Parfumuri & forme

Artistul american James Turrell a creat două flacoane care evocă stupele* asiatice pentru două parfumuri ale casei Lalique: Range Rider și Purple Sage. Dat fiind interesul artistului față de propagarea luminii în/prin diferite medii, alegerea acestor forme nu este deloc întâmplătoare, întrucât crează iluzia unui cristal. 

Doar o sută de flacoane au fost produse la fabrica Lalique din Wingen-sur-Moder din Alsacia, iar pe fiecare flacon sunt gravate numele Turrell și Lalique.

Colaborarea lui Turrell cu Lalique nu s-a oprit aici. Artistul a fost implicat și în elaborarea parfumurilor și a cutiilor în care sunt împachetate flacoanele.

 

❝

“As for the scents, I wanted to find the smells of the Colorado Plateau, and particularly that of purple sage,

whose magical charm is described in Riders of the Purple Sage by Zane Gray,

the legendary master of the western.

For me, this very evocative fragrance is a combination of scents – purple sage and old rubbed leather –

the same ones that cling to our chaps when my wife Kyung and I return to our ranch.

This is how the first Range Rider fragrance was born.

The second, Purple Sage, is the version for women.”

James Turrell (sursă: Dezeen)

 

❞

 

 

_________________

* Structuri funerare care adăpostesc rămășițele trupești ale călugărilor budiști

 

 

 

 

 

 

Sursa informațiilor din acest articol, precum și a imaginilor: articolul semnat de Alice Finney pe site-ul Dezeen (2 noiembrie 2022).

 

Mirosuri de iarnă

Parfumul de interior Feu de bois de la Diptyque evocă foarte realist un foc de lemne în șemineu. Un miros de afumat, ușor ambrat, ușor rășinos, care te transportă instantaneu într-o cabană de munte, la țară… oricum, departe de oraș și de gazele de eșapament. În plus, e destul de persistent, rămânând impregnat în fibrele țesăturilor.

 

E un fundal olfactiv perfect pentru lectura revistei Nez, care a ajuns la numărul 14, dedicat relației dintre parfumuri și muzică. 

 

 

Mirosuri ascunse sub veșminte

Brandul Sous le manteau a fost introdus pe piața parfumurilor în decembrie 2016, în cadrul unui eveniment organizat la Maison Souquet din Paris, loc intenționat ales de directorul artistic al casei, Olivia Bransbourg, pentru trecutul lui — în perioada Belle Époque, era o casă de plăceri. Astfel, Olivia Bransbourg plusează încă de la început încărcătura erotică a parfumurilor propuse de brandul SLM, care sunt prezentate drept filtre de dragoste menite să farmece și să subjuge.

Numele brandului, „Sous le manteau”, trimite la o practică a secolului al XVIII-a, ca urmare a cenzurii, și anume aceea de a purta cărți interzise sub pelerină. Prin această referință istorică, mesajul este deja creat: parfumurile sunt imaginate ca poțiuni magice, secrete, care trebuie ferite de ochii necunoscătorilor, poțiuni cu sens ambivalent — considerate, pe de o parte, dăunătoare de majoritatea ignorantă, dar încărcate, pe de alta, cu virtuți erotice menite să scoată la iveală cele mai adânci secrete.

O întreagă lume este invocată aici: aceea a alchimiei, a vrăjitoriei, a descântecelor, a rețetarelor cu ingrediente dintre cele mai fantastice. Pentru a întreține atmosfera de mister și a evoca dorințe interzise, parfumurile — afrodiziace, cum sunt numite de SLM – sunt create pornind de la vechi rețete de poțiuni amoroase, dar adaptate gustului modern și reglementărilor IFRA. Ca argument, pe site-ul brandului sunt prezentate vechile rețete.

 

 

Parfumierul căruia i s-a încredințat elaborarea acestor parfumuri-afrodiziace este un nume consacrat în lumea parfumeriei, cu numeroase creații la activ — este vorba despre Nathalie Feisthauer, care, printre altele, a compus Havana (Aramis), L’Eau des Merveilles (Hermès), L’Eau Belle (Azzaro), Must pour homme (Cartier — unul dintre preferatele mele, dar care nu se mai produce astăzi), Honour Man (Amouage), controversatul Putain des Palace (Etat Libre d’Orange), Champaca Luxe (Comme des Garçons) sau The Game (Davidoff).

Olivia Bransbourg, directorul artistic al brandului, este de origine franceză și concepe proiecte artistice și olfactive începând din 2006. Pentru brandul SLM, a primit, în 2020, titlul de “Newcomer Winner”, acordat de Fragrance Foundation din Marea Britanie.

