Thursday, November 14, 2024

Olfacționar ★ Izuri livrești



Cărțile sînt niște obiecte mute pînă cînd începi să le răsfoiești. La fel sînt și flacoanele cu parfumuri, asta pînă în clipa în care le destupi și le duci la nas. Odată ce le-ai atins și ai intrat într-un contact intim cu ele, amîndouă – și cartea, și flaconul – încep să depene o poveste. O poveste spusă prin cuvinte sau prin mirosuri, care, și ele, se topesc într-o narațiune scrisă pe piele sau pe pagină. Cuvintele și parfumurile pot fuziona, creînd un erotism greu, cărnos, palpabil, care invită la atingere și mîngîiere. O scriitoare cu un simț al senzualității pronunțat cum este Anaïs Nin știe să surprindă nimerit o astfel de „înnuntire“ – a se citit „sinestezie“ – a simțurilor: „Aseară m-a lăsat la gara St. Lazare. Am început să scriu în tren, ca să echilibrez saltul de șapte poște al vieții mele cu activitatea de furnică a peniței. Cuvintele de furnică alergau înainte și-napoi, transportînd firimituri: firimituri atît de grele! Mai mari decît furnicile. «Ai destulă cerneală heliotrop?», m-a întrebat Henry. N-ar trebui să folosesc cerneală, ci parfum. Ar trebui să scriu cu Narcisse Noir, cu Mitsouko, cu iasomie, cu caprifoi. Aș putea scrie cuvinte minunate, care ar emana mirosul puternic al mierii de femeie și al sîngelui alb de bărbat“ (Anaïs Nin, Henry și June, traducere de Luana Schidu).

— citiți continuarea pe site-ul Observator cultural

Tuesday, October 22, 2024

Colaj

Titlul lucrării: 
Lucru manual sau Când ai mult de lucru, îți faci și mai mult. 😉

© Osmé

 


Tuesday, October 15, 2024

Expoziție ▲ Paris ▲ 𝙑𝙞𝙣𝙨, 𝙝𝙪𝙞𝙡𝙚𝙨 𝙚𝙩 𝙥𝙖𝙧𝙛𝙪𝙢𝙨

Mai multe informații, aici: 

https://www.college-de-france.fr/fr/vhp

28 octombrie 2024 — 31 ianuarie 2025





❝Qui n’a jamais rêvé de boire le vin dont se délectait Jules César ou de respirer le parfum d’une aristocrate athénienne ?

Pendant près de cinquante ans, l’archéologue Jean-Pierre Brun s’est consacré à l’étude des techniques et des économies de l’Antiquité, en fouillant notamment les quartiers artisanaux de Pompéi, en s’intéressant à la viticulture en Gaule ou encore en reconstituant la chimie des parfums grecs. On pourrait s’étonner que les archéologues parviennent à reconstituer la production, la consommation et le commerce de denrées périssables. Pourtant, en croisant les textes avec les traces archéologiques, il est possible de raconter la vie quotidienne des Romains, autant que la diversité des cultures à l’œuvre dans leur immense empire. C’est ainsi à un voyage dans la Méditerranée romaine que sont conviés les visiteurs, en suivant les travaux et les pas de l’archéologue Jean-Pierre Brun et des équipes avec lesquelles il a fouillé autour du bassin méditerranéen.

L’exposition est organisée en deux lieux complémentaires. Sur le site historique du Collège de France, la participation exceptionnelle du musée du Louvre permet de présenter vingt-deux objets remarquables : céramiques, bronzes et verres issus du département des Antiquités grecques, étrusques et romaines offrent un aperçu des tables aristocratiques où la richesse des décors le dispute à la variété des formes et des supports. À l’Institut des Civilisations, c’est le discours archéologique qui est mis en avant : comment fait-on parler les découvertes archéologiques ? Des cartes, des photographies, trois maquettes exceptionnelles d’une parfumerie antique, d’une villa viticole et d’un navire de transport romain ainsi que plusieurs entretiens filmés avec Jean-Pierre Brun permettent d’assurer une vision claire des trouvailles archéologiques exposées, issues de sites majeurs de Gaule romaine, d’Italie, de Grèce et d’Égypte. L’ensemble des textes de l’exposition est rédigé par des archéologues spécialistes des périodes et des pays considérés, offrant ainsi au visiteur toutes les clés de compréhension de la production et du transport de l’huile, du vin et du parfum dans l’Empire romain.❞

