Monday, March 27, 2023

Nasi per l’arte

 

 
Palazzo Merulana, Rome  
Nᴀsɪ ᴘᴇʀ ʟ’ᴀʀᴛᴇ
 
25.03.2023 - 21.05.2023
a cocurated project by Joanna De Vos and Melania Rossi  
 
An encounter between works by Italian and Belgian artists, in two different paths but united by a single, intriguing, interpretation:  “nose for art”.
 
Everything is first perceived by the nose, everything is within the nose, the world is the nose.
— Excerpted from Italo Calvino’s “The Name, The Nose”  
 
From Saturday March 25th, Palazzo Merulana, in synergy with Fondazione Elena and Claudio Cerasi and CoopCulture, invites its visitors to the exhibition“Nasi per l’arte”, conceived and curated by Joanna De Vos and Melania Rossi. Until May 21 st, a selection of more than 50 works will connect Italian and Belgian art in an original, playful, unexpected way, according to an unusual fil rouge: the nose!    
 
 

 

 

Wednesday, March 22, 2023

Odă creioanelor colorate

Un text de Silvia Andrei 

 

 

Dacă v-aș întreba care este mirosul preferat din sfera rechizitelor, ce ați răspunde? Un mini-sondaj printre prieteni a avut rezultate previzibile, deși nu mai puțin încântătoare: Pelicanol, cerneală, manualele noi. Dar nimeni nu a menționat creioanele colorate.

Probabil că nu mirosul e primul lucru la care vă gândiți atunci când auziți de creioane colorate. Dar, pentru mine, efectul este garantat. Nu mă transportă în timp, ci mă ancorează în prezent și într-o veritabilă stare de flux, atât de satisfăcătoare. E un miros compus din două extreme: pe de-o parte, izul puternic, dominant, pregnant, îndrăzneț, câteodată amărui, prin excelență chimic, al miezului colorat; pe de altă parte, mireasma discretă, naturală, curată și caldă a lemnului care îmbracă mina. Împreună, dau naștere unuia dintre cele mai fermecătoare și mai liniștitoare mirosuri, o aromă care promite stare de bine, plăcere, după-amiezi și seri în care timpul își pierde însemnătatea.

 

 

Așa cum alții își petrec timpul în magazine cu haine, eu ador magazinele pentru artiști înșiruite pe Calea Griviței din București, profitând de vadul promis de vecinătatea cu Academia de Arte. Nu o fi Calea Griviței la fel de pitorească precum galeria Hanul cu Tei și buticurile sale cu ștaif, însă de acolo îmi pot lua „doza”, iar altceva nu contează. Am vreo patru magazine preferate; când am timp, le iau pe toate la rând. Cum intru pe ușă, mă îndrept direct spre standurile cu creioane colorate vândute la bucată. Nu știu cât timp petrec în fața standurilor, inspirând atât de adânc și des, încât uneori mi se pare că amețesc. Merg la magazin înarmată cu o listă de creioane pe care deja le dețin și niște bucăți de hârtie pe care îmi notez numele sau numărul celor pe care le voi achiziționa când se va îngrășa contul din bancă. Iau câte un creion, îl miros discret, îl testez pe hârtie, îl miros din nou… Acasă, le miros așa cum alții miros un trabuc de calitate. La magazin, încerc să nu-mi dau „viciul” de gol, dar am surprins în câteva rânduri niște căutături curioase în ochii celorlalți cumpărători, precum și expresii preocupate și încruntate pe chipul vânzătorilor, care intră la bănuieli când văd o femeie în toată firea țintuită de ceva timp în fața vreunui stand, cu o privire pierdută și fascinată. De fiecare dată, îmi fac ordine în rucsac înainte să merg „în pelerinaj”, căci mă aștept să fiu oprită de vreun body-guard zelos care o să-mi ceară să-mi deșert tot calabalâcul în văzul cumpărătorilor.

 

© Mirco Mara /  L. Cornelissen & Son / Google Maps

 

Recunosc: e grav, oameni buni! Nu fac incursiunile astea prea des, pentru că niciodată nu plec cu mâna goală de-acolo. Și costă. Întotdeauna îmi mai iese în cale și vreun top de hârtie de bumbac, vreo pensulă sau câteva godete de acuarele.

De-a lungul vremii, am adunat o colecție care se tot mărește. Deja am donat unele creioane cumpărate din librării și hipermarketuri, fiindcă nu mai satisfac exigențele unui nas versat. Nu mă mai mulțumește Bic, nuuuu! Eu caut cel puțin Staedtler sau Koh-I-Noor, dar mai ales gamele Albrecht Dürer și Polychromos de la Faber-Castell și gamele Coloursoft, Inktense și Lightfast de la Derwent. De ceva timp, am pus nasul și ochii pe gama Luminance de la Caran d’Ache. Îmi e teamă pentru portofelul meu, aflat deja într-o fază avansată de inaniție!

