Lavandă

Simți cum mirosul se zbate să iasă din cadru? Simți cum se opune oricărei încremeniri fotografice?

Se pare că nici un instantaneu nu va reuși vreodată să surprindă instantaneitatea mirosului și, prin ea, a vieții.

 

 

The vagina ▼ smelly ▼ monologues

Eve Ensler

The Vagina Monologues

(1996)

Pentru mai multe informații despre text, vezi pagina de Wikipedia.

 

Stop shoving things up me. Stop shoving and stop cleaning it up. My vagina doesn’t need to be cleaned up. It smells good already. Don’t try to decorate. Don’t believe them when he tells you it smells like rose petals when it’s supposed to smell like pussy. That’s what they’re doing, trying to clean it up, make it smell like bathroom spray or a garden. All those douche sprays, floral, berry, rain. I don’t want my pussy to smell like rain. All cleaned up like washing a fish after you cooked it. I want to taste the fish. That’s why I ordered it.

Muzică & parfum // Scentless Apprentice

 

 

---

Știați că versurile cântecului Scentless Apprentice sunt inspirate de personajul Jean-Baptiste Grenouille, protagonistul romanului Parfumul de Patrick Süskind? Deși are un nas extrem de fin, personajul lui Süskind este lipsit, el însuși, de miros.

Fascinat de roman și de personaj, Kurt Cobain a citit cartea de cel puțin zece ori. 

 

— Hai, ia copilul acasă! O să discut chestiunea cu starețul. Am să-i propun să-ți dea, de acum încolo, patru franci pe săptămână.
— Nu, spuse doica.
— Atunci, fie: cinci!
— Nu.
— Dar cât vei fi cerând? răcni Terrier la ea. Cinci franci sunt o grămadă de parale pentru asemenea măruntă îndeletnicire precum hrănirea unui copilaș!
— Nu vreau nici un fel de bani, spuse doica. Doar să scap de bastardul ăsta din casă.
— Dar pentru ce, femeie? întrebă Terrier şi cotrobăi iarăși în coș. Copilul e o minune. Arată ca un trandafir, nu țipă, doarme bine și e botezat.
— Are pe dracul în el.
Terrier își trase repede mâna din coș.
— Peste putință! E cu totul peste putință ca un sugar să-l aibă pe necuratul în el. Dacă ar fi posedat de diavol, ar trebui să duhnească.
Și ca s-o liniștească pe doică și să-și dovedească propriul curaj, Terrier ridică de toarte coșul, ținându-l sub nas.
— Nu simt nimic deosebit, zise el după ce adulmecase o vreme, într-adevăr, nimic deosebit. Ba, parcă mi se pare că ar veni ceva din scutece. Și îi întinse coșul, ca să confirme și ea.
— Nu la asta m-am referit, spuse doica ponciș, dând coșul la o parte. Nu mă refer la ceea ce e în scutece. Scârnăviile sale or fi mirosind. Dar el însuși, bastardul, e fără miros.

Patrick Süskind, Parfumul, traducere de Grete Tartler, Humanitas

---

 

 

Scentless Apprentice

Album: In Utero

 

Like most babies smell like butter
His smell smelled like no other
He was born scentless and senseless
He was born a scentless apprentice

Hey
Go away, go away

Every wet nurse refused to feed him
Electrolytes smell like semen
I promise not to sell your perfumed secrets
There are countless formulas for pressing flowers

Hey
Go away, go away
Go away

I lie in the soil and fertilize mushrooms
Leaking out gas fumes are made into perfume
You can't fire me because I quit
Throw me in the fire and I won't throw a fit

Hey
Go away, go away
Go away, go away
Go away, go away
Go away

 

 

Parfum d’Istanbul

Metin Arditi

Dictionnaire amoureux d’Istanbul

Plon & Grasset, Paris, 2022, pp. 551-552

 

 

Parfum d’Istanbul

Un souvenir me revient, au moment de quitter ce texte.

