Artă olfactivă

 Articol publicat în numărul 1197 al revistei Observator cultural.

În articolul din numărul 1195 spuneam că literatura este unul dintre dispozitivele cele mai adaptare transcrierii naturii mirosurilor. Arta contemporană, tinzând tot mai mult spre plurisenzorialitate, începe însă a concura această prerogativă. În rândurile de mai jos, prezentăm câteva exemple de creații artistice elaborate pe marginea unui corp care se străduiește să se elibereze de text și de stereotipurile perpetuate de acesta, pentru a exista de sine stătător, dezvăluindu-și complexitatea senzorială. Iar marele atu al olfacției se arată a fi, încă o dată, forța ei mnemonică și evocatoare, pe care discursul artistic contemporan o explorează și o exploatează, prin apropriere sau delimitare de ea.

Clara Ursitti, prin creația sa Eau Claire, expusă la Mercer Union din Toronto, Canada, în 1993, oferă o replică olfactivă a propriului trup, un trup lichid îmbuteliat într-un flacon din sticlă realizată manual. În esența închisă în trupul de sticlă, pe care este gravat numele operei cu o referință clară la numele artistei, sunt distilate mirosurile unui trup feminin viu, inclusiv cele ale secrețiilor lui vaginale. Tot Ursitti este autoarea seriei de autoportrete olfactive Self-Portraits in Scent (1994), al căror material sunt mirosurile prelevate din diverse zone ale propriului corp. În 2013, artista Claudia Vogel, în colaborare cu parfumierul Andreas Wilhelm, realizează, sub titlul Concrete 2,3 g., un autoportret olfactiv al corpului său prin enfleurage, o tehnică folosită în parfumerie pentru extracția moleculelor odorante din florile prea delicate pentru a fi supuse distilării. Aceeași tehnică fusese folosită, cu un an înainte, și de artista poloneză Martynka Wawrzyniak, care, cu ajutorul parfumierului Yann Vasnier, a „expus“ în expoziția Smell Me buchetul olfactiv obținut din transpirația, lacrimile și părul propriului corp. În toate aceste lucrări, corpul artistelor este absent, iar lui i se substituie mirosurile, care dobândesc o corporalitate și o prezență grăitoare, recăpătându-și forța de semnificant, în ciuda imaterialității lor.

Mirosul artei, esența ei, este de găsit în mirosul corpului uman, mediul său cel mai direct și mai sensibil, așa cum o arată proiectul din 2008 al artistei japoneze Maki Ueda, 7 Smells, prin care este distilat un parfum – destinat vânzării – din transpirația impregnată în costumele unor dansatori. Inspirat de aceeași idee, un alt artist olfactiv, Peter de Cupere, imaginează un costum din plastic cu tuburi, prin care este captat mirosul de transpirație al celor cinci dansatori din performance-ul Sweat imaginat și coregrafiat de Jan Fabre*. Înainte de spectacol, fiecare dansator consumă un fel de mâncare, care, astfel, se va distila în transpirație în timpul performance-ului. Tot Peter de Cupere este cel care scrie în 2013, la o sută de ani de la publicarea manifestului futurist al lui Carlo Carrà, La pittura dei suoni, rumori e odori, un nou manifest al artei olfactive și îl semnează cu propriul miros, alăturându-i, în cadrul expozițiilor, o sticluță cu secreții distilate timp de doi ani, gest ce suprapune peste corpul textual mirosul unui corp real, cel al artistului. Trebuie însă remarcat faptul că, în afara cadrului expozițional, textul rămâne ceea ce este: un semn grafic inodor, adresat exclusiv privirii și având doar o potențială forță evocatoare olfactiv.

Colectarea mirosurilor corporale din proiectul lui Peter de Cupere nu este departe de The Smell of Fear and the Fear of Smell, instalație concepută de artista norvegiană Sissel Tolaas, care a „colecționat“ de la douăzeci de oameni din diferite regiuni ale lumii mirosul de transpirație produsă în momente de anxietate. Moleculele odorante ale transpirației au fost reproduse și încapsulate cu ajutorul nanotehnologiei și aplicate pe pereții unei galerii de la Massachusetts Institute of Technology, unde mirosurile și trupurile semnificate sunt juxtapuse într-o narațiune continuă. 

Corpul și mirosurile sale își recuperează materialitatea, devenind spectacol, și în performance-urile artistei Paola Daniele, Still life with human bodies and menstrual blood, din 2015, sau Credo in Unam, prezentat la Jerk Off Festival de la Paris, în 2016. Sângele de pe veșmântul alb invadează percepția spectatorilor și prin intermediul mirosului care este difuzat în sală, devenind scriitură olfactivă. Ambiguitatea interpretării sângelui (sângele lui Hristos, venerat, și sângele menstrual, discreditat) poate fi citită olfactiv într-un alt performanceal aceleiași artiste – Tears, din 2016 –, în care Daniele folosește, în loc de cerneală, propriul sânge menstrual, pentru a scrie scrisori odorante, mesajul fiind acela al libertății. În toate lucrările artistei, mirosul sângelui menstrual constituie una dintre componentele principale ale discursului artistic, contribuind hotărâtor la impactul operei asupra spectatorilor.

Trupul și mirosurile lui au fost puse în scenă – sau expuse ca obiect artistic – și de către artistul columbian Oswaldo Maciá, care, în 2009, prezintă sculptura olfactivă intitulată Ten Notes for a Human Symphony la Bienala de Artă Contemporană de la Salonic. Pentru realizarea acestei lucrări, artistul a colectat păr de la diverse persoane din întreaga lume, iar cu ajutorul tehnologiei head-space a obținut zece tipuri de mirosuri care, în cadrul expoziției, sunt pulverizate printr-un mecanism fixat deasupra unor panouri textile dispuse circular; mișcarea panourilor ajută la dispersarea mirosurilor, creându-se astfel o simfonie de mirosuri umane.

În toate aceste exemple, corpul se străduiește să-și (re)dobândească materialitatea prin exhibarea mirosurilor specifice, dar încă nu este complet desprins de text, care, cel mai adesea, este socotit necesar explicitării intențiilor artistice (prin cataloage, broșuri, site-uri, legende ale exponatelor etc.).

_________

* Tot Peter de Cupere este autorul unei alte lucrări olfactive prezentate în 2014, The Deflowering, prin care sunt exhibate mirosuri intime sub forma unei statui de gheață a Fecioarei Maria, confecționată din apa în care au fost distilate secreții vaginale: „când atingi lichidul topit, mirosul vaginal inițial îți rămâne pe deget multă vreme“ (sursă: site-ul artistului www.peterdecupere.net).