Probabil că vă întrebați ce fac eu cu atâtea creioane sau dacă am talent la desen. Talent nu am, dar sunt încăpățânată și-mi place să mă joc cu forme și culori. Perseverez și cu acuarelele, mai nou și cu guașele acrilice, dar asta e alt capitol. În principal, colorez. Da, am cărți de colorat pentru „oameni mari” și colorez cu multă încântare. Altfel, sunt tot felul de tutoriale și cursuri din care mai învăț câte ceva.

Sunt foarte egoistă când e vorba de creioanele mele. De fiecare dată când vin în vizită rude sau prietene cu copii, dosesc creioanele „alea bune”. Nu risc să fie găsite de vreun copilaș curios! Bănuiesc că aș fi în stare să mă iau la trântă cu oricine pentru a-mi salva odoarele.

Nu intru aici în toate minunile evocate de numele creioanelor; o asemenea temă ar merita dezvoltată pe larg într-un articol separat. Dar imaginați-vă: Vanilla, Saffron, Tangerine, Lavender, Mint, Ginger, Fern, Amber, Chocolate, Baked Earth, Shiraz, Green Grass, Primrose… 

Îmi păstrez creioanele într-o cutie închisă, pentru că îmi place senzația copleșitoare pe care o simt atunci când deschid cutia și le miros „buchetul”. Și de fiecare dată, parcă le miros pentru întâia oară. Minele, cu diversitatea lor de consistențe și texturi, cu amestecul de pigmenți și ceară sau ulei, par meșteșugite de un alchimist. Ele sunt „sufletul” creioanelor. Asemenea creații nu ar putea fi lăsate fără un corp, un veștmânt solid pe măsura lor, dar care să nu le fure din splendoare. Iar lemnul de esență moale este cel mai potrivit. Gamele premium – Luminance de la Caran d’Ache și Albrecht Dürer de la Faber Castell – sunt răsfățate cu lemn de cedru, care se ascute cel mai ușor, gamele mai puțin pretențioase, cum ar fi Goldfaber de la Faber Castell, se mulțumesc cu lemnul de pin, iar gamele pentru școlari folosesc și lemn de esență mai tare, cum ar fi plopul.

Iar când vreun creion se cere ascuțit… urmează un adevărat ritual, un eveniment olfactiv în sine. Parcă niciodată nu emană un parfum mai puternic! O ascuțitoare electrică ar fi o adevărată erezie! Resturile sunt prețioase; pulberea de mină și fâșiile subțiri și ondulate de lemn ajung în niște boluri; le păstrez pe birou și pe măsuța de cafea așa cum alții păstrează bolurile cu pot-pourri.

 

© Silvia Andrei

 

La final, ca și în articolul trecut, vă las câteva parfumuri „la temă”, potrivit forumiștilor pasionați de parfumuri.

Controversatul Molecule 01 de la Escentric Molecules, pe care îl ador, pare să fi reușit să transforme mirosul de creioane colorate într-o esență prețioasă:

https://www.fragrantica.com/perfume/Escentric-Molecules/Molecule-01-845.html

Pe lista de „testat cu prima ocazie” își mai fac loc încă două parfumuri care aduc aminte de mirosul creioanelor proaspăt ascuțite:

  1. https://www.fragrantica.com/perfume/L-Artisan-Parfumeur/Bois-Farine-1266.html
  2. https://www.fragrantica.com/perfume/Diptyque/Tam-Dao-Eau-de-Parfum-49104.html
  3. https://www.dshperfumes.com/shop/no-2-pencil-shavings/

Wednesday, March 8, 2023

Altă mâncare de pește

Un text de Silvia Andrei
 

 

© Ole Jensen, Dried fish (Plaice) or stockfish hanging on a line in the fresh sea air, Skagen, Denmark

 

Zilele trecute, în toiul unei șuete telefonice, interlocutoarea mea îmi spune, pe un ton indignat: „Pfffaaaiii, miroase a pește pe stradă!”. Nu a fost nevoie s-o văd ca să-mi dau seama că strâmbă din nas. Am auzit-o trăgând adânc aer în piept, de parcă se pregătea să se scufunde sub apă, și s-a grăbit să treacă de strada duhnitoare.

Am impresia că unii dintre voi au strâmbat deja din nas și și-au amintit de zilele în care se vedeau nevoiți să plece la școală sau la serviciu cu hainele „parfumate” mai mult sau mai puțin discret cu aroma peștelui prăjit, din pricina vreunei bucătărese entuziaste care uitase cu totul de hainele întinse la uscat.

Cât timp am locuit cu părinții, m-am numărat și eu, ocazional, printre nefericiții care, aerisindu-și cu disperare hainele, încercau – zadarnic – să alunge mirosurile vertebratelor acvatice gătite în fel și chip sau să mascheze mirosul cu tot soiul de combinații parfumate. Și, totuși, cuvintele rostite de prietena mea pe un ton îngrozit, ba chiar dezgustat, mi-au trezit alt fel de amintiri.