Cela se passait dans une autre vie. J’étais consultant chez McKinsey, au bureau de Paris, le junior d’une équipe chargée d’étudier la division Luxe du groupe L’Oréal. En bon soldat, j’essayais de comprendre les tenants et les aboutissants d’un parfum. Qu’est-ce qui fait son succès ? La division comptait alors trois marques, Lancôme, Courrèges et Guy Laroche. Le grand patron en était le brillant Robert Salmon. Bien sûr, les contacts avec lui étaient comptés pour le débutant. Une personne clé, plus modeste dans la hiérarchie, dirigeait les cheffes de produits, toutes de jeunes femmes qui appelaient leur patronne « la mère supérieure du couvent ». Elle avait “patronyme – piquant hasard – Lemoine (prénom : Clémence). C’est avec elle que j’essayai de comprendre ce qui faisait le succès d’un parfum. « Déjà, le nom ! » fut sa réaction. Y en avait-il un qui incarnait la perfection ? Oui, me répondit-elle, Ma Griffe, un parfum de la maison Carven. L’explication pourrait entrer dans un dictionnaire comme exemple de paradoxe. En portant son parfum et en frottant sa peau à celle de son amant, la femme souhaite que celui-ci se souvienne d’elle, de ses tendresses, qu’il porte leur trace. Mais il fallait aussi que le parfum lui rappelle les morsures de l’amour. Qu’il lui inocule l’intranquillité. Un amour sans blessure ni chagrin, vous n’y pensez pas !

Telle est ma relation à Istanbul : passionnelle, admirative, charnelle, celle que j’aurais entretenue avec une femme qui m’aurait pris dans ses bras, aimé au-delà des mots, fait connaître mille plaisirs, et qui m’aurait, quelquefois, mordu au sang.

Ainsi je quitte ce texte, de la même manière que je quitte Istanbul à chacun de mes retours. Griffé. Et terriblement amoureux.

 

Mirosul timpului

Marshall McLuhan

Să înțelegem media. Extensiile omului

(1964)

traducere de Ovidiu George Vitan

Curtea Veche Publishing, București, 2011, p. 200

 

Simțul integral al timpului este cel exprimat în culturile chineză și japoneză. Până la sosirea misionarilor în secolul al XVII-lea și introducerea ceasurilor mecanice, chinezii și japonezii măsuraseră timpul, vreme de mii de ani, cu ajutorul gradațiilor bețigașelor parfumate care ardeau. Nu numai orele și zilele, dar chiar și anotimpurile și semnele zodiacale erau indicate simultan printr-o succesiune de mirosuri atent ordonate. Simțul olfactiv, considerat de multă vreme rădăcina memoriei și baza unificatoare a individualității, a ieșit din nou în prim-plan în experiențele lui Wilder Penfield. În timpul chirurgiei pe creier, stimularea electrică a țesutului creierului a trezit la viață amintiri ale pacienților. Aceste evocări erau dominate și unificate de arome și mirosuri unice  care structurau experiențele trecute. Mirosul nu este numai cel mai subtil și mai delicat dintre simțurile umane; el este, de asemenea, și cel mai reprezentativ prin faptul că implică întreg sistemul senzorial al omului mai mult decât oricare alt simț. Nu e de mirare, în aceste condiții, că societățile puternic alfabetizate iau măsuri pentru reducerea și eliminarea mirosurilor din mediul înconjurător. Mirosul corporal, semnătura unică și declarația individualității umane, este o sintagmă dezagreabilă pentru societățile alfabetizate. Mirosul este mult prea intim pentru obiceiurile noastre de detașare și atenție specializată. Societățile care măsurau timpul prin mirosuri tindeau să fie coezive și unificate atât de profund, încât să reziste la orice schimbare.

(cap. „Ceasurile: mirosul timpului”)

 

Câte amintiri și senzații încap într-o sticlă: Mémoire d’Une Odeur

Un text de Anca Zaharia

 

Avem două imagini care, fără să fie legate în vreun fel, se suprapun în memoria mea afectivă și dau naștere unei stări de bine de neexplicat pentru altcineva și care rămâne un mister chiar și pentru propria persoană.

