Câte amintiri și senzații încap într-o sticlă: Mémoire d’Une Odeur

Un text de Anca Zaharia

 

Avem două imagini care, fără să fie legate în vreun fel, se suprapun în memoria mea afectivă și dau naștere unei stări de bine de neexplicat pentru altcineva și care rămâne un mister chiar și pentru propria persoană.

Prima imagine: mirosul bunicii în cea mai tânără versiune pe care mi-o amintesc, probabil avea peste 60 de ani, felul în care „se gătea” ca să plece la oraș, același miros ca al prietenelor ei, la care mă lua uneori în vizită. Aici eram martora discuțiilor care mă depășeau deasupra ceștilor de cafea și a paharelor în care nici acum nu știu ce alcool era, dar credeam că-l recunosc într-un fel când primeam bomboane de ciocolată cu umplutură cremoasă și înțepătoare, care îmi tăia respirația și mă făcea să mă gândesc, poate greșit, la plante aromate fermentate și transformate în ceea ce beau adultele de lângă mine, fascinante în mica lor lume exclusiv feminină cât un univers, cu chipuri pe care sclipea lumina filtrată verzui de vitraliile ușii de la intrarea în casa uriașă a mătușii.

A doua imagine: un drum de sute de kilometri pe care-l fac într-un microbuz care trebuie să traverseze țara, sunt mai singură decât am fost vreodată și mă obsedează frântura dintr-o melodie pe care am prins-o întâmplător la radio chiar înainte să urc. Îmi descarc Spotify, fac abonament pe loc, mă străduiesc să-mi amintesc câteva versuri, ca să găsesc piesa pe care o auzisem pentru prima dată, In this world is just us, abia atunci îl descopăr și pe Harry Styles, starul copilăros și fluid adorat de o lume dezghețată moral, și-ascult As It Was pe repeat până ajung la destinație, multe ore mai târziu. Pe toate aceste fapte concrete, obiective, se suprapune aroma ierbii care se usucă pe marginea drumurilor șerpuitoare, cu miros când aspru, uscat, pe zonele de câmpie, când aproape umed și ploios, la munte.

Poate că, din tot ce-am scris până acum, o singură idee ar trebui să rămână: mușețel. Misterios și transparent, umed-uscat și vindecător, fresh și călduros în același timp, floral și ierbos. Mușețel.

Tot întâmplător am văzut, de curând, sticla parfumului Mémoire d’Une Odeur de la Gucci. Deși nu reclama cu Harry Styles, ci designul sticlei, zărită preț de câteva secunde, a redeșteptat în mine exact aceste amintiri de mai sus: bunica gătită de oraș și cafelele cu prietenele ei, drumul meu parcă nesfârșit, mirosul concret al unor amintiri dureroase și perfecte în intangibilitatea lor din vremuri în care viața părea statică și imposibilă în alte condiții.

Așa că am început să citesc despre Mémoire d’Une Odeur, am descoperit reclama cu Harry Styles, am bifat tot ce-mi imaginasem despre această apă de parfum: culorile ambalajului punctat cu auriu, reflexiile sticlei verzi, notele de inimă lemnoase și baza de vanilie. Și l-am comandat pe loc, m-am bucurat că a și ajuns a doua zi, nu cred că aș fi rezistat așteptării dacă s-ar fi întins pe mai multe zile.

Nu știu dacă are de unde, dar eu simt și niște mentă, vag de tot, însă ador tonurile de debut, de mușețel roman, dar și felul în care se așază după câteva ore, când iasomia și moscul rămân totuși secundare, predominând notele lemnoase, de cedru și santal. Exact ca după o ploaie în miez de vară sau într-o zi călduroasă de toamnă, când picăturile se adăpostesc pe firele de iarbă încinse și dau naștere unei noi lumi, deopotrivă exclusivistă și accesibilă. Poate și dualitatea aceasta mă intrigă la Mémoire d’Une Odeur, îmbinarea nostalgică și moale a aromei subtile dulci cu tăria și concretețea lemnului.

Nu vreau să las impresia că vorbim despre un miros demodat sau „bătrânesc”, ci despre unul atemporal, arhaic și, totodată, mereu actual, poate tocmai din acest motiv, care scoate din mine și pune în valoare versiunea plină de încredere în sine, pe cea care duce sincronicitatea la limita aparențelor vrăjitoriei, iar traiul simplu îl condimentează cu excentricități aparent la întâmplare.

Mémoire d’Une Odeur e exact așa cum zice descrierea lui: nu e pentru femei sau bărbați, nici pentru o anumită categorie de vârstă. Dacă ar fi să identific în mine un filon olfactiv-afectiv unisex reprezentativ și la 2, și la 7, și la 32 de ani, atunci acela este, fără dubiu, Mémoire d’Une Odeur, declanșator susținut de amintiri și senzații verzi luminoase, cu irizații aurii.