Un text de Silvia Andrei
Dacă v-aș întreba care este mirosul preferat din sfera rechizitelor, ce ați răspunde? Un mini-sondaj printre prieteni a avut rezultate previzibile, deși nu mai puțin încântătoare: Pelicanol, cerneală, manualele noi. Dar nimeni nu a menționat creioanele colorate.
Probabil că nu mirosul e primul lucru la care vă gândiți atunci când auziți de creioane colorate. Dar, pentru mine, efectul este garantat. Nu mă transportă în timp, ci mă ancorează în prezent și într-o veritabilă stare de flux, atât de satisfăcătoare. E un miros compus din două extreme: pe de-o parte, izul puternic, dominant, pregnant, îndrăzneț, câteodată amărui, prin excelență chimic, al miezului colorat; pe de altă parte, mireasma discretă, naturală, curată și caldă a lemnului care îmbracă mina. Împreună, dau naștere unuia dintre cele mai fermecătoare și mai liniștitoare mirosuri, o aromă care promite stare de bine, plăcere, după-amiezi și seri în care timpul își pierde însemnătatea.
Așa cum alții își petrec timpul în magazine cu haine, eu ador magazinele pentru artiști înșiruite pe Calea Griviței din București, profitând de vadul promis de vecinătatea cu Academia de Arte. Nu o fi Calea Griviței la fel de pitorească precum galeria Hanul cu Tei și buticurile sale cu ștaif, însă de acolo îmi pot lua „doza”, iar altceva nu contează. Am vreo patru magazine preferate; când am timp, le iau pe toate la rând. Cum intru pe ușă, mă îndrept direct spre standurile cu creioane colorate vândute la bucată. Nu știu cât timp petrec în fața standurilor, inspirând atât de adânc și des, încât uneori mi se pare că amețesc. Merg la magazin înarmată cu o listă de creioane pe care deja le dețin și niște bucăți de hârtie pe care îmi notez numele sau numărul celor pe care le voi achiziționa când se va îngrășa contul din bancă. Iau câte un creion, îl miros discret, îl testez pe hârtie, îl miros din nou… Acasă, le miros așa cum alții miros un trabuc de calitate. La magazin, încerc să nu-mi dau „viciul” de gol, dar am surprins în câteva rânduri niște căutături curioase în ochii celorlalți cumpărători, precum și expresii preocupate și încruntate pe chipul vânzătorilor, care intră la bănuieli când văd o femeie în toată firea țintuită de ceva timp în fața vreunui stand, cu o privire pierdută și fascinată. De fiecare dată, îmi fac ordine în rucsac înainte să merg „în pelerinaj”, căci mă aștept să fiu oprită de vreun body-guard zelos care o să-mi ceară să-mi deșert tot calabalâcul în văzul cumpărătorilor.
© Mirco Mara / L. Cornelissen & Son / Google Maps
Recunosc: e grav, oameni buni! Nu fac incursiunile astea prea des, pentru că niciodată nu plec cu mâna goală de-acolo. Și costă. Întotdeauna îmi mai iese în cale și vreun top de hârtie de bumbac, vreo pensulă sau câteva godete de acuarele.
De-a lungul vremii, am adunat o colecție care se tot mărește. Deja am donat unele creioane cumpărate din librării și hipermarketuri, fiindcă nu mai satisfac exigențele unui nas versat. Nu mă mai mulțumește Bic, nuuuu! Eu caut cel puțin Staedtler sau Koh-I-Noor, dar mai ales gamele Albrecht Dürer și Polychromos de la Faber-Castell și gamele Coloursoft, Inktense și Lightfast de la Derwent. De ceva timp, am pus nasul și ochii pe gama Luminance de la Caran d’Ache. Îmi e teamă pentru portofelul meu, aflat deja într-o fază avansată de inaniție!
Probabil că vă întrebați ce fac eu cu atâtea creioane sau dacă am talent la desen. Talent nu am, dar sunt încăpățânată și-mi place să mă joc cu forme și culori. Perseverez și cu acuarelele, mai nou și cu guașele acrilice, dar asta e alt capitol. În principal, colorez. Da, am cărți de colorat pentru „oameni mari” și colorez cu multă încântare. Altfel, sunt tot felul de tutoriale și cursuri din care mai învăț câte ceva.
Sunt foarte egoistă când e vorba de creioanele mele. De fiecare dată când vin în vizită rude sau prietene cu copii, dosesc creioanele „alea bune”. Nu risc să fie găsite de vreun copilaș curios! Bănuiesc că aș fi în stare să mă iau la trântă cu oricine pentru a-mi salva odoarele.
Nu intru aici în toate minunile evocate de numele creioanelor; o asemenea temă ar merita dezvoltată pe larg într-un articol separat. Dar imaginați-vă: Vanilla, Saffron, Tangerine, Lavender, Mint, Ginger, Fern, Amber, Chocolate, Baked Earth, Shiraz, Green Grass, Primrose…
Îmi păstrez creioanele într-o cutie închisă, pentru că îmi place senzația copleșitoare pe care o simt atunci când deschid cutia și le miros „buchetul”. Și de fiecare dată, parcă le miros pentru întâia oară. Minele, cu diversitatea lor de consistențe și texturi, cu amestecul de pigmenți și ceară sau ulei, par meșteșugite de un alchimist. Ele sunt „sufletul” creioanelor. Asemenea creații nu ar putea fi lăsate fără un corp, un veștmânt solid pe măsura lor, dar care să nu le fure din splendoare. Iar lemnul de esență moale este cel mai potrivit. Gamele premium – Luminance de la Caran d’Ache și Albrecht Dürer de la Faber Castell – sunt răsfățate cu lemn de cedru, care se ascute cel mai ușor, gamele mai puțin pretențioase, cum ar fi Goldfaber de la Faber Castell, se mulțumesc cu lemnul de pin, iar gamele pentru școlari folosesc și lemn de esență mai tare, cum ar fi plopul.
Iar când vreun creion se cere ascuțit… urmează un adevărat ritual, un eveniment olfactiv în sine. Parcă niciodată nu emană un parfum mai puternic! O ascuțitoare electrică ar fi o adevărată erezie! Resturile sunt prețioase; pulberea de mină și fâșiile subțiri și ondulate de lemn ajung în niște boluri; le păstrez pe birou și pe măsuța de cafea așa cum alții păstrează bolurile cu pot-pourri.
© Silvia Andrei
La final, ca și în articolul trecut, vă las câteva parfumuri „la temă”, potrivit forumiștilor pasionați de parfumuri.
Controversatul Molecule 01 de la Escentric Molecules, pe care îl ador, pare să fi reușit să transforme mirosul de creioane colorate într-o esență prețioasă:
https://www.fragrantica.com/perfume/Escentric-Molecules/Molecule-01-845.html
Pe lista de „testat cu prima ocazie” își mai fac loc încă două parfumuri care aduc aminte de mirosul creioanelor proaspăt ascuțite:
No comments:
Post a Comment