Pe mine m-au purtat înapoi în timp, în 2001, într-un orășel scandinav cu case galbene, pe străzile căruia mirosea a pește. Din ziua aia, primul lucru la care mă gândesc când simt izul respectiv este Skagen, iar prima senzație care mă încearcă este încântarea. Faptul ăsta ar merita să fie studiat de psihologi, pentru că Skagen a reușit să-mi scoată din minte amintirile anterioare (nu tocmai plăcute) legate de anumitul stimul olfactiv, instaurând în locul lor o senzație de bucurie pură. Desigur, sus-pomeniții psihologi ar afirma că totul se datorează neuroplasticității, însă, pentru mine, aceasta rămâne o întâmplare aproape magică.

Orașul în sine este fermecător. E cocoțat hăt, taman în vârful Jutlandei, și se laudă nu cu una, ci cu două mări, care și-au dat întâlnire tocmai sub ochii săi: Marea Baltică și Marea Nordului. Case galbene, acoperișuri cu țiglă cărămizie, portul, plaja lată, mărginită, pe o parte, de dune de nisip și ierburi, iar pe cealaltă, de apele cu culori schimbătoare… Pe scurt, o atmosferă idilică de sat scandinav de pescari. Desigur, peste toate astea domnesc mirosul de pește și o lumină aparte.

Despre lumina din Skagen s-a vorbit și s-a scris mult, motivul principal fiind o colonie de artiști, „pictorii de la Skagen”, care se reuneau acolo în fiecare vară, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, îndrăgostiți iremediabil de frumusețea peisajului, de lumina și atmosfera locului, dar și de traiul simplu al comunității. 

 

Peder Severin Krøyer, Dead skates, 1884


Peder Severin Krøyer, Summer evening on Skagen Sønderstrand, 1893

 

Mirosul orășelului însă nu a inspirat același entuziasm. Turiștii consemnează mirosul în notele lor de călătorie drept o prezență mai degrabă dezagreabilă. Căci, chiar dacă nu are o formă precisă, contur sau chip, este o prezență reală, aproape palpabilă, la fel ca orașul însuși. Au trecut mulți ani de la excursia mea la Skagen, iar în amintirile mele nu primează casele galbene sau locul precis în care se întâlnesc cele două mări, ci izul de pește. Cât mă privește, fără el, nu există Skagen. Mirosul nu zăbovește timid doar pe plajă și prin port, ci pătrunde, fără șovăială, pe străzile orașului. E ingenuu, dar și îndrăzneț; nu cere voie și nu se întreabă dacă are dreptul să intre unde dorește, ci se poartă ca un om aflat în propria sa casă. Știe că orașul îi e dator, însă nu pretinde bir, ci îi desăvârșește atmosfera și-l îmbogățește, oferindu-i puterea de a rămâne cuibărit pe veci în amintirea vizitatorilor. 

Nu mă întrebați de unde vine. Nu știu sigur și nici nu vreau să aflu. I-ar știrbi natura imaterială și l-ar pironi cu totul în concret. Poate că emană din peștele pe care l-am văzut agățat pe funii, lăsat la conservat în briza sărată a mării, poate e împrăștiat de fabricile de procesare a peștelui, care susțin și azi o parte din economia orașului.

Am început seria de amintiri cu miros cu excursia în Skagen pentru că prietena mea mi-a „zgândărit” fără să vrea memoria olfactivă. Așa am pornit un joc al asocierilor, doar că, în loc de asocieri verbale, îmi propun asocieri olfactive și vreau să descopăr mireasma, izul, parfumul care primează în amintirile mele despre locuri, ființe și întâmplări. Iar rezultatele sunt neașteptate.

Și cum Osmé este o revistă de cultură olfactivă, mânată de curiozitate, am vrut să aflu dacă există vreun parfum cu note de pește. Surprinzător, am pus pe listă câteva parfumuri „la temă” pe care îmi doresc să le miros cu prima ocazie:

 

 

https://www.fragrantica.com/perfume/Rammstein/Seemann-69828.html

https://www.fragrantica.com/perfume/Hilde-Soliani/Eau-de-Cuisine-55238.html

https://demeterfragrance.com/Sushi.html

 

Tuesday, March 7, 2023

Mirosuri literare de la Arles

Direct de la Arles, de pe strada Rue des Carmes 23, o imagine cu un text parfumat de pe poarta unei librării (L'Archa des Carmes).
Mulțumim, Anca-Maria Pănoiu!
 
✎ Anca-Maria Pănoiu este redactor-șef la Curtea Veche Publishing și traducătoare din engleză și franceză.
 
 
𝐵𝑜𝑛𝑛𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑠𝑒́𝑒 𝑑𝑢 𝑚𝑎𝑡𝑖𝑛
𝗔𝗿𝘁𝗵𝘂𝗿 𝗥𝗶𝗺𝗯𝗮𝘂𝗱
 
A quatre heures du matin, l’été,
Le sommeil d’amour dure encore.
Sous les bosquets l’aube évapore
L’odeur du soir fêté.