. În ianuarie, iarna italiană e plină de „rezeda, micsandre şi trandafiri răspândesc care parfumul în straturi; în pomi strălucesc, printre frunzele întunecate, lămâi şi portocale!”, iar în februarie, de miresmele carnavalului: „De-a lungul străzii ploua cu confetti și flori, dar mai ales cu flori, pentru că luna februarie din acest an era plină de violete și anemone”.

Impresiile olfactive devin, primăvara, atât de puternice, încât Andersen își imaginează un ospăț al vechilor romani, unde mesenii, drept supremă încununare a plăcerilor, își ungeau unul altuia tălpile cu mosc.

 

Orient, miresme profane

 

La Smyrna povestitorul adulmecă „din unele dughene în valuri miresme de mosc şi de mirt; din altele, grămezi de fructe; cornul Pomonei n-ar fi fost mai darnic!”. Cafea și narghilea pe vapor, iar în bazarul din Constantinopol „totul miroase a bucate, pâine coaptă, bunătăți şi aburi care se ridică din coșurile şi cuptoarele caselor deschise, încât ți se pare că mergi drept prin bucătării şi prin brutării”. Cartierul egiptenilor, cu mărfuri din Misir, pare o mare spițerie pe două ulițe; toate mirodeniile Indiei şi Arabiei, ierburi de leac şi culori prețioase își amestecă aici aromele. Îndărătul tejghelei, un egiptean arămiu, cu talar lung, arată întocmai cum ni-i închipuim pe alchimiști”. Apoi ajungi între vânzători de parfumuri: „aici miroase a uleiuri de trandafir, se vând punguțe de mosc, tămâie şi coada-șoricelului”.

Însăși frumusețea e o mireasmă. În sprijinul acestei aserțiuni Andersen citează un poet clasic turc, despre portretul iubitei: „Când își zvântă pletele cu o pânză, miroase a mosc, iar când șterge lacrimile ochilor, perlele se rostogolesc; dacă pânza i-atinge bărbia, aceasta se umple de roze înmiresmate, iar dacă şi-o apasă pe gură, acesta-i un fruct din rai”.

 

Italia și Grecia: arome sacre

 

Andersen descrie cu entuziasm miresmele din bisericile catolice italiene și malteze: de Sărbătoarea Madonei „spațiile bisericii erau pline de miresme, cântările, muzica răsunau cu atâta voioșie, respirau bucurie, bucurie cum noi, cei din Nord, nu ne putem închipui”. Dar ele îi par uneori încă amestecate cu adieri profane: pe pardoseala presărată cu blazoane cavalerești a catedralei din Malta „cădelnița cu tămâie se legăna, iar maltezele îngenuncheate trăgeau cu ochiul de la cele cerești la drumeții pământeni; poate presimțeau că unul dintre ei le va cânta”. Câteodată mirosul de tămâie și de înghesuială nu este deloc atrăgător: „Puternicul fum de tămâie din biserică devenise apăsător, amestecat cu suflarea țăranilor mâncători de usturoi şi a cerșetorilor zdrențăroși şi murdari”.

Ce-i drept, Andersen călătorea acum a doua oară în Italia și parfumul noutății – căci noutatea e un parfum, cum el însuși o spune – mai dispăruse: „Am publicat altă dată descrieri ale Italiei care cred că respiră soarele şi frumusețea acestei țări. Acum, în schimb, multe din imaginile zugrăvite au umbre puternice; fiindcă astfel am revăzut eu Italia. Parfumul noutății dispăruse!”

În schimb, Grecia plină de dafini, mirți și caprifoi îi pare călătorului mai spiritualizată. Valurile de tămâie ieșind prin geamurile deschise ale bisericilor mai mici și mai modeste îi stârnesc lui Andersen viziuni profetice. De ziua libertății „am văzut ce putea fi Grecia”. „Bărbați şi femei, aveau în mână o creangă de mirt sau un buchet de micșunele”. Străzile puteau fi presărate cu trandafiri, dar grecii nu ezitau să se bucure și de flori neobișnuite: „În Grecia fuseseră introduși de curând cartofii, iar folosul lor era resimțit din plin; așadar, florile de cartof le păreau grecilor cele mai rare şi mai frumoase; şi de aceea reginei care venea de la Oldenburg i-a fost oferit un buchet de flori de cartof”.

Sacralitatea miresmelor simple îl va însoți pe călător până acasă: „În fața micuței biserici, ale cărei porți erau deschise, încât soarele strălucea pe candelele aprinse, se afla un mare dafin cu flori – atât de bogate şi de parfumate, că m-a cuprins fericirea. Unul dintre preoți, văzându-mi bucuria, a rupt o ramură şi mi-a oferit-o; acasă, în Danemarca, am împărțit laurii între bustul lui Thorvaldsen şi portretul lui Oehlenschläger”.