Prima imagine: mirosul bunicii în cea mai tânără versiune pe care mi-o amintesc, probabil avea peste 60 de ani, felul în care „se gătea” ca să plece la oraș, același miros ca al prietenelor ei, la care mă lua uneori în vizită. Aici eram martora discuțiilor care mă depășeau deasupra ceștilor de cafea și a paharelor în care nici acum nu știu ce alcool era, dar credeam că-l recunosc într-un fel când primeam bomboane de ciocolată cu umplutură cremoasă și înțepătoare, care îmi tăia respirația și mă făcea să mă gândesc, poate greșit, la plante aromate fermentate și transformate în ceea ce beau adultele de lângă mine, fascinante în mica lor lume exclusiv feminină cât un univers, cu chipuri pe care sclipea lumina filtrată verzui de vitraliile ușii de la intrarea în casa uriașă a mătușii.

A doua imagine: un drum de sute de kilometri pe care-l fac într-un microbuz care trebuie să traverseze țara, sunt mai singură decât am fost vreodată și mă obsedează frântura dintr-o melodie pe care am prins-o întâmplător la radio chiar înainte să urc. Îmi descarc Spotify, fac abonament pe loc, mă străduiesc să-mi amintesc câteva versuri, ca să găsesc piesa pe care o auzisem pentru prima dată, In this world is just us, abia atunci îl descopăr și pe Harry Styles, starul copilăros și fluid adorat de o lume dezghețată moral, și-ascult As It Was pe repeat până ajung la destinație, multe ore mai târziu. Pe toate aceste fapte concrete, obiective, se suprapune aroma ierbii care se usucă pe marginea drumurilor șerpuitoare, cu miros când aspru, uscat, pe zonele de câmpie, când aproape umed și ploios, la munte.

Poate că, din tot ce-am scris până acum, o singură idee ar trebui să rămână: mușețel. Misterios și transparent, umed-uscat și vindecător, fresh și călduros în același timp, floral și ierbos. Mușețel.

Tot întâmplător am văzut, de curând, sticla parfumului Mémoire d’Une Odeur de la Gucci. Deși nu reclama cu Harry Styles, ci designul sticlei, zărită preț de câteva secunde, a redeșteptat în mine exact aceste amintiri de mai sus: bunica gătită de oraș și cafelele cu prietenele ei, drumul meu parcă nesfârșit, mirosul concret al unor amintiri dureroase și perfecte în intangibilitatea lor din vremuri în care viața părea statică și imposibilă în alte condiții.

Așa că am început să citesc despre Mémoire d’Une Odeur, am descoperit reclama cu Harry Styles, am bifat tot ce-mi imaginasem despre această apă de parfum: culorile ambalajului punctat cu auriu, reflexiile sticlei verzi, notele de inimă lemnoase și baza de vanilie. Și l-am comandat pe loc, m-am bucurat că a și ajuns a doua zi, nu cred că aș fi rezistat așteptării dacă s-ar fi întins pe mai multe zile.

Nu știu dacă are de unde, dar eu simt și niște mentă, vag de tot, însă ador tonurile de debut, de mușețel roman, dar și felul în care se așază după câteva ore, când iasomia și moscul rămân totuși secundare, predominând notele lemnoase, de cedru și santal. Exact ca după o ploaie în miez de vară sau într-o zi călduroasă de toamnă, când picăturile se adăpostesc pe firele de iarbă încinse și dau naștere unei noi lumi, deopotrivă exclusivistă și accesibilă. Poate și dualitatea aceasta mă intrigă la Mémoire d’Une Odeur, îmbinarea nostalgică și moale a aromei subtile dulci cu tăria și concretețea lemnului.

Nu vreau să las impresia că vorbim despre un miros demodat sau „bătrânesc”, ci despre unul atemporal, arhaic și, totodată, mereu actual, poate tocmai din acest motiv, care scoate din mine și pune în valoare versiunea plină de încredere în sine, pe cea care duce sincronicitatea la limita aparențelor vrăjitoriei, iar traiul simplu îl condimentează cu excentricități aparent la întâmplare.

Mémoire d’Une Odeur e exact așa cum zice descrierea lui: nu e pentru femei sau bărbați, nici pentru o anumită categorie de vârstă. Dacă ar fi să identific în mine un filon olfactiv-afectiv unisex reprezentativ și la 2, și la 7, și la 32 de ani, atunci acela este, fără dubiu, Mémoire d’Une Odeur, declanșator susținut de amintiri și senzații verzi luminoase, cu irizații aurii.