Despre flori de mare, nasuri și artă

 Un articol despre flori de mare, nasuri și artă în noul număr al revistei Observator cultural.

Izuri livrești

Cărțile sînt niște obiecte mute pînă cînd începi să le răsfoiești. La fel sînt și flacoanele cu parfumuri, asta pînă în clipa în care le destupi și le duci la nas. Odată ce le-ai atins și ai intrat într-un contact intim cu ele, amîndouă – și cartea, și flaconul – încep să depene o poveste. O poveste spusă prin cuvinte sau prin mirosuri, care, și ele, se topesc într-o narațiune scrisă pe piele sau pe pagină. Cuvintele și parfumurile pot fuziona, creînd un erotism greu, cărnos, palpabil, care invită la atingere și mîngîiere. O scriitoare cu un simț al senzualității pronunțat cum este Anaïs Nin știe să surprindă nimerit o astfel de „înnuntire“ – a se citit „sinestezie“ – a simțurilor: „Aseară m-a lăsat la gara St. Lazare. Am început să scriu în tren, ca să echilibrez saltul de șapte poște al vieții mele cu activitatea de furnică a peniței. Cuvintele de furnică alergau înainte și-napoi, transportînd firimituri: firimituri atît de grele! Mai mari decît furnicile. «Ai destulă cerneală heliotrop?», m-a întrebat Henry. N-ar trebui să folosesc cerneală, ci parfum. Ar trebui să scriu cu Narcisse Noir, cu Mitsouko, cu iasomie, cu caprifoi. Aș putea scrie cuvinte minunate, care ar emana mirosul puternic al mierii de femeie și al sîngelui alb de bărbat“ (Anaïs Nin, Henry și June, traducere de Luana Schidu).

— citiți continuarea pe site-ul Observator cultural