 

Mirosul călătoriei

 

Mirosul călătoriei nu poate fi totdeauna plăcut. Al trenului, cu vaporii săi – mirosul industrializării! – sau „duhoarea de seu” din „înghesuiala celor care voiau să obțină un loc”, al hanurilor murdare și pline de fum, al vecinilor de trăsură murdari. Un nobil italian era atât de jegos încât nimeni nu voia să stea alături de el: „Chiar și aerul proaspăt mi-a fost stricat de mirosul care ieșea din veșmintele nobilului.” „O companie neplăcută, aer împuțit, drumuri proaste și cai prăpădiți, totul se reunise pentru a transforma călătoria într-un pelerinaj de ispășire și penitență”.

Realismul și umorul se împletesc în asemenea descrieri, care nu sunt însă decât fugitive, fiind repede spălate de atmosfera poetică luminoasă care îl înconjoară pretutindeni pe călător, ca o amplă respirație:

„Marea părea o mireasmă albăstruie, un cer nemișcat şi fără stele sub noi; prin aerul străveziu se întindea atât de departe înaintea ochilor cum nu mai văzusem nicicând”.

 

O după-amiază parfumată

Parfumeria de nișă din Arad Niche Scent a prezentat astăzi, 26 septembrie, la Grădina Monteoru din București, cele mai recente creații ale sale.

Am ascultat poveștile din jurul parfumurilor prezentate, am mirosit cât am putut și am plecat cu plăcuta impresie că piața parfumurilor prinde avânt și la noi.

To be continued.

 

 

 

 

 

 

Dicționar pentru îndrăgostiții de parfumuri

Am aflat o veste foarte bună și frumoasă de pe pagina de Facebook a domnului Mircea Vasilescu: cartea cea mai recentă a cunoscutei Élisabeth de Feydeau, Dictionnaire amoureux du parfum, urmează să apară la Editura Baroque Books. Domnul Vasilescu anunța că deja a predat traducerea, așa că ne așteptăm să apară cartea în jurul Crăciunului. Un foarte bun cadou pentru toți cei care sunt îndrăgostiți de parfumuri și de poveștile din jurul acestora.

 

Éllisabeth de Feydeau este autoarea mai multor cărți despre parfumuri, dintre care amintim: Les parfums. Histoire, anthologie, dictionnaire (Bouquins, Robert Laffont, 2011), Guerlain (Baroque Books, 2017), Parfumuri de legendă (Baroque Books, 2017) sau Jean-Louis Fargeon, parfumeur de Marie-Antoinette (Éditions Perrin, 2005).

 

Și un citat despre mirosurile metroului parizian:

 

❝

 

Pufnesc când cobor, găsesc un subterfugiu pentru a evita ceea ce mă poate face să vomit, căci mirosul are această putere. Efluviile unei rame de metrou se schimbă în cursul zilei, cu miasme lăsate în urmă, cu țesăturile murdărite, cu rampele de metal. Lupta corp la corp a orelor de vârf ne face să bombănim împotriva unei ape de toaletă ieftine sau a unui parfum pretențios care stau la taclale împreună, într-o perfectă lipsă de savoir-vivre. Mirosurile intime prost camuflate ne creează adesea repulsie, iar uneori le scuzăm. Dezgustul se transformă în compasiune. Ne sare muștarul cînd simțim miros de chewing-gum mestecat cu gura deschisă. Sorbim umoarea zilei, adulmecăm, strănutăm, metroul ne duce de nas. Și apoi, când nu ne mai așteptăm, suntem surprinși de un bun miros omenesc, de transpirație sănătoasă și sexy, sau de efluviul unui parfum care ne place și pe care îl uitasem. Surâsul revine pe buze, ca o frumoasă paranteză, până la viitorul asalt al inamicului invizibil.

 

❝

 

(sursă: FB/ Mircea Vasilescu)

 

 

 

Guy de Maupassant ✎ Bel-Ami

ScenTree sau clasificarea materiilor prime utilizate în parfumerie

 

ScenTree este o platformă colaborativă creată în 2017 și devenită disponibilă pentru marele public în 2019. Este dedicată clasificării materiilor prime folosite în parfumerie. De fiecare dată când un nou ingredient este adăugat în baza de date, un grup de experți se întâlnește pentru a-l clasifica pe baza unei lliste predefinite de familii olfactive și descriptori. Clasificarea rezultată este prezentată sub forma unui arbore care poate fi mărit, pentru a avea acces la familii și descriptori.

