Bibliosmie sau parfumul cărților

Deși tăcută, lectura activează simţurile, creând o sinestezie de care arareori suntem conștienţi; vedem, auzim, mirosim, atingem sau chiar gustăm în tăcere cuvintele și senzaţiile pe care acestea le conţin.

Un nou articol publicat în revista Observator cultural.

„Nasurile” dinăuntrul flacoanelor

 Un articol publicat în nr. 1276/2025 al revistei Observator cultural.

Pierre Dinand sau corpul parfumurilor

De-a lungul carierei sale, Pierre Dinand a colaborat cu case de parfumuri renumite, precum Yves Saint Laurent, Dior, Guerlain și multe altele. Flacoanele imaginate de el nu doar că intensifică experiența olfactivă, ci reprezintă opere de artă în sine, devenind piese de colecție pentru pasionații de parfumuri din întreaga lume.

Vă puteți delecta cu imagini pe site-ul: https://pierre-dinand.com/. 

Biografia lui Pierre Dinand o puteți citi aici: https://pierre-dinand.com/biographie/.

Fragrancia, un roman olfactiv

De cum am aflat de apariția unui nou roman olfactiv, m-am grăbit să mi-l procur. Sindromul FOMO, se pare. Autorul cărții, Paul Richardot, născut în 1992 și absolvent – mai tîrziu, desigur! – al celebrei École Supérieure du Parfum din Paris, și-a neglijat orga de esențe o vreme și s-a pus pe scris. A ieșit ceva cu nume misterios: Fragrancia – așa cum se și dorea, de altfel. Avem de-a face, deci, cu un roman de debut, pe care clapetele cărții îl ridică în slăvi: „Fragrancia, thrillerul olfactiv despre care se vorbește peste tot, are multe calități: universul original, partea high-tech, suspansul și ritmul alert, în stil american“ (Livres Hebdo) sau „O lucrare singulară care pare să dețină formula succesului“ (Harper’s Bazaar). Iar pe coperta cărții tronează o reclamă de zile mari: „Cartea-fenomen a anului 2025 în Franța“.

Ademenit de toate aceste vorbe laudative și încrezător în gustul – pardon, mirosul – rafinat al francezilor, am plonjat de-a dreptul în miezul lucrurilor, adică al cărții. Construit americănește, parcă după un rețetar învățat pe repede înainte la un workshop de creative writing, cu fraze scurte și multe truisme sapiențiale, romanul – de fapt, autorul lui – vrea să ne impresioneze cu orice preț. High-tech-ul este prezent încă din primele pagini, debusolîndu-ne un pic: nu există nici o contextualizare temporală. Drept care ne așteptăm să treacă dintr-o clipă într-alta o navă spațială prin dreptul ferestrelor sau ca personajele să se teleporteze pentru a ajunge dintr-un loc într-altul. Găselnița – adică gadget–ul – cu care autorul vrea să ne ia maul este un dispozitiv care ajută clienții companiei Fragrancia – căci, da, titlul este dat de această companie fantomatică – să se scoboare în amintirile cele mai ascunse și mai profunde cu ajutorul unei substanțe secrete, numită SVM (substanță volatilă memorială), în care au fost diluate mirosuri familiare, toate acestea introduse într-un nebulizator. Vă mărturisesc că singura imagine rămasă după lectură a fost aceea a unei nebuloase.

Ingredientul polițist este povestea unui viol, care urmează a fi descîlcit(ă) cu ajutorul fantasticei tehnologii, numai că... bine ar fi fost ca parfumierul – mă refer aici la autor – să facă ce știe el mai bine și nu să-și bage nasul în afaceri dubioase – cum ar fi scrierea de romane polițiste, ca să dau un exemplu. Înarmat cu jargonul meseriei, Richardot vrea să impresioneze cu orice preț, face paradă de vocabular și risipă de metafore, însă rezultatul miroase mai curînd a prețiozitate. Nu vă povestesc cartea, n-are rost, însă nu vă ascund senzația de frustrare provocată de lectură. Am intrat greoi în convenție și, tocmai cînd începusem să-mi zic „curaj, că cine știe... poate-poate... nu-i tîrziu s-o dreagă“, francezul m-a închis cartea în nas, fără multă tura-vura. Mai semnalez o nedumerire legată de traducere: nu am știință de existența familiei fougèr moderne, cu atît mai puțin de această grafie. Sîntem lămuriți de traducătoare într-o notă că „fougèr este o familie de parfumuri al cărei nume vine de la legendarul parfum Fougère Royale, din 1882. Varianta actuală, fougèr moderne, este îmbogățită cu note florale, tonuri verzi, citrice, condimentate, lemnoase și ierboase“. Așa o fi.

