Hanya Yanagihara
Oamenii din copaci
(2013)
traducere de Irina-Marina Borțoi
Editura Litera, București, 2021
În dimineața următoare am mâncat micul-dejun (tot carne presată, scoasă din conservă, cu feliile ca niște așchii ale unui fruct tare și galben ce semăna cu papaya, pe care-l găsise Fa’a și ni-l tăiase) în tăcere; Tallent scria în carnet și până și Esme nu găsea nimic de zis. Nu mă uitam la ea, dar în jurul ei simțeam mirosul grețos al sângelui menstrual, un miros feminin și metalic atât de înăbușitor, încât a fost o ușurare să începem în sfârșit ascensiunea din ziua aceea și să-l simt dispărând încet în parfumurile junglei. Și de atunci n-am mai putut să mă uit la ea fără să mă gândesc la lichide curgând groase și grele ca mierea, dar stricate și urât mirositoare, scurgându-i-se din fiecare orificiu ascuns.
No comments:
Post a Comment