 

 

Până acum, brandul a lansat șase parfumuri: Poudre impériale, Fontaine royale, Cuir d’Orient, Essence du sérail, Vapeurs diablotines, Odisiaque. Toate sunt marcate de o notă comună: sunt dense, fără a fi grele, condimentate și delicioase, conținând în bază o notă moscată, ușor vanilată și rășinoasă, care devine ca o doua piele, un interstițiu între piele și veșmânt — spațiu secret la care doar cei apropiați pot avea acces.

Preferatul meu a fost, la început, Poudre impériale, însă l-am trădat de cum am mirosit Vapeurs diablotines.

Artemisia Gentileschi — „Maria Magdalena în extaz” (cca. 1620-1625)

 

Puteți descoperi întreaga gamă la Rosa Mundi din București.

 

Le Grand Numéro de Chanel — Paris

În perioada 15 decembrie 2022 — 9 ianuarie 2023, la Paris, poate fi vizitată expoziția Le Grand Numéro de Chanel prezentată la Le Grand Palais Éphémère. Intrarea este liberă, însă trebuie făcută în prealabil o rezervare.

 

Expoziția este concepută ca un caleidoscop olfactiv prin care viziatorii sunt invitați la o aventură senzorială curatoriată de Thomas du Pré de Saint Maur, responsabil pentru resurse creative globale în cadrul Chanel (sună cam alambicat, nu?!). Expoziția te conduce de-a lungul a diferite capitole din bogatul portofoliu olfactiv al brandului, prin intermediul a numeroase și felurite evenimente: dans, muzică live, articole de îmbrăcăminte din arhiva Chanel, instalații artistice, cursuri sau imersiuni virtuale.

 

>>> mai multe amănunte puteți afla din articolul de pe site-ul Bazaar.

 

 

Metamorfoze

Parfumurile și unguentele nu erau deloc inocente în Antichitate. Folosite în practicile de magie sau doar însoțindu-le, ele aveau un efect transformator, de care parfumeria și cosmetica de azi sunt deplin conștiente, folosindu-l în publicitate. 

Prin parfumurile și cosmeticele folosite, spune discursul publicitar contemporan, devenim altcineva — o alternativă mai bună a noastră înșine. Deși adăugate, ele ajung o parte din noi, o parte a noii identități. 

Potrivit unei alte direcții de abordare, parfumurile și cosmeticele ne ajută să (re)găsim în noi esența, autenticul, acel eu profund și uitat, care, și el, odată (re)descoperit, ne face mai buni. 

Oricum ar fi, idealul artificiului cosmetic (și olfactiv) este metamorfoza. 

 

 

Apuleius

The Golden Ass, or A Book of Changes

translation by Joel C. Relihan
Hackett Publishing Company, Inc., Indianapolis/Cambridge, 2007

 

#antologie

 

Illustration by Jean de Bosschère for the 1923 edition of The Golden Ass

 

...one day Photis ran up to me, all excited and fairly afraid; she let me know that her mistress, even after all this time, had had no success in her erotic stratagems by any of her other arts, and that, on the coming night, she was going to cover herself in feathers, take on the shape of a bird, and in this guise fly off to the object of her desire. I must discreetly make myself ready, she said, for my observation of an affair of such magnitude.

And so, round about the first watch of the night, she leads me there herself, on tiptoe, step by silent step, toward that upper room, and instructs me to check out, through a little chink in the doors, what’s going on within. First, Pamphile strips off all of her clothes. Then she opens up a little chest and takes out from it a number of small jars. She takes the stopper out of one of them, pours out some oleaginous unguent from it, and rubs it and warms it between her palms; she smears herself all over with it, from her toenails all the way up to the hair on top of her head. Then, after she mutters secret words at length to her lamp, she makes her body quiver in spasmodic jolts. Her limbs then lightly waver and sway, and from them first to flash forth is the soft down; then grow the shafted feathers; her nose, now hooked, hardens into a beak; her nails contract into barbed talons. Pam- phile turns into a horned owl! She lets loose a hissing screech; she starts in to testing herself, hopping up and down in gradually and deliberately larger bounds; soon enough, she raises herself aloft into the abyss of the air; on wings wide outstretched she flies away from the house and is gone.

(cap. III, pp. 60-61)

  

***

 

Apuleius, Măgarul de aur
traducere și note de I. Teodorescu, Editura pentru literatură, București, 1968 

 

Cam pe la începutul nopții, ea însăși mă conduse în tăcere și în vârful picioarelor, până la baraca stăpânei sale și mă pofti să privesc, printr-o crăpătură a ușii, cele ce s-au întâmplat precum urmează.

