Dragă Ana-Maria, știu că iubești în egală măsură muzica și mirosurile. Cum se întâlnesc cele două iubiri?
Mă întorc cu mintea către o seară de vară cu căldura cleioasă și insuportabilă a Bucureștiului estival. Mă aflam înăuntrul Sălii Palatului, în timpul Festivalului „George Enescu” și-l ascultam pe Zubin Mehta dirijând Mahler. Sonoritatea era molcomă, chiar dacă era vorba despre Mahler. Zubin Mehta este un dirijor al senzațiilor de catifea, solid în structură, însă care scoate la iveală pas cu pas un înveliș până la urmă atât de fin și de omogen în climaxul întreg pe care îl construiește cu orchestra. Am închis ochii și-am simțit că acea muzică, în felul în care era exprimată, este ca o rochie lungă, superbă, cărnoasă și, de la un punct încolo, fără să mai opun vreo rezistență, m-am lăsat îmbrăcată în ea. Când concertul s-a terminat și-am ieșit afară, încă mai percepeam muzica pe tot trupul. Mă mișcam încet, de parcă aș fi vrut să protejez sonoritatea aceea ca pe o trenă fierbinte a rochiei pe asfaltul prăfuit, până undeva departe, cât mai departe.
Parfumurile, cred, la fel ca muzica, sunt un sertar vrăjit către această libertate supremă. Ambele îți permit să pui mâna pe un univers interior secret. Poate este acel loc pe care noi, oamenii, îl numim imaginație – și care ne este atât de propriu – sau poate este senzația rară și uau de a-ți putea atinge în mod nemijlocit emoțiile. Și muzica, și parfumul sunt, în fond, un limbaj al undei. Al vibrației, al acelui ceva invizibil la care râvnești pentru că poate fi atât de puternic încât să îți taie respirația sau să îți facă pielea să se înfioare, sau să te arunce într-o stare de visare lesne vecină cu extazul.
Muzica clasică îți lasă libertatea ca, pe măsură ce asculți aceeași bucată muzicală, să poți descoperi noi emoții, noi valențe, noi chei în ea. Într-o interpretare diferită, același compozitor poate suna altfel, nu? Or, același lucru se întâmplă cu un ingredient al unui parfum în interpretări sau combinații diferite. Iar starea aceea de pe piele, odată ce te-ai parfumat, poate dezvălui senzații multiple, în funcție de momentul zilei, de dispoziția ta, de ceea ce știi sau, dimpotrivă, de ceea ce nu știi, de cum este pielea în acea zi – poate e mai caldă, poate e mai rece, poate este transpirată, poate a intrat în contact cu o altă piele, poate este udă de la ploaie... Este o combinație care permite un infinit de descoperiri, care îți dă voie să te transformi în tot felul de personaje din tine și care este, totuși, atât de la îndemână.
Gândindu-mă și mai departe, poate că sună idealist: muzica și parfumul sunt, până la urmă, o formă de salvare. De a ne salva. Și asta fără să anulăm ceea ce este viața întreagă, cu dozele ei de realism naturalist la care suntem supuși inevitabil. Ci fix prin a ne invita și a ne oferi posibilitatea să transformăm realitatea cât de des putem într-un realism magic. E bine să știm că avem fără îndoială resurse supranaturale și praf de îngeri în noi și că ele ne aparțin, sunt conținute în interiorul nostru, de cele mai multe ori. De aceea și iubesc ideea de a încerca să trecem cu un pas dincolo de entertainment și pledez cât pot de des pentru experiența asta – este o provocare ce merită înzecit. Și una care nu cred că dezamăgește. Fie că alegem să citim despre ceea ce ascultăm și să cunoaștem câte ceva despre compozitori sau despre muzica în sine, fie că vrem să aflăm ce înseamnă un anume tip de parfum sau altul, să aflăm care îi este istoria, asta ne îmbogățește și ne face chiar să ne descoperim propriile resurse și, astfel, să alegem conștient.
Și mai este ceva. Până la urmă, o muzică bună sau un parfum potrivit fac să se lase liniștea. Liniștea aceea numai de noi știută, care ne conectează pe nesimțite la noi înșine, oricine am fi în acel moment al vieții sau al imaginației.
Culmea este că noi, oamenii, avem tendința ciudată să complicăm adesea lucrurile, pe de o parte. Sau să le refuzăm, pe de alta. Iar asta ne face să ne simțim adesea blocați. Când, de fapt, totul se rezumă la a avea curajul unui gest simplu: acela de a deschide sertarul.
Ți s-a întâmplat vreodată să „explici” o bucată muzicală printr-un miros/ parfum? Sau invers: să descrii un miros/ parfum recurgând la muzică?
Mai degrabă mi s-a întâmplat să caut un parfum care să exprime cel mai bine una dintre marile mele povești de dragoste în materie de muzică – poveste de dragoste despre care știu că este a multora: Concertul Nr.2 pentru pian și orchestră în do minor op.18 de Serghei Rahmaninov. Cine l-a găsit, să îl împărtășească!
