Un text de Elena Mădălina Nica
Acei ani au trecut. Relația mea cu Lolita Lempicka nu mai e clandestină. Coming out-ul s-a întâmplat târziu. În Amsterdam, acum șase ani, când am găsit un flacon de apă de parfum. Era ziua în care o altă prietenă m-a ajutat să nu fiu lovită în plin de un lanț de bicicliști. Ar fi fost din vina mea, nu a lor, dacă se întâmpla. Îi mulțumesc pentru gestul său vigilent.
Amsterdamului îi mulțumesc, printre altele, şi pentru că mi-a redat Lolita Lempicka. Poate ușurarea că a fost evitat accidentul a contribuit la eliberarea de istoria cu evitatul. Poate întregul context. Poate era doar momentul să-mi dau voie. Parfumul acesta mă ajută, într-un fel diferit de celelalte care îmi plac tare mult, să mă conțin, să nu ezit, să îmi dau voie şi măcar să am impresia că mă aflu exact unde trebuie, chiar şi atunci când parte din minte se duce unde vrea ea, nu eu. Până şi atunci când va fi poate nevoie de brațul unui prieten să evite pericolul. Știu, „trebuie” e un verb tricky, căci e impersonal. Să nu intrăm în asta acum. Mai bine încerc să vă spun pe unde îmi fuge mintea, actualizându-mi amprenta acestui parfum despre care sigur veți găsi recenzii bine scrise.
Nu-mi fuge la Lolita lui Nabokov şi nici la picturile Tamarei de Lempicka. Legat însă de Nabokov, îmi vine în minte ideea lui că stilul e mai important, în proză, decât povestea. Debatable (nu ştiu cum este în parfumerie, nici dacă între stil şi poveste există vreo ierarhie; cred că merg bine împreună.) Simțurile mi se duc la fluturi, mulți fluturi. Unii sunt, da, fluturi din stomac. Alții sunt fluturi după care Nabokov probabil că, după cum îl știți, ar alerga. Mai exact, simțurile se duc la arome purtate de aripile lor pudrate de colo până colo, amestecate atât de bine încât nu-ţi dorești să le identifici pe fiecare în parte. Pe unele dintre ele le-ai putea regăsi într-o fructieră din cristal, cu batoane de vanilie şi fructe roșii, așezată la rădăcina unui copac, lângă o vază cu iriși şi flori violet legate cu o fâșie de satin. Ai ști că cineva le-a așezat acolo pentru plăcere estetică şi explorare senzorială.
Plus moscul, pentru care am a soft spot. Lolita Lempicka e unul dintre parfumurile pe care e bine să le lași așa, doar să fie cu tine. Fără să te opui primului impact, năucitor precum mărul din povesti – şi cea biblică, şi cealaltă –, lucru despre care avertizează flaconul-măr, un statement al cărui aspect își asumă simbolistica, parabola şi metaforele, fără ca licoarea din el să miroasă a măr.
După ce primul impact se îndepărtează – așa cum cineva şi-ar da jos capa brodată în culori cu irizații ivorii, de bronz şi cupru şi ar așeza-o pe o canapea în stil baroc, în colțul unei camere înalte –, încep să se apropie fluturii, intrați pe fereastra cu vitralii, întredeschisă. Seamănă întrucâtva cu cei din camera lui Fanny dintr-o anumită secvență din filmul Bright star*, deși camera ei este mai degrabă simplă şi austeră, ceea ce parfumul Lolita Lempicka nu este. Dansul lor duce undele creierului dincolo de pragul unde liniștea lui devine o muselină îmbibată cu aromele fâlfâitoare ale culorilor proiectate de vitralii, prin care lumina din grădină trece, nu fără freamăt, cu tot cu atingerea iederei urcate până spre vârful anumitor copaci.
După mult timp, fie că frecvența undelor cerebrale creste sau nu şi chiar dacă unii dintre fluturi au dispărut, lichidul din măr, deja absorbit cu totul de piele, încă are de spus câte ceva. Despre lumina din picturile lui Rembrandt, despre pământul din Arles reavăn după o aversă, despre canale întortocheate din Amsterdam şi din Bruges, despre două trupuri întinse pe iarbă, cu privirea în nori, despre urmele lăsate în papile după ceva timp de când ai terminat o bomboană Anis de Flavigny cu gust de violete, despre tăcerea dulceagă a unor străduțe urbane înguste unde localnicii își beau cafeaua duminica dimineață în propriile curți, despre mișcările aerului printre coroane de migdali înfloriți când amurgește. Despre mișcările inimii când alți fluturi apar, ca din senin, mai ales înăuntru. Așa s-a întâmplat şi atunci când m-am apropiat de primele tablouri din Muzeul Van Gogh.
Şi da, despre Noapte înstelată reprodusă pe un tricou. Mulțumesc, Livia, că m-ai încurajat să mi-l cumpăr. Știam că nu-l prea voi purta, să nu-l deteriorez în vreun fel, din vreo neatenție. Viața efemeridelor însă n-o poți prelungi. Ai încredere că mai sunt acolo de unde au venit şi primești ce îți aduc. Nu li te opui. Dacă nu te sperii de ei atunci când sunt mulți, nici fluturii nu se sperie de tine. Şi nu fug. Numai nu îi ține captivi. Oricum, indiferent cât ar trăi, „a thing of beauty is a joy for ever”.
Lolita Lempicka for women e şi despre ce poți trăi într-o noapte înstelată. Dacă îți dai voie, printre stele baletând dacă le privești cu ochii mijiți şi rădăcini însetate curgând în pământ.
L-am cumpărat într-o clipită. Știam că e un măr năzdrăvan – nu se va altera, oricât de mult îl voi păstra. Nu ucide – trezește la viață. Nu aduce cădere, deși poate aminti, dacă nu de acel paradis, atunci de paradisuri pe care cred că, de fapt, nici nu le-am pierdut. Nu cu totul. Şi nu de tot.
Scot sticla din cutie, o privesc, miros codița mărului. Îi spun în gând ce le voi spune şi celorlalte parfumuri care îmi sunt tare dragi, fie că le mai am în casă, fie că nu: „A thing of beauty is a joy for ever:/ Its loveliness increasses; it will never/ Pass into nothingness...”.
____________________
* Filmul povestește ultimii ani din viața lui John Keats. Romanticul acesta spune mirosuri cum nu mulți au reuşit în poezie, înainte şi după el. (Re)ciţi-i măcar Endymion, dacă nu şi Ode to autumn. Onorându-i acest poem, casa Jo Malone a anunţat, acum ceva ani, în casa din Londra unde a locuit Keats, lansarea parfumului English pear & fresia.
No comments:
Post a Comment