Mai întâi, Pamfilia își lepădă toate hainele de pe ea, apoi deschise o lădiță și scoase din ea mai multe cutii. Săltă capacul uneia din ele și, luând o anumită alifie, o frecă mult în palme și se unse cu ea pe tot corpul, de la unghiile picioarelor până în creștetul capului. Apoi vorbi mult cu lampa ei* în cuvinte misterioase, își scutură cu o mișcare sacadată mădularele și, în timp ce ele se legănau ușor ca valurile, mai întâi îi apăru un puf moale, apoi îi crescură pene puternice, nasul i se încovoie și se întări, unghiile i se strânseră și luară formă de gheare. Pamfilia s-a transformat în bufniță. Atunci, după ce scoase jalnic, încercă să se înalțe puțin câte puțin de la pământ și curând, ridicându-se în sus, își luă repede zborul, năpustindu-se afară din cameră.

În adevăr, prin puterea artei sale, ea se metamorfozase de bunăvoia ei. Dar, deși pe mine nu mă fermecase cu nici o vorbă vrăjitorească, totuși eram așa de înmărmurit de ceea ce văzusem, încât mi se părea că sunt cu totul altul decât Lucius. Astfel, ca un smintit și încremenit în nebunia mea, visam cu ochii deschiși și, frecându-mă mereu la ochi, căutam să-mi dau seama dacă eram cu adevărat treaz.

(pp. 70-71)

_______________

* Lampa era socotită ca o emblemă a discreției, pentru că ea vede totul și nu lasă să se vadă nimic în afară (n. trad.).

Trusă-cosmetico-filosofică

Când prietenii știu să-ți facă cele mai potrivite și mai frumoase cadouri.

Pretextul trusei cosmetico-filosofice se află în textul conferinței „Ne duc de nas filosofii?”.

 

 

 

Stereotipuri olfactive

White Gold este o serie de televiziune britanică – creată de Damon Beesley – despre trei agenți de vânzări deciși să transforme cu orice preț albul termopanelor în aur. Slobozi la gură, fără să precupețească nimic, cei trei sucesc mințile oamenilor, prezentându-le vise, nevoi, aspirații, exact ca o reclamă la parfumuri.

Și nu întâmplător primul episod se deschide cu ritualul zilnic al tartorului echipei, charismaticul Vincent Swan (interpretat de la fel de charismaticul Ed Westwick). Din arsenalul de „vrăjeală” face parte, la loc de cinste, într-o încadrare generoasă, clasicul Aramis, creat de Bernard Chant în 1966.

 

 

Deși, în film, suntem plasați în anii ’80, iată că masculinitatea este încă subliniată de un parfum considerat a fi întruchiparea acesteia. De la bun început, publicitatea creată în jurul parfumului Aramis i-a pus în valoare virtuțile virilizante, proiectându-l drept chintesența masculului alfa. Ca cel mai nimerit accesoriu olfactiv al bărbăției fățișe, Aramis se asociază cu complementul vizual al acesteia: costumul, a doua piele a unui gentleman adevărat. În cazul personajului nostru dubios moral, parfumul oferă în plus o garanție a respectabilității și a credibillității. Camuflarea este totală.

Iar textul reclamei nu poate fi decât o tautologie – “Aramis, all a man is” –, confirmând și perpetuând un stereotip vizual și olfactiv care corespunde unei ideologii bine ancorate în tradiție.

Mai trebuie remarcat și contrastrul între arsenalul masculin și cel feminin. Dacă Vincent recurge doar la un Aramis și la un fixativ pentru păr (ceea ce introduce, de fapt, un dubiu în privința virilității și a onestității ei), soția lui deține o întreagă panoplie de cosmetice, pusă în valoare și în paralel într-un cadru inteligent creat.

 

 

>>> Despre Aramis, vezi și articolul nostru „Aramis sau mirosul bunăstării”

Christmas is coming

Black is the new black

(imagine preluată de pe site-ul Fragrantica.com)

 

Înainte de a ne ajunge la nări, parfumul se adresează privirii noastre — pe ea trebuie s-o atragă mai întâi, înainte de a ieși, asemenea unui spirit, din sticlă. Fără să aibă o formă, căci este invizibil, parfumul gesticulează spre noi și ne agață prin intermediul celorlalte simțuri. Întâi și întâi, prin forma și culoarea cutiei și a sticlei în care s-a întrupat.

Dacă privești un raft cu parfumuri dintr-un magazin specializat, ești fascinat — ca într-un act de magie — de culorile variate ale sticlelor expuse. Dintre toate, negrul însumează toate posibilitățile. Misterios și înspăimântător, el atrage ca o noapte în care se aud foșnete, șoapte, sunete scoase de animale și păsări, o noapte a viselor și a fantasmelor, o noapte de basm, care poate deveni în orice clipă un coșmar. De unde și forța lui de atracție exploatată de publicitate și marketing.

