Peter de Cupere (n. 1970, Belgia) este unul dintre cei mai cunoscuți artiști care recurg la mirosuri pentru a se exprima. Totodată, se numără și printre puținii artiști olfactivi care încearcă să-și teoretizeze demersul artistic, un fapt necesar în contextul unei estetici nevoite să-și împrospăteze bagajul conceptual, date fiind tot mai numeroasele și mai diversele „opere” și mijloace de expresie care râvnesc la titlul de artă (olfactivă).
În 2014, la 101 ani de la manifestul pictorului italian Carlo Carrà, „La Pittura dei suoni, rumori e odori”* (inclus de noi în antologia Osmé**), Peter de Cupere scrie un manifest al artei olfactive, pe care îl semnează cu o cerneală impregnată cu propriul miros. Manifestul, expus în cadrul câtorva expoziții, propune o terminologie interesantă (cu „-ism” în coadă, cum îi stă bine oricărui concept), menită a face un pic de ordine în câmpul pestriț al artei olfactive. Explicațiile artistului îmi par destul de confuze și fluide conceptual, însă e de apreciat efortul de a teoretiza un domeniu (arta olfactivă) la fel de fluid ca mirosul însuși.
— Olfactism – pentru orice tip de artă în care mirosul este folosit ca mediu, este inclus în lucrare sau constituie el însuși lucrarea de artă. Nu sunt excluse nici reprezentările vizuale, cu condiția însă de a fi implicate concepte olfactive sau opere de artă în care mirosul este context sau oferă context.
Olfactismul este divizat, la rândul lui, în două concepte:
— Olfactionism – imposibil de tradus în română, date fiind cele două idei-cheie pe care le cuprinde termenul și care sunt fundamentale pentru de Cupere: fact și action. Mirosul poate fi atât un fapt (punctul de pornire sau contextul operei de artă), cât și o acțiune (experiența propriu-zisă, actul reflexiv, răspunsul declanșat de un fapt).
— Olfactorism – și el imposibil de tradus, fiindcă include două concepte esențiale: factor și actor. Termenul este folosit, de obicei, în legătură cu operele de artă care constă doar din mirosuri sau din mirosuri în combinație cu forme, culori, contraste, lumini etc.; cu alte cuvinte, pentru opere în care mirosul este actorul principal.
Pentru a preîntâmpina orice confuzie, ne spune de Cupere, termenul olfactism poate fi folosit drept descriere generală, iar subdiviziunile lui – olfactionism și olfactorism –, doar în cazurile în care se dorește a fi făcută o distincție între operele de artă olfactivă.
Peter de Cupere introduce un nou termen cu scopul de a clasifica mirosurile care nu se încadrează sub eticheta olfactism, olfactionism sau olfactorism: olfacturism (olfactourism). Acesta cuprinde toate manifestările nonartistice ale mirosurilor: mirosuri ilustrative, ca suport pentru imagine/ desen, mirosuri comerciale, mirosuri ambientale, aromaterapie, comunicare olfactivă, artizanat sau mixaje olfactive pentru festivaluri, petreceri, discoteci etc.
Ca orice clasificare – mai ales a mirosurilor, atât de fluide și greu de conceptualizat –, și aceasta, a lui Peter de Cupere, are o doză substanțială de subiectivitate, putând, deci, suferi rectificări/ îmbunătățiri. Este însă un punct de pornire și are avantajul de a veni de la un „practician” din domeniul artei olfactive.
__________
* „Pictura sunetelor, zgomotelor și mirosurilor” (1913), inclus în I Manifesti del futurismo, Edizioni di Lacerba, Florența, 1914, pp. 156-157.
** Vedeți, de asemenea, în antologia Osmé și manifestul parfumierului și artistului olfactiv Christophe Laudamiel.
Manifestul poate fi citit în întregime aici.
***
Pentru mai multe informații despre Peter de Cupere:
No comments:
Post a Comment