Eugen Rădescu este cercetător social, activist queer și curator independent, interesat de conexiunile dintre artă și politică, strategii queer și disensiuni de clasă, researcher la intersecția dintre arta contemporană și condițiile sale de producere, practica de realizare a expozițiilor și teoria dezvoltării. Este director al Bucharest Biennale și membru al boardului de selecție apexart New York (SUA). A ținut conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris, Gulbenkian, Lisabona, Kunsthalle, Viena, Gagnef, Sweden. A publicat cartea How innocent is that? la Revolver Book, Berlin (2009) și QUEER. Istorii ilustrate la Black Button Books (2019), București, contributor în Feminism intersecțional (coord. Olivia Nițiș), KWEST, Berlin, Germany (2021). Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Să începem direct: ce loc ocupă mirosurile (și parfumurile) în viața ta de zi cu zi?
Depinde... Αm un parfum preferat și pe care îl folosesc de ani de zile, Fahrenheit (Dior), un parfum la care țin foarte mult, pentru că simt că el m-a ales pe mine, și nu eu pe el. Iubesc combinația dintre mirosul fumului de țigară și bazele acestui parfum.
Predai arta, curatoriezi expoziții, scrii și conferențiezi despre artă... Cu alte cuvinte, ești adânc implicat în teoria și practica artei contemporane. Mirosurile sunt prezente și ele în discursul și practica artistice? Sau au rămas tot la periferia lor?
Sunt profesor la UB, Facultatea de Istorie, unde predau un curs de artă contemporană, sunt manager cultural și curator. Întotdeauna toate simțurile umane au făcut parte din problematizarea și contextualizarea artei – în special, secolul al XX-lea a reinterpretat esența artei și a problematizat relația ei cu alte „părți” ale ființei umane. Mirosul a fost parte din repoziționarea artei în acest nou context.
Preocuparea teoretică față de lumea mirosurilor a schimbat ceva în modul în care te raportezi la ele în viața de zi cu zi?
Cred că sunt niveluri diferite. Sunt oameni care depind de mirosuri și oameni care inventează mirosuri. Suntem înconjurați de mirosuri și de viața lor independentă de voința noastră, reacționăm foarte personal la orice mireasmă pe care o cunoaștem sau nu și suntem mult mai relaxați în prezența unor mirosuri cunoscute.
© Silviu Racheriu
Lipsite de un vocabular specific efemere, se pretează mirosurile unei abordări artistice? Pot ele oferi materie și un mijloc de expresie pentru creația artistică?
Sigur, au existat lucrări de artă care au necesitat o atenție sporită din partea simțului olfactiv. Să ne amintim de celebra cutie din 1961 a artistului Piero Manzoni, Artist’s Shit. Lucrarea constă în 90 de conserve, fiecare umplută cu 30 de grame de fecale și măsurând 4,8 pe 6,5 centimetri, cu o etichetă în italiană, engleză, franceză și germană care menționează: „Rahatul artistului Continut 30 gr net”. Cel mai probabil, acea lucrare nu emitea niciun miros, dar acel miros putea fi ușor „perceptibil” prin titlu și impact.
Cum se împacă experiența olfactivă și muzeul? Cu alte cuvinte, cum își fac locul mirosurile într-un spațiu muzeal? Suntem preponderent spectatori sau percepem azi arta într-o manieră multisenzorială?
Evident că vizual impactul artei, indiferent unde este expusă și cine o face, este cel mai puternic. Prin percepția asupra esteticii unei lucrări ne formăm cultura acelei opere. Dar intersecția tuturor simțurilor este relevantă, de asemenea.
Ce schimbă în discursul teoretic al artelor creațiile olfactive contemporane? Există o ruptură creată odată cu pătrunderea declarată și asumată a mirosului în artă?
Chiar dacă la om ponderea simțului miros este mică în comparație cu celelalte simțuri, el are totuși o importanță foarte mare în determinarea calității vieții. Miresmele favorizează imaginația creatoare, visarea și facilitează apropierea dintre oameni, inspirând mai multă încredere, deschidere, bunăvoință. Este logic că mirosurile neplăcute produc efecte contrare. Un miros neplăcut ne contractă, crează nesiguranță, respingere, închidere, iritabilitate, tendința de a fugi, o stare generală de discomfort, gândire greoaie. Hrana sănătoasă are întotdeauna un miros plăcut, suav, tonic. Mirosul neplăcut în ce privește alimentele este întotdeauna semn de alterare, mâncare stricată, dăunătoare, nesănătoasă. Știm aceste lucruri instinctiv. Aproape că nu trebuie să ne învețe nimeni despre aceasta. Așa este și in artă, nu te învață nimeni cum să interacționezi cu o lucrare de artă.
