Frank Herbert ✎ Dune

Frank Herbert

Dune

(1965)

traducere de Ion Doru  Brana

Nemira Publishing House, București, 2019

 

 

 

Bezna-i o amintire oarbă, gândi ea. Urechea prinde sunete comprimate... Strigătele celor care ne hăituiau strămoșii, într-un trecut atât de îndepărtat, încât numai celulele cele mai primitive ale trupului nostru și-l mai amintesc. Urechile văd. Nările văd.

(p. 286)

 

*

 

Paul își scoase filtrele din nări, dădu la o parte clapa distraiului, care îi acoperea gura. Duhoarea din pasaj îl năuci... Miros de trupuri nespălate, de esteri distilați din reziduurile regenerate... Pretutindeni, emanațiile stătute și acre, specifice omului. Și peste toate acestea, aromă de mirodenie și de ingrediente.

— Ce așteptăm, Farok? întrebă Paul.

— Cuvântul Cucernicei Maci... cred. Ai auzit mesajul. Săraca Chani...

Săraca Chani? se miră Paul. Privi în jurul său, întrebându-se unde dispăruse fata și unde se afla mama sa, în înghesuiala aceea.

Farok inhală adânc.

— Mirosul casei, zise.

Paul își dădu seama că omului îi făcea plăcere duhoarea din aer, că tonul său nu avusese nimic ironic. Apoi auzi tusea mamei sale și vocea sa răzbătu prin masa compactă a oamenilor:

— Ce bogat e mirosul sietchului tău, Stilgar! Văd că prelucrați intens mirodenia. Faceți hârtie... plastic... și... dacă nu mă înșel, explozive chimice?

— Ai ghicit toate astea numai după miros?

Fusese vocea altcuiva.

Și Paul înțelese că mama sa vorbise pentru el, că voia ca el să accepte în mod firesc acest asalt olfactiv.

(p. 476)