Un articol de Mădălina Diaconu
Observator cultural 777, 2015
Observator cultural 777, 2015
În toamna anului 2012, se inaugura, la Museum of Arts and Design din New York, expoziţia The Art of Scent 1889-2012, prezentată la vremea respectivă, în mod exagerat, drept prima recunoaştere a parfumului drept mediu al unei creaţii artistice originale. Expoziţia de la Museum Tinguely din Basel, intitulată Belle Haleine. Der Duft der Kunst. The Scent of Art, promite prin sub – titlul ei, să ofere o replică la expoziţia de atunci, concentrîndu-se de această dată asupra dimensiunii olfactive din artele plastice. Expoziţia din Basel trece însă de statutul secundar al unei simple replici, curatoarea Annja Müller-Alsbach şi directorul muzeului, Roland Wetzel, ambiţionînd să ofere o privire de ansamblu asupra posibilităţilor de tematizare a olfactivităţii în artă, cu accent pe arta contemporană. Specificul exponatelor, în mare parte instalaţii cu o „răsuflare“ proprie, a făcut necesar un aranjament expoziţional special, prin compartimentarea în nişe izolatoare a spaţiului generos de la parter şi subsol. În plus, aspectul de white cube al muzeului de artă modernă îşi găseşte, în cazul de faţă, o deplină justificare, neutralitatea vizuală urmărind să faciliteze concentrarea asupra unui mod de percepţie reputat drept subtil. De asemenea, parcursul expoziţional a fost grupat tematic în secţiuni dedicate memoriei olfactive, adulmecării mirosurilor care sînt de aşteptat conform descrierilor artiştilor, dar nu şi uşor detectabile, inspiraţiei şi expiraţiei, manipulării, mirosurilor corporale, ale naturii şi, în fine, subiectivităţii radicale în aprecierea mirosurilor. Şi chiar dacă tipologia surprinde aspecte esenţiale ale olfacţiei, repartizarea corespunzătoare a lucrărilor rămîne doar o tentativă de sistematizare a unui domeniu prin excelenţă difuz, dacă nu anarhic; mai mult, exponatele transgresează de regulă corelările univoce. Să urmărim, de aceea, mai degrabă strategiile de tematizare artistică a mirosurilor, cu exemplificări corespunzătoare luate din expoziţia de faţă.
>>> citiți continuarea pe site-ul revistei Observator cultural
No comments:
Post a Comment