Căutarea mea continuă, și simt că parfumul ar trebui să conțină ambră – puternică, un pic întunecată, ca sunetul clopotelor care îi plăcea atât de mult lui Rahmaninov și pe care îl redă în acest concert. Și iris – ca vălul de poezie, tânguială blândă, dar și de renaștere pe care îl dezvăluie, de fapt, muzica lui Rahmaninov dintre faldurile ei.
Serghei Rahmaninov, la pian
Putem pune în cuvinte experiențele muzicale și pe cele olfactive? Se dovedesc neputincioase cuvintele? Sau pot fi găsite echivalențele potrivite de fiecare dată?
Între cuvinte și experiențele noastre muzicale sau olfactive văd o relație de complementaritate. Nu mi se pare că se exclud unele pe altele, deși, e-adevărat că, de multe ori, reprezintă o provocare să vorbești sau să scrii despre ceva atât de diafan cum este muzica sau mirosul. Dar tocmai de asta mi se pare că merită încercat. Iar pariul, aici, îl văd în a trezi interesul, în a reuși să captezi și să transmiți acel ceva, și nu neapărat în a divulga sau a explica. E ca la literatura erotică – dacă este să glumim puțin. Ferească Dumnezeu să dai peste o carte de literatură erotică prost scrisă...
Cum Internetul ajută mult și e foarte la îndemână, puteți începe cu texte în dozaje mici și concentrate, ca să vedeți ce și cum vă place. În termeni de muzică, eu ador și vă recomand să citiți recenziile lui Alex Ross de la The New Yorker. Este online, este gratuit, îți ia douăzeci de minute și este foarte potrivit pentru început, până la a ajunge la niște cărți. Scrie divin. Rubrica lui este ca o baie într-un spumant fin. În România, Cătălin Sava are o astfel de rubrică rarissimă în perisaj, Rubato, în săptămânalul Suplimentul de cultură, care iarăși îmi place foarte mult și pe care o consider o oază de evadare și de culturalizare pentru oricine. În materie de lecturi despre parfumuri, o să recomand chiar Osmé – The Perfume Review dacă tot suntem aici, seria interviurilor absolut superbe și Călătoriile olfactive și, mai mult, un text preluat pe Facebook-ul Osmé nu demult care mi s-a părut demn de orice pagină de mare literatură: o recenzie despre parfumul Aromatics Elixir, de la Clinique.
O să vă placă. Sunt sigură, sigură.
Experiența de mamă ți-a deschis orizontul olfactiv?
Mi l-a amplificat, cumva. M-a făcut să nu vreau să renunț la el, aproape că am luptat pentru asta cu toată epuizarea acelei perioade de început. Am ales să port parfumuri – și perle –, cât mai des, chiar și când eram praf fizic, inclusiv când fiul meu Rareș era un nou-născut, deși multe recomandări spuneau că irită sau că e nevoie ca bebelușul să simtă mirosul mamei și al laptelui nemijlocit. Le-am sfidat un pic și am trăit cu toții în armonie. A fost o declarație pe care am ținut cu tot dinadinsul să mi-o fac, oricât de greu a fost uneori. Îmi place să sper și să cred că ar putea fi, cine știe, un exemplu poate și pentru Rareș, dacă va rezona cu el, când va fi vremea să vină. Felul în care avem grijă de aspectul tău și modul cum știm să suferim mi se par două dintre lucrurile care pot spune cele mai multe despre noi ca oameni.
Cu Rareș, la joacă
Cum ai descrie mirosul fiului tău? L-ai deosebi printre alte mirosuri?
Mirosul de nou-născut este ceva cu totul și cu totul special, unic. Dacă ar fi să îl asociez cu o imagine sau cu un element din natură, m-aș gândi la rouă. Un miros cristalin și dulceag. Pe de altă parte, astăzi, la doi ani, când revenim acasă după o tură de alergătură prin parc, mirosul lui Rareș este de pui de cățel plouat. Iar după baie – de Bioderma. Haha.
Îmi place să stau cu nasul în părul lui, în momentele noastre de tandrețe, și atunci, și acolo, printre șuvițele astea de păr, îi simt cel mai bine mirosul – și nu direct pe piele.
Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru – sper să fie o întâlnire pașnică! – și ai vrea să-i arăți cum stau lucrurile cu oamenii, ce miros și ce muzică ai alege pentru a te face înțeleasă?
Miros: s-c-o-r-ț-i-ș-o-a-r-ă. O, neapărat, scorțișoară. Este un ingredient fascinant în parfumuri – și în bucătărie. Deci, e și foarte omenesc ca să zic așa. Și picant, și dulce-pudrat în același timp. Este chiar puțin cabotin. Și mie mi-ar plăcea să-i surprind pe extratereștri – adică, cum ar veni, sunt convinsă, ne-am putea juca și noi oamenii cu ei, nu numai invers.
Muzică? Le-aș pune trompetă... Dar nu oricum, ci ca în Legenda pentru trompetă și pian de George Enescu sau ca în Kind of Blue al lui Miles Davis. Ar avea acea savoare melancolică pe care doar pe Pământ o poți înțelege și trăi.