Sper ca rîndurile de mai sus să nu-i supere (prea mult) pe actualii – și viitorii – admiratori ai cărții. Am strîmbat din nas, ce-i drept, dar și autorul parcă m-a dus prea rău de nas.

— Articol preluat din revista Observator cultural (nr. 1267/ 2025)

Victorie, victorie, dar să știm și noi cum miroase

 

Cine se (mai) îndoia că politica și banii n-au miros se poate convinge de contrariul vizitînd pagina Fragrantica, unde sînt înregistrate „creațiile“ președintelui Trump (sub titulatura „President Trump“), sau chiar pagina oficială dedicată miresmelor trumpiste: www.gettrumpfragrances.com. Că zglobiul – to say the least – președinte al SUA n-are stare, o dovedește și cea mai recentă lansare pe piața parfumurilor: Victory 45-47, cu o variantă eau de parfum pentru femei și una cologne pentru bărbați, căci, vorba aia, femeia likes it hot, însă bărbatul trebuie să fie mai discret. Desigur, pentru a părea cît mai dezirabile, ambele produse sînt... limited edition și numerotate, gata să intre în colecția admiratorilor. Cu alte cuvinte, grăbiți-vă, că se dă! Desigur, dacă vă dă mîna, fiindcă, la prețul de 249 de dolari, esența prezidențială nu e pentru orice buzunar. Puteți însă profita de o reducere de 100 de dolari, dacă achiziționați două parfumele.

Deși om ocupat și serios, domnul Trump a mai cochetat de-a lungul timpului cu lumea frivolă a parfumeriei, însă sub un alt brand, cu un nume absolut surprinzător: Trump! Așa au apărut aromele autobiografice Donald Trump (2004), Success(2011), Empire (2015). Iar în timpul campaniei electorale din 2024 a lansat Fight, Fight, Fight, adică un îndemn la luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă. Că familia Trump are parfumul în sînge și banul în ADN, însă nu prea mare imaginație cînd e vorba să-și boteze produsele, ne devine clar aruncînd o privire la fiica distinsului președinte, Ivanka Trump, care a lansat în 2012 un parfum numit... Ivanka Trump. Ceea ce, pentru un comentator răutăcios, ar fi un fel de quod erat demonstrandum.

>>> Continuarea, pe site-ul Observator cultural.

Carte / Botanică olfactivă

Semnalăm apariția de curând (20 martie 2025) a unei cărți dedicate botanicii olfactive, Botanique olfactive, semnată de Giorgi Giulio și publicată de revista Nez în colecția „Nez Culture”, coordonată de Jeanne Doré.

Cuprinzând 52 de fișe, cartea urmărește o clasificare a plantelor descrise în funcție de profilul lor olfactiv. O fișă este structurată astfel: informații culturale (destul de sumare) despre planta tratată, alte denumiri, familie și filiație botanică, habitat originar, plante asemănătoare din punct de vedere olfactiv, o descriere olfactivă, utilizări, părți odorante, perioada de maturitate olfactivă.

Cartea este destul de subțirică — din toate punctele de vedere, însă este frumos prezentată și le aduce informații interesante — chiar dacă sumare — celor interesați de sursele naturale ale parfumurilor pe care le folosesc. I se poate adăuga alături pe raftul bibliotecii și cartea lui Jean-Claude Ellena, Atlas de botanique parfumée, publicată în 2020 la Editura Arthaud.

Semne pe piele

Articol publicat în numărul 1252/2025 al revistei Observator cultural. 

Mătănii și Eau de Cologne

Ohara Donovetsky

Ceai de zahăr ars. Proze cu femei și gusturi

Grafică: Iulia Șchiopu

Editura pentru Literatură și Artă, București, 2024

 

        În cameră mirosul de apă de colonie 4711 a devenit atât de puternic, de parcă cineva spărsese un flacon plin în apropiere sau de parcă în loc de cafele băusem parfum. M-a pufnit râsul, așa ziceam în copilărie când cineva spunea o prostie. Sonia nu părea să mă fi auzit.

            

         Mi-am amintit dintr-odată că tata fusese cel care-mi spusese povestea acestei ape de colonie. Că asta era, de fapt, adevărata eau de Cologne, de la ea începând orice apă de parfum de mai târziu a devenit apă de colonie, deși nu era corect etc.