Astăzi, clasificarea ScenTree cuprinde 559 de materii prime, împărțite în 17 familii principale și 86 de descriptori. Pentru fiecare materie primă, fiecare descriptor este clasat în ordinea importanței lui olfactive. Cu cât se intră mai profund în clasificare, cu atât descriptorii unei materii prime date sunt mai preciși. Pentru fiecare materie primă sunt oferite o prezentare generală, informații de natură botanică, informații despre origine și extracție, despre reglementări, precum și alte observații.

ScenTree se dovedește a fi un util instrument de lucru pentru profesioniști, însă este de interes și pentru publicul larg.

 

 

Mai multe informații puteți afla din interviul cu Maxime Baud, unul dintre inițiatorii proiectului ➜ Nez. La Revue olfactive.

Un COVID anost

Vine o vreme când, oricât de repede ai alerga, oricât te-ai vaccina, oricât te-ai masca, virusul COVID te bate pe umăr și se autoinvită la tine acasă. Așa m-am trezit și eu cu el: pe nepusă masă. Eram cu totul nepregătit. M-am culcat cu o vagă senzație de răceală, dar cu gânduri de mai bine, și m-am trezit amețit, cu febră, cu trupul greu, de parcă aș fi tras la fiare săptămâni la rând, iar în curând mirosul și gustul s-au evaporat, lăsând în urma lor un spațiu anost.

Auzisem de simptomul anosmiei în cazul infectării cu COVID, făcusem un exercițiu de imaginație și filosofasem cu detașare: uite, măi, ce nasol e să-ți pierzi mirosul și gustul! Dar chiar nu știam cum este cu adevărat. Nu e tocmai simplu să te pui în pielea cuiva lipsit de miros și gust. De fapt, nu e simplu să te pui în pielea altcuiva... punct. Pentru că este imposibil.

Dar iată că mi-a venit și mie rândul... COVID-ul a fost darnic, mi-a adus chiar mai multe decât Moș Crăciun: muci, transpirație, amețeală... – dar și mi-a luat câte ceva, și anume mirosul și gustul. Știu, nu e ca și cum ai rămâne fără vedere sau auz, dar tot o privare este și asta.

Întâi și-ntâi, ca să nu par o victimă de tot plânsul, care se lamentează din orice, trebuie să spun că lipsa celor două simțuri nu provoacă nici o durere. Nu e ca și cum te-ar durea capul sau vreo altă parte a corpului. E mai degrabă un gol, o privare care creează în jurul tău un spațiu al tăcerii. Tot ceea ce intră în legătură cu tine, ba chiar intră în tine – alimentele, băuturile –, devine surd, bidimensional, își pierde ceva din haloul care dădea profunzime lumii. E ca și cum ai pluti la suprafața lucrurilor sau ca și cum ai fi scufundat în apă, cu gura și nasul astupate. Nimic nu ajunge la tine, nimic nu intră în tine. Singurele simțuri funcționale, care mediază legătura ta cu exteriorul, au rămas cele ale distanței. Cu alte cuvinte, lumea se oprește la suprafața pielii tale.

Fumul de țigară rămâne tăcut și el, sticluțele cu parfumuri sunt doar niște obiecte de decor reduse la tăcere, totul în jur e tăcut și anost. Poate nici un cuvânt nu e mai potrivit aici decât „anost”; format dintr-un „a-” privativ (care indică lipsa) și nostos, el spune, de fapt, că nimic nu mai are puterea de a te chema înapoi, nimic nu mai e nostim, nici o amintire nu mai este în stare să se coaguleze în camera memoriei. Pe scurt, nu mai există condițiile de posibilitate pentru nostalgie. Au și cuvintele tragismul lor...

Dar... ușor-ușor, COVID-ul bate în retragere și, odată cu plecarea lui, se întorc și simțurile chimice. Ca scăpate prin ochiurile unei draperii groase, care blochează lumina, dâre de mirosuri și de gusturi se strecoară înăuntru, luminând spațiul tern ocupat înainte de savoarea lucrurilor. Crâmpeie de mirosuri și de gusturi apar și dispar rapid, mai mult subliniază absența chinuitoare, dar anunță recuperarea viitoare. E ca și cum lumea cu care fuseseși obișnuit până nu demult să fii într-un dialog continuu reîncepe să vorbească, gângurind primele sunete cu sens despre farmecul pe care îl aduc mirosurile și gusturile în viața noastră.

Va urma...