Altfel pusă întrebarea, ce muzică și ce parfum ai lua cu tine pe o insulă pustie?
Dintre toate parfumurile din lume, aș lua un clasic. Un Chanel aș lua. De ce? Pentru că indiferent de numele parfumului, casa Chanel a reușit cumva să își păstreze o amprentă olfactivă distinctă care îmi place mult – aproape că știi că ceva este un Chanel, și punct. Și fiindcă mi-ar fi imposibil să aleg o singură simfonie, aș renunța oricând cu plăcere în favoarea integralei Sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven. Este o chintesență în ele, o capacitate de a subsuma complexitatea emoțiilor vieții, în punctele cele mai înalte, și în cele mai joase, încât aș fi fericită și m-ar împlini să mă însoțească chiar dacă sau tocmai pentru că este vorba despre o partitură pentru un singur instrument.
Din culisele Festivalului „George Enescu” / Credit foto: Cătălina Filip
Dacă ar fi să rescrii istoria muzicii europene folosindu-te doar de mirosuri/ parfumuri, care ar fi asocierile pe care le-ai face?
Tămâie, pentru muzica medievală.
Paciuli, pentru baroc – acest ingredient este ca muzica lui Bach, efectiv.
Un val de flori, condimente și aldehide – pentru romantism, cu amestecuri din ce în ce mai explozive, alternanțe focoase sau domoale, un creuzet de explorări, asocieri și de palete olfactive păstrând acea notă vibrantă a emoțiilor în prim-plan.
Opera, o categorie aparte – chiar dacă, mărturisesc, nu sunt o mare fană de operă –, aș asocia-o cu animalicul, cu adâncimea pudrată recognoscibilă, dar și cu paleta de super nuanțe de care este capabil moscul.
Muzica contemporană ar fi undeva în zona piele. Într-o asociere bizară, cu colțurile la vedere.
Cum îți alegi parfumurile? Sunt importante povestea care le înconjoară, brandul, „compozitorul”? Sau te lași purtată de val și de impulsul de moment?
Mă las purtată de impulsul de moment. Mi se pare că nimic nu egalează întâlnirea dintre parfum și piele. Acolo este locul decisiv unde se produce chimia, la propriu și la figurat. Abia apoi aduc parfumul în planul minții și merg mai departe către istoria creării lui și către ceea ce exprimă pe hârtie.
Ceea ce nu înseamnă că nu pledez pentru niște călătorii informate. De pildă, după un îndelung proces de testare, dar și de studiu, am ajuns la concluzia că parfumurile din categoria chypre sunt ideale pentru mine – există pur și simplu o relație de alchimie între pielea mea și ele. Așa că, dacă ar fi să mă întrebe cineva care ar fi un singur sfat pe care l-aș da cuiva în călătoria olfactivă de a alege un parfum, aș zice oricând, cu ochii închiși: să fie în acord cu pielea... Ce rost are să se simtă în jurul tău un halou cu un miros care nu-ți aparține, oricât de frumos ar fi? Treaba asta mi se pare o distincție tare fină.
Și poate că, pe undeva, tocmai faptul că un parfum ajunge să trăiască deasupra lui îl face pe creator un mare creator...
Unul dintre chypre-urile preferate şi super accesibile
Cât de mult ne spun preferințele muzicale și cele olfactive despre o persoană? Sunt suficiente ca să ne facem o imagine despre cine este ea cu adevărat?
Ar fi un experiment fascinant pe întuneric. De altfel, în România s-a lansat de curând un festival de muzică clasică care se numește Unseen și care propune exact asta, în premieră: să asculți muzică în beznă. Așadar, să ne imaginăm și că fiecare dintre noi ar mirosi într-un fel și ai putea să te gândești la cum este omul acela doar prin simțuri, pe nevăzute și pe neatinse... Ar fi cu siguranță îmbietor.
Totuși, în viața de zi cu zi, mie îmi place un mix, e vorba despre un întreg atunci când ne facem o imagine despre cineva. Care imagine este permutabilă – nu prea cred în cu adevărat. Cred însă în curiozitate și sunt recunoscătoare când oamenii se desfac și își lasă barierele jos, pe nesimțite, fie și doar pentru o secundă – la interviuri sau chiar în viață. Îmi place mult să mă ghidez după aceste momente magice fără gardă în a cunoaște o persoană. Apoi, cel mai și cel mai mult îmi place să simt pe cineva un parfum care i se potrivește și, de fiecare dată când se poate, îi și spun asta. În rest, am zile când mi-aș dori să miros ca francezii, pentru că nu știu ce fac și cum reușesc, dar au o artă de a fi învăluiți în parfumul potrivit din cap până în picioare și fără să fie prea mult niciodată.
The Deaf of Beethoven, mixed media, 110 x 110, tablou de Liviu Mihai, achiziţionat de curând
Dacă ar fi să compui un parfum – parfumul ideal, să zicem –, ce note ai înlănțui în simfonia lui?
Mi-ar plăcea să nu fiu eu cea care îl compune. Mi-ar plăcea să îl descopăr și să mă seducă. Și-apoi să-i spun povestea.