CrocodilePOWER, “Life in the lonely wood”, expoziție @mobiusgallery
“With Life in the Lonely Wood we wanted to talk about a topic that's of great interest to us — the integration of a person into an artificial, self-created reality. Our contemporary postmodern, information-centric society is defined by its movement towards virtuality. We are interested in the changes related to this that may affect not only our mentality, but also our personality itself.
This synthetic forest is the equivalent of a magical fairytale forest, which has managed to penetrate our reality and partially capture it. This new ecosystem awkwardly tries to mimic the natural environment — it seeks to convince us of its friendliness, to make the process of substitution as smooth and painless as possible. Daylight has been replaced by light screens of gadgets and telephones, the need for internal dialogue has been shown to be inferior to the need for self-presentation and one's continuous presence in the online zone. The buzzing of bees has been replaced the rustle of the blades of drones, which gather information nectar from numerous video cameras. Everything natural in this forest appears innocuous, but it is by no means a lifeless desert. The forest is packed with information sources, running like rainwater over fiber-optic vessels, and has become a new home for a huge number of inhabitants. There are no owners in it — only guests who try to accept its rules and adapt to the conditions of tough competition.
The unpredictable consequences of this voluntary introduction give rise to a vague sense of anxiety. Like fairytale heroes who have encountered a mystery, cloaked in suspense, the inhabitants of the forest try to uncover its secrets. They change beyond recognition — this is a necessary condition of their habitation. Perhaps somewhere in the heart of the artificial forest, untouched primordial islands are still preserved, but only after going all the way to the end, will the heroes be able to find out if their life was real, or they were merely stuck in a trap of imaginary comfort.”
(CrocodilePOWER) — Art Week
Cum se strecoară mirosul în artă, dar și în viața noastră de zi cu zi?
Mirosul este deosebit de vizibil în arte. Pictorii ar putea fi familiarizați cu mirosurile materialelor lor, dar, ca privitori, suntem adesea forțați să privim arta pe un fundal olfactiv care a fost neutralizat insistent, chiar și agresiv. Această dezodorizare a fost exacerbată doar în timpul erei Covid. Nu numai că anosmia – pierderea simțului mirosului – a apărut ca un simptom-cheie al virusului, dar izolarea ne-a separat, olfactiv, unul de celălalt ca niciodată înainte. În spatele măștilor noastre, în fața ecranelor, viața noastră socială a devenit aproape complet inodoră.
Este până la urmă mirosul un simț minor?
Nu, toate simțurile sunt vitale și nu poate exista o funcție biologică mai puțin sau mai mult relevantă.
Există vreun miros care să te fi pus pe gânduri?
Sunt mirosuri care mă pun pe gânduri și mirosuri care mă relaxează. Dacă știam să fac pâine, cred că mi-aș fi deschis o brutărie, mi se pare unul dintre cele mai relaxante mirosuri.
Un miros din copilărie care se ține scai de tine până azi?
Nu am o madeleine a lui Proust. Am un miros care se ține după mine, dar nu îl pot reda, pentru că nu îl pot explica, și cred că asta îl face unic.
Dacă te-ai întâlni cu un extraterestru, ce i-ai da să miroasă pentru a-l face să priceapă cum stă treaba cu omenirea?
Mușețel.
Dacă fericirea ar avea un miros, cum ar mirosi ea?
Ah, aici nu știu cum să răspund.
O operă de artă și un parfum?
“Untitled”, lucrarea lui Felix Gonzalez Torres din 1991, și Fahrenheit de la Dior.
Felix Gonzalez-Torres, “Untitled” (billboard of an empty bed) 1991
printed billboard, dimensions variable © The Felix Gonzalez-Torres Foundation
Untitled (billboard of an empty bed) is a stark, black-and-white image of the rumpled sheets and pillows of an unmade bed. The depression in the center of each pillow, suggesting a recent presence, conveys a profound sense of intimacy. But this scenario is in jarring contrast to its public location—on a billboard. First exhibited on the streets of Manhattan, this evocation of absent bodies soon came to define all of Felix Gonzalez-Torres’ work up until his death in 1996 from AIDS-related causes. The artist is most known for ephemeral installations: a pile of candy in a corner, a stack of posters on the floor, or strings of lights dangling from a ceiling — all of which recall the reduced visual and formal language of Conceptual and Minimalist art from the 1960s and 1970s. — smarthistory
No comments:
Post a Comment