Smelfies, and other experiments in synthetic biology | Ani Liu

What if you could take a smell selfie, a smelfie? What if you had a lipstick that caused plants to grow where you kiss? Ani Liu explores the intersection of technology and sensory perception, and her work is wedged somewhere between science, design and art. In this swift, smart talk, she shares dreams, wonderings and experiments, asking: What happens when science fiction becomes science fact? (sursă: TED YouTube)

 

 

 

 

Mirosurile și arta

 

Mirosurile nu au un pedigri artistic și estetic prea de seamă. Nici nu e de mirare, de vreme ce operele filosofilor și ale esteticienilor le-au ignorat — când nu le-au repudiat de-a dreptul —, ceea ce face ca istoria artei să nu le fi consemnat, comentat sau valorizat. Demnă de reținut este doar capodopera, gândită ca operă perenă care traversează nealterată timpurile și gusturile, imobilă în sublimul ei, atrăgând privirile în spațiul sacru al muzeelor. În cultura preponderent vizuală — și auditivă — europeană, în ciuda etimologiei cuvântului „estetică” (aisthesis = „senzație”), mirosurile nu-și găsesc locul din cauza unor acuze adesea repetate: sunt animalice, sunt volatile, efemere și tăcute, fiindcă le lipsește un vocabular propriu, sunt invazive și capricioase, greu de controlat și manipulat, sunt invizibile, dar atât de prezente. Toate acestea au fost motive suficiente pentru a le expulza multă vreme din sfera artei și a esteticului, cu toate că mirosurile erau inevitabile, asociindu-se în mod necesar materiei – materialelor – folosite în creația operelor de artă și a manifestărilor artistice, precum teatrul — toate sunt impregnate de mirosuri, nu?

Începând cu secolul al XX-lea, mirosurile se strecoară în discursul artistic, primii care le includ în demersurile lor fiind abstracționiștii, futuriștii și suprarealiștii, într-o nevoie sporită de a crea o artă totală, care să se adreseze tuturor simțirilor, dar și ca reacție la ierarhia țeapănă impusă de estetica academică și de istoria artei, la fel de academică și ea. Dintr-odată, artiștii devin conștienți de inevitabilitatea și puterea evocatoare a mirosurilor, de nenumăratele posibilități artistice pe care acestea le pun la îndemâna creației. Deși tăcute și invizibile, mirosurile spun atât de multe despre temele mari tratate de capodoperele universal recunoscute: iubire, moarte, societate și politică, natură și mediu, subiectivitate și memorie și, în primul rând, despre corp și intimitatea lui. Dacă arta, până nu demult, expune exteriorul corpului, la distanță, ca obiect al unei contemplații pasive, mirosurile îi dezvăluie intimitatea, fragilitatea și perisabilitatea și îndeamnă la contact și participare. Prin operele de artă olfactivă, tot mai frecvente începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, omul își apropriază corpul și face din el mediu, materie și obiect de artă.

Panorama schimbărilor în practica artistică și în discursul teoretic atașat ei constituie subiectul unei cărți extrem de interesante, semnată de Sandra Barré și publicată în 2021, la La Lettre Volée (Bruxelles): L’odeur de l’art. Un panorama de l’art olfactif. Autoarea trece în revistă atât discursul teoretic, cât și creațiile artistice care includ asumat mirosurile fie ca materie complementară, fie ca materie primă, ordonându-și materialul cărții în jurul temelor mari amintite mai sus. Este o lectură esențială pentru oricine este interesat de manifestările din arta contemporană și de schimbările radicale care survin în discursul teoretic și muzeal. Fiindcă, da, mirosurile se dovedesc — încă o dată — subversive, capabile de revoluții. De aici, poate, și teama filosofilor, a esteticienilor și a istoricilor de artă cât le privește.

Pe lângă această lectură, vă propunem o altă carte care investighează raportul dintre mirosuri și artă, de această dată din perspectiva artei spectacolului, deci tot una adresată în mod tradițional văzului: La dimension olfactive dans le théâtre contemporain de Dominique Paquet (Editions L'Harmattan, 2005).

Vezi și:

https://sandrabarre.com/2021/11/15/lodeur-de-lart-un-panorama-de-lart-olfactif/

 

Grasse prin ochii lui Alex Marian

 

Multe mulțumiri, © Alex Marian, pentru fotografii!