Susținător al unei estetici pure în arta compoziției de parfumuri, Edmond Roudnitska se arăta îngrijorat de evoluția acesteia în deceniul al optulea al secolului XX, când a apărut prima ediție a cărții sale de inițiere în lumea parfumeriei, Le Parfum. Profitul, constrângerile de marketing stârneau tot mai multă îngrijorare în rândurile parfumierilor de școală clasică, pentru care parfumul era construit piramidal, structurat în trei faze sau straturi, cu o evoluție care trimitea la compozițiile muzicale definite de coordonata temporală. Parfumul era astfel conceput încât să se desfășoare în timp, să nu se epuizeze de la prima inspirare, cu note care se succedă și, totodată, coexistă în timp (acest ultim aspect constituind și diferența dintre parfum și bucata muzicală, potrivit aceluiași Roudnitska). Sunt tot mai puțini astăzi parfumierii care să știe să mânuiască dibaci intensitățile și evoluția notelor, pentru a realiza o compoziție dinamică, vie, așa cum pretindea marele parfumier. Cele mai multe creații de astăzi (atât din parfumeria mass-market, cât și din aceea de nișă) sunt blocuri compacte, aglomerări de esențe (naturale și sintetice), care, învălmășite, nu au o linie melodică, de vreme ce nu au o voce a lor. Cacofonii vândute la prețuri prohibitive, multe dintre „creațiile” contemporane își spun povestea mai degrabă pe hârtie (de fapt, pe site-uri), și mai puțin în compoziția propriu-zisă. Monolitice, neșlefuite, ele ne lovesc nările și mintea, într-un murmur indistinct, tocmai fiindcă este nearticulat. Articulațiile lor nu pot fi simțite, notele se luptă între ele, de parcă scopul ar fi o competiție, nu o armonizare a lor. Dar poate că nu este decât o încercare de (re)definire a artei parfumeriei, care să țină seama de schimbările în gusturile și aspirațiile consumatorilor contemporani. Poate că vremea parfumeriei clasice s-a dus, așa cum multe s-au dus, poate că o așteaptă o nouă viață, cum mereu se întâmplă în artă. E de văzut. Până atunci, încercați parfumurile clasice, câtă vreme se mai găsesc (chiar și reformulate) ici și colo.
A afirma că un parfum ar trebui să păstreze o formă permanentă – ceea ce este fizic (și din fericire) imposibil, ca urmare a succesiunii volatilităților – ar însemna să pornim de la o perspectivă care nu ar ține deloc cont de realitate. Un public cultivat în cele din urmă va accepta și va aprecia desfășurarea olfactivă a parfumului, ceea ce face din el un organism viu.
Compozitorul avizat nu va ceda ispitei „blocului omogen”, care îl va duce la un parfum static, la un parfum înțepenit, ci el se va strădui mai curând să conceapă o mișcare continuă, regulată, fără hopuri, cu alte cuvinte, să imagineze o dinamică a parfumului.
— Edmond Roudnitska, Le Parfum, PUF, colecția „Que sais-je?”, 1996 (ediția a V-a), p. 29
No comments:
Post a Comment