Clément Vautel ✎ Sunt un burghez detestabil

Clément Vautel

Sunt un burghez detestabil

Clément Vautel, Je suis un affreux bourgeois, Albin Michel, Paris, 1926

traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat

 

 

 

— Moi toute... Moi toute... Moi toute...

Clar nu sună rău. Aceste două cuvinte conțin farmec, cochetărie, mister: secretă, emană prin ele însele un parfum intim, amoros, voluptos... Moi toute! Or să dea foarte bine pe flacoanele acestui nou extract, în anunțurile publicitare, pe afișe, pe ecranele cinematografelor, pe cortinele teatrelor. Deja am în fața ochilor imaginea care va însoți textele de prezentare a acestei noi creații a lui Paquignon, marele parfumier parizian: o femeie blondă, cu ochi mari și languroși, cu un surâs cast și, totodată, promițător, foarte decoltată, aproape goală, încadrată de trandafiri, dalii și garoafe, cu niște amorași durdulii, păsări albastre și fluturi multicolori care zboară în jurul ei. Moi toute... Dar e foarte bine! Admirabil! Chiar mai bine decât Caresse mystérieuse, ba chiar și decât Rose mouillée, acest triumf al parfumeriei moderne. Rose mouillée – o găselniță și el a lui Borax – s-a vândut în toată lumea și sub toate formele... Am făcut din el chiar și pudră de orez, în ciuda numelui său umed. Moi toute trebuie să fie și pe placul clientelei: un nume seducător, o publicitate zdravănă, o prezentare originală, un produs bine pus la punct – și iată care sunt, în ordinea importanței, condițiile succesului. [...] La urma urmei, o sută de franci pentru o idee care nu e decât una literară, poetică, o sută de franci pentru două cuvinte, două cuvinte scurte și simple, mi se pare foarte convenabil. Dar trebuie să fii generos, măcar din când în când... De fapt, domnul Borax este flatat să boteze multe dintre produsele mele: în felul ăsta, se înalță deasupra slujbei sale de casier, devine unul dintre colaboratorii mei intelectuali, câștigă în importanță, iar vanitatea sa este mulțumită, fără a pune la socoteală că un bilet de o sută de franci, care îi pică din cer în răstimpuri, nu-i este deloc dezagreabil. [...]

Așadar, o să lansez Moi toute, care cât de curând o să figureze în mod strălucit, sunt sigur de asta, în colecția mea „Mirosuri celebre”. Vremurile sunt favorabile parfumeriei. De câțiva ani, industria asta e în plină ascensiune... Pe vremuri, marea majoritate a clientelei noastre era în străinătate: nu trăiam decât din export. Astăzi, producția Franței abia de reușește să acopere propriul consum de extracte, loțiuni, creme, paste, aceste produse de frumusețe de toate felurile, de care se folosesc toate femeile – că sunt sărace sau bogate, bătrâne sau tinere, țărănci sau orășence! Războiul a dus la prosperitatea parfumeriei, războiul a eliberat femeia, el a făcut-o mai frivolă, mai cochetă, ba chiar mai întreprinzătoare (era vremea!) în urmărirea bărbatului... Adevărata victorie este aceea a batonului de ruj! Dacă pulberea s-a făcut auzită, asta a fost pentru a asigura triumful pudrei de orez! După gazele asfixiante, e vremea mirosurilor suave... Toate femeile de azi se parfumează și se machiază. Vor să seducă, să cucerească, să păstreze prin orice mijloace. Dar și bărbații au recurs la știința și la arta noastră pentru a-și spori avantajele naturale. Iubirea, sub toate formele ei, este în plină vogă... Visăm să fim iubiți pentru noi înșine. Don Juan este la modă... Bestia din poveste vrea să fie îndrăgită la fel ca toți ceilalți. Așa că nouă ne revin artificiile, cosmeticele, pomezile, parfumurile! Cupidon nu are doar săgeți în tolbă: se ascund acolo flacoane, cutii, articole pe care fără îndoială se află marca mea universal cunoscută.

Nu mă implic personal în elaborarea parfumului Moi toute... E treaba chimiștilor mei, pentru care cel mai poetic parfum nu este decât o formulă realizată la scară industrială. În schimb, mă îngrijesc în persoană de tot ceea ce privește prezentarea produselor, aleg modelele flacoanelor, ale cutiilor, sugerez idei pentru afișe, litografii color, organizez publicitatea, căreia știu să-i dau forme originale. Nu există spectacol de comedie sau teatru de revistă în care să nu fie amintite parfumurile mele, pudra mea de orez, crema mea de frumusețe. Am pus să survoleze Parisul un avion care scria, din litere de fum, numele săpunului meu de bărbierit Rasibus; de 14 iulie, am parfumat cu triplul meu extract Un nuit viendra apa din bazinașul aflat în Place Pigalle; am închiriat Turnul Eiffel pentru a prezenta, pe cele patru fațade ale sale, în caractere de foc, numele principalelor mele extracte, săpunul Vénusia, pudra Sultane, Crème de Junon și crema depilatoare Filles de marbre. Între paranteze fie spus, acest ultim produs are un succes nebun... Războiul împotriva firelor de păr inutile a fost declarat: femeile vor ajunge să nu le mai suporte în niciun loc. Aceste fire de păr, care pentru ele sunt de prisos, pentru mine sunt extrem de utile, căci lor le datorez o mare parte a averii. Când vor fi dispărut toate, voi organiza o campanie de presă pentru a le readuce la modă și voi lansa un produs – același, probabil – care le va face să crească la loc. Credința face minuni: asta se vede foarte bine în parfumerie!

Pentru Moi toute va trebui să fac o capodoperă de lansare. Alegerea femeii a cărei imagine va figura pe flacoane, pe afișe, în anunțurile publicitare, care va deveni întru câtva simbolul viu al noului parfum, această alegere este de primă importanță. E vorba de a descoperi un chip ale cărui trăsături, a cărui expresie corespund în mod nimerit ideii evocate de aceste cuvinte sugestive: Moi toute. Trebuie oare recurs la o artistă la modă? Vai, cele mai drăguțe actrițe, cântărețe de operetă, dansatoare, vedete de cinema de la noi sunt compromise... Sunt unele care, de dragul publicității, ajung să-și împrumute numele și imaginea unor reclame pentru produse dintre cele mai prozaice.

(Cap. 1: „Moi toute”)

***

Parfumurile mele nu egalează, cât privește compunerea, arta, ba chiar stilul lor, cărțuliile orișicărui scriitoraș? Operele mele, care n-au nevoie să fie traduse, farmecă pretutindeni milioane de femei. Care scriitor s-ar putea lăuda cu așa ceva?

(Cap. X, „Istoria unei crime”)