         Apa de parfum 4711 începuse la Köln, Cologne, incă de pe la o mie opt sute și ceva, iar numărul 4711 era, de fapt, numărul casei în care s-a preparat. 

         4711 miroase inconfundabil. A frunze proaspete, a lămâiță și, surd, a lavandă, mirosul de 4711 nu putea fi înlocuit sau confundat cu altceva. Iar asta se tot întâmplă de vreo două secole și ceva.

 

         Când Sonia m-a întrebat de ce l-am îngropat pe tata cu mătăniile pe care, de altfel, mi le dăruise înainte să moară, mirosul de 4711 mi-a intrat în nări. Am simțit că, dacă păstrez mătăniile, e un gest de mare egoism, i-am răspuns, în sfârșit, Soniei.

         Nu m-a auzit. Sau, în orice caz, nu a dat semne că m-ar fi auzit.

         Pentru prima oară mi s-a părut că fața ei cu ochii închiși arăta ca o mască mortuară. Mi-a trecut prin cap, și m-am urât pentru asta, că era deja pe catafalc.

         Mirosea puternic a 4711. Iar eu îmi uitasem mătăniile la tata în sicriu.

 

        Știam că Sonia nu folosea Eau de Cologne 4711, ci doar Magie Noire. 

(„Mătănii și Eau de Cologne”, pp. 89-90)

 

***

 

    Un amic mi-a spus odată că motivul pentru care se simțea atras de femeia pe care o curta în acea vreme era faptul că mirosea frumos. Frumos a ce?, am intrebat. Frumos a plante de pădure, a mușețel, nu știu cum, a proaspăt. Lucrează la Plafar, a adăugat. Am râs amândoi, eu am crezut că glumește, dar nu am uitat-o, probabil că mi-a plăcut grozav că el iubea o femeie pentru că mirosea frumos. Și nu mirosea a Chanel 5, ci a plante medicinale. A Plafar.

 

(„Femeia care mirosea a Plafar”, p. 91)

Despre pisicuțe și parfumuri

Parfumurile și numele lor sînt rareori inocente. Deși destinate uzului zilnic, ca supliment al igienei și/ sau ca tușă estetică pe autoportretul pe care îl prezentăm lumii, esențele parfumate devin adeseori un supliment de suflet, ca să cităm titulatura brandului Les Indémodables: „Maison de parfums et de supplément d’âme“. Odată cu numele lor, parfumurile ni se oferă nouă, dar și celor din jur, ca text ce invită la o lectură de aproape, la un frecuș piele pe piele – preludiu la un contact intim ce implică toate simțurile proximității (gust, miros și atingere).

În spatele textului și al parfumului stă la pîndă un Eu care vrea să farmece și să-l consume pe Celălalt. Un animal de pradă care, pentru a vîna, și-a dezvoltat tehnici subtile de seducție. Femeia devine, prin artificiul care îi complinește trupul, „plantă, panteră, diamant, sidef, amestecîndu-și trupul cu flori, cu pietre prețioase, cu cochilii, cu pene; se parfumează pentru a răspîndi mireasmă precum trandafirul și crinul: dar penele, mătasea, perlele și parfumurile servesc și la ascunderea crudității animale a trupului ei, a mirosului ei“. Cel puțin asta ne spune Simone de Beauvoir despre al doilea sex. Femeia s-a poziționat mereu – sau, mai curînd, a fost poziționată – de partea întunecată a ființei umane. Lunatecă, animalică, instinctivă, amenințătoare, mirositoare, ea a trebuit întotdeauna să se ascundă de privirile și de nasurile scormonitoare masculine. Una dintre aceste identități de împrumut – menită să mascheze, dar și să captiveze – a fost parfumul.

O suprapunere perfectă între acest imaginar străvechi – care confundă într-un singur trup femeia, parfumul și animalul prădător – și discursul brandurilor și al campaniilor publicitare contemporane se regăsește, de pildă, în parfumul Panthère de la Cartier, creat de parfumierul Alberto Morillas și lansat în 1986. Nu este un caz izolat, iar recurența numelui este grăitoare. Mai întîlnim și alte pantere pe rafturile magazinelor: La Panthère(Sarah Kern), Panther Pour Homme (Maison Alhambra), Sex Panther (Tru), Peach Panther (Art of Seduction), Black Panther (Alexandria Fragrances).

—> continuarea, în numărul 1240 al revistei Observator cultural.