Sunday, October 13, 2024

Olfacționar ★ Toleranțe și fragranțe

 ❝În ciuda discursurilor ce au promovat toleranţa în secolele XX-XXI, pragul toleranţei olfactive a scăzut tot mai mult astăzi, făcînd din miros o ofensă care îţi mută nasul din loc. Să sperăm că doar atît, căci nu trebuie să uităm niciun moment că milioane de oameni au fost condamnaţi la moarte din cauza unui presupus 𝘧𝘰𝘦𝘵𝘰𝘳.❞

— un articol în numărul 1228 al revistei Observator cultural

Wednesday, September 25, 2024

Olfacționar ★ Într-o parfumerie

În numărul 1226 al revistei Observator cultural, un articol cu sfaturi practice înainte de a intra într-o parfumerie.



Friday, August 30, 2024

Olfacționar ★ Un vag iz de nădușeală


 

 

 

De cînd s-a înălțat pe două picioare și pînă în buza secolului al XX-lea, omul a făcut – vrînd, nevrînd – casă bună cu propriile emanații corporale. Idealizată în Antichitate ca „sudoare a zeilor“, cînd statuile acestora erau unse cu uleiuri parfumate, transpirația ne-a traversat suprafața trupului și le-a mutat nasul celor de lîngă noi, dar a fost suportată, că – de! – ce altceva puteai face în afară de a te spăla mai des sau de a aplica săculețe parfumate la subțioară... sau prin alte părți mai asudate. După sute de ani de molime, cînd apa era considerată un pericol pentru trupul nostru (îi deschidea porii și lăsa cale liberă înăuntru bolilor), aproape brusc – dacă e să măsurăm la scară istorică – toleranța olfactivă scade în secolul al XIX-lea, cînd începe și obsesia igienistă. Tot mai multe case – de oameni înstăriți – sînt prevăzute cu băi, apa începe să fie văzută ca benefică, tonifiantă pentru un corp acoperit de straturi de mizerie care, acum, dintr-odată, sînt considerate nocive, blocînd fluxul dintre afară și înăuntru. Dacă pînă acum corpul bogaților și al săracilor mirosea la fel de puturos, cu toate „măștile“ parfumate care îi erau aplicau de clasa înstărită, în secolul al XIX-lea parfumul este respins ca mască a mizeriei, fiind acceptat doar în doze subtile, care să evoce ideea de curat, nu doar să acopere miasmele pricinuite de nespălare.

Medicina și chimia lovesc și ele prejudecățile, aducînd pe scenă niște protagoniști de care pînă atunci habar nu aveam: bacteriile și virusurile. Vinovații pentru boli, dar și pentru mirosurile neplăcute, fuseseră găsiți și trebuia să fie exterminați. Astfel, în 1888, este patentat Mum, primul deodorant despre care se spune că „ucide“ bacteriile ce produc mirosul neplăcut al transpirației, iar în 1903 este lansat Everydry, primul antiperspirant care combate mirosul neplăcut și încetinește înmulțirea bateriilor responsabile pentru acesta. Dar transpirația, mirosul ei neplăcut, halitoza – pe scurt, orice emanație și exalație a corpului uman – erau subiecte tabu pentru un om educat. Puțim, dar nu vorbim despre asta.

Totul avea să se schimbe începînd cu vara lui 1912, cînd, la Expoziția de la Atlantic City, o tînără pe nume Edna Murphey expune și încearcă să vîndă un produs antiperspirant creat de tatăl ei, chirurg, pentru a-și proteja mîinile de transpirație în sala de operație. Produsul se numește Odorono (adică Odor? Oh, no!), dar comercializarea lui se dovedește a fi un eșec – la început. Avea și destule hibe, ce-i drept: deși se pretindea că împiedică transpirația timp de trei zile, irita pielea (din cauza soluției acide folosite pentru stabilizarea clorurii de aluminiu), păta tot ce-i stătea în cale, fiind – oh, no! – de culoare roșie. Dar cînd au fost defectele (chiar și nocivitatea) unui produs o piedică în vînzarea lui, mai ales atunci cînd ai parte de o campanie zdravănă de marketing și publicitate?!