Că universul parfumeriei este unul misterios, plin de iluzii și amăgiri, nu e o revelație pentru nimeni. Parfumurile promit cele mai irealizabile împliniri de sine, identități ideale sau evadări din cotidian, parfumierii țin cu dinții de secretul formulelor pe care le scriu, ceea ce face ca lista ingredientelor de pe cutiile parfumurilor să fie o păsărească irelevantă, dar nu stă în calea clonării parfumurilor celebre, în fine, o lume cu propriile legi și cutume, mai mult sau mai puțin transparente pentru ochiul profanului. Cochetând cu boema artistică, dar fiind o industrie în toată regula, cu venituri de milioane de dolari/ euro anual, parfumeria nu e mai ferită decât alte industrii de fraude. Cele mai multe rămân ascunse pentru totdeauna, însă din când în când câte un spirit curios își bagă nasul unde nu trebuie, răscolește arhivele, pune întrebările relevante și, în cele din urmă, scoate la iveală schelete. Iar atunci nu mai e nici o îndoială: clar, s-a comis o crimă.
Construită aproape ca un roman polițist, cartea lui Gabe Oppenheim, The Ghost Perfumer, publicată independent în decembrie 2021, spune din subtitlu care sunt pistele pe care trebuie să pornească detectivul pentru a descoperi autorul „crimei”: Creed, Lies, & the Scent of the Century. În centrul atenției publicului, dar și a autorului cărții se află figura lui Olivier Creed, proprietarul din tată în fiu al brandului Creed, unul dintre cele mai scumpe de pe piață și cu un pedigri impresionant, care își ia ca punct de pornire anul 1760. Dacă obiectul prim al acestei afaceri de familie a fost croitoria masculină, pe parcurs i s-a adăugat parfumeria fină, care a lăsat cu totul în umbră preocupările dintâi. Și e de înțeles: câștigurile sunt enorme în industria parfumului, așa că de ce să se rateze o sursă extrem de profitabilă?! Cât de profitabilă a fost toată afacerea o dovedește, de altfel, și vânzarea acesteia în 2020, pentru suma de 1 bilion de dolari.
Dar ce ascunde toată această poveste de succes? O fraudă de zile mari, care are în centrul ei o altă poveste, și ea de succes, numai că a altcuiva: a parfumierului Pierre Bourdon, creatorul, printre altele, al unor parfumuri celebre: Kouros (Yves Saint Laurent, 1981), Cool Water (Davidoff, 1988), Féminité du Bois (Shiseido, 1992), Dolce Vita (Dior, 1994), French Lover (Frédéric Malle, 2007). Și încă unul, deși nu e celebru, dar parcă e o trimitere ironică la destinul acestui parfumier și la titlul cărții: Ghost Man (Ghost, 2004). Și aici intervine pe fir o dramă personală, cu iz psihanalitic – prea psihanalitic, aș spune, pentru că nu pare o explicație suficientă: dată fiind relația problematică dintre tată (René Bourdon, managing director al casei Dior) și fiu, Pierre Bourdon, acesta din urmă se alege cu un complex de inferioritate și cu o nesiguranță care îl vor urmări toată viața, subminându-i deciziile.
Visând să creeze măcar un parfum pentru casa Dior, pentru a-i demonstra tatălui cât de meritos este, fiul își desconsideră munca și, ori de câte ori eșuează în a-și vedea câștigătoare formulele la sesiunile de briefing ale unor companii însemnate, cedează cântecului de sirenă al lui Olivier Creed, un vânător perfid al vulnerabilități altora și, în special, al vulnerabilității lui Pierre Bourdon. Astfel, se creează un lanț al slăbiciunilor – psihanalizat, cred, prea insistent de autorul cărții – care va duce la crearea unor capodopere olfactive al căror adevărat autor va fi ținut secret. Căci, da, oricine deschide site-ul Creed descoperă că Olivier Creed își asumă titlul de master perfumer și, deci, crearea tuturor parfumurilor casei Creed – atunci când acestea nu-i sunt atribuite fiului său, Erwin. Fapt ce face și mai șocante trasarea unei tradiții în domeniul parfumeriei cu mult înainte ca Olivier Creed să fi venit pe lume, precum și asocierea unor parfumuri moderne cu personalități din trecut, care, chipurile, le-au folosit. Dacă Pierre Bourdon pare să aibă niște daddy issues, Olivier Creed sigur e de închis într-un cuib de cuci. Oricum, amândoi par să se înscrie într-o patologie: Pierre, cu naivitatea lui bolnăvicioasă (că îți vine să strigi în timp ce parcurgi cartea: omule, dar cât de naiv poți fi?!), Olivier, cu mitomania lui la fel de bolnăvicioasă.
Dar nu vă mai țin mult de vorbă cu rezumarea acestei povești destul de întortocheate și vă îndemn s-o citiți cap-coadă. Eu am citit-o cu sufletul la gură, ca pe un roman polițist – pentru că da, îți vine să suni la Poliție! O carte alertă, scrisă cu șarm și bine documentată. Cât este adevăr și cât este fals veți judeca și singuri. Oricum, îți lasă un gust tare amar.
Pagina cărții:
https://www.theghostperfumer.com
Interviu cu autorul, realizat de Elena Cvjetkovic pentru site-ul „The Plum Girl”:
https://theplumgirl.com/the-ghost-perfumer-gabe-oppenheim-interview/
No comments:
Post a Comment