Andrei Oișteanu ✎ „Narcotice în cultura română”

 #Antologie 

 

...regina Maria a României se abandona din tinereţe narcozei provocate de mirosul de crini. În 1912, ea a debutat literar publicând în engleză volumul The Lily of Life (ediţia românească: Crinul vieţii, Socec, Bucureşti, 1913). Regina se înconjura peste tot de mari buchete de crini, florile ei preferate – în saloane, în dormitor, în grădinile palatelor. În grădina dinspre malul Mării Negre a Palatului de la Balcic, de exemplu, exista la loc de cinste „Aleea cu crini regali”. Flori de crini sunt reprezentate în lucrarea majolică de pe peretele Fântânii de argint, în frescele capelei Stella Maris, precum şi în tablourile pictate de ea. Sunt tablouri reprezentând mai ales crini şi maci, care au fost expuse la expoziţiile Societăţii Tinerimea Artistică, iar azi sunt păstrate la Palatul Pelişor de la Sinaia.

Regina Maria a fost percepută ca fiind oarecum dependentă de mirosul florilor. „Balcicul avea să devină locul de refugiu favorit al Mariei – scrie Hannah Pakula despre cea pe care a numit‐o «ultima romantică» –, unde ea putea da frâu liber pasiunii sale pentru crini şi trandafiri, nemţişori şi nalbe de grădină… Petrecea acolo cât mai mult timp în lunile călduroase, sosind la timp pentru a vedea înflorind primele flori de primăvară şi întorcându‐se să mai vadă ultimii trandafiri de toamnă. Maria plantase şi înainte grădini, dar nici una într‐o climă atât de temperată; ea întâmpina cu uimire fiecare nouă paradă florală şi era necăjită dacă îndatoririle publice o reţineau în oraş în plin sezon al florilor” (558, p. 135). Regina a murit în 1938, având în pregătire „o carte despre flori”.

— Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Polirom, Iași, 2014, pp. 220-221