Italo Calvino
Sub soarele jaguar
Numele, nasul
(1972)
traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat
Italo Calvino, Sotto il sole giaguaro, Arnoldo Mondadori Editore, Milano, 1995
Numele, nasul este prima dintre cele trei povestiri dedicate simțurilor: mirosul (Numele, nasul), gustul (Sub soarele jaguar) și auzul (Un rege ascultând). A fost publicată pentru prima dată, separat, în noiembrie 1972, în primul număr al ediției italiene a revistei Playboy, apoi în volum, în 1986. În antologia Osmé a fost publicat un fragment din această povestire, însă nu am putut cuprinde și fragmentele de mai jos. Le publicăm aici, pentru a vă bucura de un text important.
— Ce caut eu nu e parfumul potrivit unei femei pe care o cunosc! Ce caut eu e femeia: o femeie care mi-e cunoscută doar după parfum!
În astfel de situații se dezvăluie cel mai bine geniul metodic al lui Madame Odile: doar o riguroasă ordine mentală este capabilă să țină sub control o lume de efluvii impalpabile.
— Să procedăm prin excludere, a zis ea, devenind serioasă. Miroase a scorțișoară? Conține zibetă? E violaceu? Are iz de migdală?
Dar cum puteam descrie în cuvinte senzația languroasă și feroce pe care o încercasem cu o seară înainte, la balul mascat, când misterioasa mea parteneră de vals lăsase, cu un gest leneș, să-i alunece șalul de crep care-i separa umărul alb de mustățile mele și un nor tigrat și sinuos îmi asaltase nările, de parcă aș fi inspirat inima unei tigroaice?
— E un parfum diferit, credeți-mă, nu seamănă cu nimic din ce mi-ați prezentat, Madame Odile! [...]
Tocmai asta așteptam de la experiența riguroasă a lui Madame Odile: să găsească un nume pentru acel șoc al mirosului pe care nu reușeam nici să-l dau uitării, nici să-l rețin în memorie fără ca el să se atenueze treptat. Trebuia să mă grăbesc: chiar și parfumurile memoriei se evaporă; fiecare nou parfum pe care mi-l dădea să-l miros, în timp ce se impunea ca fiind diferit, ireductibil îndepărtat de cel pe care-l căutam, făcea prin prezența sa intensă încă și mai vagă amintirea acelui parfum absent, o reducea la o simplă umbră.
— Nu, mai pătrunzător... adică mai proaspăt... nu, mai dens…
Mă pierdeam în aceste oscilații pe scara mirosurilor, nu știam să mai disting direcția înspre care s-o apuc pentru a-mi urmări amintirea, știam doar că într-un punct al gamei se deschidea un gol, un pliu ascuns în care se cuibărise acel parfum care era, pentru mine, femeia însăși.
(pp. 65-67)
*
Și nu făceam oare așa când savana pădurea mlaștina erau o rețea de mirosuri și alergam cu capul aplecat fără să pierdem contactul cu solul, ajutându-ne de mâini și de nas ca să găsim urma, și tot ce trebuia priceput pricepeam mai degrabă cu nasul decât cu ochii, mamutul ariciul ceapa seceta ploaia sunt înainte de toate mirosuri care se disting de alte mirosuri, ce se poate mânca și ce nu ce e al nostru și ce ne e potrivnic caverna pericolul totul se simte mai întâi cu nasul, totul e în nas, lumea e nasul, noi cei din turmă cu ajutorul nasului știm cine face parte din turmă și cine nu, femelele din turmă au mirosul turmei, iar apoi fiecare femelă are propriul miros, care o deosebește de alte femele, între noi și ei, la prima vedere, nu sunt mari diferențe, suntem toți făcuți în același fel, și atunci la ce bun să stăm acolo și să privim, mirosul da ne face să fim diferiți unul de celălalt, mirosul îți spune rapid, fără greșeală, ce e necesar să știi, nu există cuvinte sau informații mai precise decât ce ajunge la nas.
(pp. 67-68)
*
Vreau să zic că e dificil să simți cu adevărat mirosul pielii unei fete mai ales când e așa de mare înghesuiala cu toate astea eu acolo iată că simt sub mine o piele cu siguranță albă de fată, un miros alb cu acea forță specială a albului, un miros ușor pestriț de piele probabil pigmentată de pistrui fini poate invizibili, o piele care respiră așa cum respiră frunzele pajiștile, și toată duhoarea din jur rămâne la distanță de această piele să zicem de doi centimetri sau doar de milimetri măcar, pentru că eu între timp mă apuc să-i inhalez peste tot această piele a ei, care doarme cu fața ascunsă între brațe, părul probabil roșcat lung pe umeri pe spate, picioarele lungi întinse proaspete în scobitura din spatele genunchilor, acum da chiar respir și nu simt nimic altceva decât pe ea, iar ea care trebuie să fi simțit în somn că încep s-o miros cu siguranță nu are nimic împotrivă, pentru că se ridică pe coate, cu fața încă întoarsă în jos, iar eu de la subsuoară trec mai jos și miros sânul delicat pe sfârc, și pentru că firește sunt așezat oarecum călare mi se pare nimerit să împing în direcția care mă satisface și în care simt că și ea e satisfăcută și astfel pe jumătate adormiți putem găsi calea de a ajunge la un consens privind felul în care să mă așez eu și în care acum ea să se așeze cât mai bine.
(pp. 71-72)
*
Pentru fiecare piele de femeie există un parfum care îi exaltă propriul parfum, nota din gamă care e totodată culoare gust miros finețe, și astfel plăcerea de a trece de la o piele la alta poate fi nesfârșită.
(p. 73)
*
Nu știam nimic despre ea, însă aveam impresia că totul mi se dezvăluie în acel parfum, și mi-aș fi dorit o lume fără nume, în care doar acel parfum ar fi fost îndeajuns să dea un nume și să rostească toate cuvintele pe care ea mi le-ar fi spus.
(p. 74)
*
Desigur, pierzi multe lucruri având nasul suspendat în aer: informații pe care le poți obține amușinând pământul cu toate urmele animalelor care au trecut pe acolo, mirosindu-i pe ceilalți din turmă, în special femelele. Dar, în schimb, ai alte lucruri: un nas mai uscat care simte mirosuri îndepărtate aduse de vânt, fructele din copaci, ouăle din cuiburile păsărilor. Și ochii ajută nasul, surprind lucrurile în spațiu, frunzele de sicomor, fluviul, fâșia albastră a pădurii, norii.
(p. 77)
No comments:
Post a Comment