Am făcut această introducere pentru a vă propune spre lectură un articol publicat pe site-ul Fragrantica.com de Matvey Yudov, chimist, parfumier și muzician rus. Îi urmărim cu interes toate articolele, fiindcă oferă de fiecare dată o perspectivă interesantă asupra parfumeriei, însoțită de informații extrem de utile.

Puteți citi articolul lui Matvey Yudov aici.

Puteți citi și articolul nostru: „Culoarea parfumurilor”.

Smelfies, and other experiments in synthetic biology | Ani Liu

What if you could take a smell selfie, a smelfie? What if you had a lipstick that caused plants to grow where you kiss? Ani Liu explores the intersection of technology and sensory perception, and her work is wedged somewhere between science, design and art. In this swift, smart talk, she shares dreams, wonderings and experiments, asking: What happens when science fiction becomes science fact? (sursă: TED YouTube)

 

 

 

 

Mirosurile și arta

 

Mirosurile nu au un pedigri artistic și estetic prea de seamă. Nici nu e de mirare, de vreme ce operele filosofilor și ale esteticienilor le-au ignorat — când nu le-au repudiat de-a dreptul —, ceea ce face ca istoria artei să nu le fi consemnat, comentat sau valorizat. Demnă de reținut este doar capodopera, gândită ca operă perenă care traversează nealterată timpurile și gusturile, imobilă în sublimul ei, atrăgând privirile în spațiul sacru al muzeelor. În cultura preponderent vizuală — și auditivă — europeană, în ciuda etimologiei cuvântului „estetică” (aisthesis = „senzație”), mirosurile nu-și găsesc locul din cauza unor acuze adesea repetate: sunt animalice, sunt volatile, efemere și tăcute, fiindcă le lipsește un vocabular propriu, sunt invazive și capricioase, greu de controlat și manipulat, sunt invizibile, dar atât de prezente. Toate acestea au fost motive suficiente pentru a le expulza multă vreme din sfera artei și a esteticului, cu toate că mirosurile erau inevitabile, asociindu-se în mod necesar materiei – materialelor – folosite în creația operelor de artă și a manifestărilor artistice, precum teatrul — toate sunt impregnate de mirosuri, nu?

Începând cu secolul al XX-lea, mirosurile se strecoară în discursul artistic, primii care le includ în demersurile lor fiind abstracționiștii, futuriștii și suprarealiștii, într-o nevoie sporită de a crea o artă totală, care să se adreseze tuturor simțirilor, dar și ca reacție la ierarhia țeapănă impusă de estetica academică și de istoria artei, la fel de academică și ea. Dintr-odată, artiștii devin conștienți de inevitabilitatea și puterea evocatoare a mirosurilor, de nenumăratele posibilități artistice pe care acestea le pun la îndemâna creației. Deși tăcute și invizibile, mirosurile spun atât de multe despre temele mari tratate de capodoperele universal recunoscute: iubire, moarte, societate și politică, natură și mediu, subiectivitate și memorie și, în primul rând, despre corp și intimitatea lui. Dacă arta, până nu demult, expune exteriorul corpului, la distanță, ca obiect al unei contemplații pasive, mirosurile îi dezvăluie intimitatea, fragilitatea și perisabilitatea și îndeamnă la contact și participare. Prin operele de artă olfactivă, tot mai frecvente începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, omul își apropriază corpul și face din el mediu, materie și obiect de artă.

Panorama schimbărilor în practica artistică și în discursul teoretic atașat ei constituie subiectul unei cărți extrem de interesante, semnată de Sandra Barré și publicată în 2021, la La Lettre Volée (Bruxelles): L’odeur de l’art. Un panorama de l’art olfactif. Autoarea trece în revistă atât discursul teoretic, cât și creațiile artistice care includ asumat mirosurile fie ca materie complementară, fie ca materie primă, ordonându-și materialul cărții în jurul temelor mari amintite mai sus. Este o lectură esențială pentru oricine este interesat de manifestările din arta contemporană și de schimbările radicale care survin în discursul teoretic și muzeal. Fiindcă, da, mirosurile se dovedesc — încă o dată — subversive, capabile de revoluții. De aici, poate, și teama filosofilor, a esteticienilor și a istoricilor de artă cât le privește.

Pe lângă această lectură, vă propunem o altă carte care investighează raportul dintre mirosuri și artă, de această dată din perspectiva artei spectacolului, deci tot una adresată în mod tradițional văzului: La dimension olfactive dans le théâtre contemporain de Dominique Paquet (Editions L'Harmattan, 2005).

Vezi și:

https://sandrabarre.com/2021/11/15/lodeur-de-lart-un-panorama-de-lart-olfactif/

 

Grasse prin ochii lui Alex Marian

 

Multe mulțumiri, © Alex Marian, pentru fotografii!